"Filozofeală", cărţi şi film

Din categoria "filozofeală".  

M-am tot gândit astăzi la un lucru: cum se manifestă iubirea oare?

Cu toţii o căutăm, ne-o dorim, visăm la ea. Dar cum se manifestă de fapt iubirea? Cum arăţi că iubeşti? Stă iubirea în cuvinte? Ajunge să spui "te iubesc" ca aşa să fie? Eu cred că nu. Sunt convinsă de faptul că iubirea nu stă într-un "te iubesc" ci în sentimentul de siguranţă şi de încredere care te stăpâneşte când iubeşti. Iubirea stă în dorinţa de a te întoarce de fiecare dată la persoana iubită. Iubirea stă în acceptare şi înţelegere reciprocă. În încredere şi în lipsa dorinţei de a stăpâni, acapara, omul de lângă tine. Iubirea stă în păstarea individualităţii şi libertăţii, în lipsa gratiilor pe care relaţiile le aduc "la pachet". Iubirea stă în sprijin, nu în posesivitate ori gelozie, oricât de normale ar putea părea ele.

În concluzie, nu este necesar să spui "te iubesc" pentru a demonstra că iubeşti. Ajunge să te transformi într-un simplu...punct de sprijin.

Acum gata cu filozofia. :) Să trecem la lucruri mai...lumeşti. Cum ar fi la cărţi. Mai devreme mi-am amintit de unele pe care le-am citit acum ceva vreme însă care mi-au plăcut extrem de mult. Este vorba despre o serie de 4 volume semnate Jacqueline Monsigny, cunoscute sub denumirea de "Ciclul Floris". Acesta cuprinde mai exact cărţile:

Floris, dragostea mea 

Floris, cavalerul de Petersburg

Frumoasa din Louisiana 

Amantii de pe Mississippi

Din păcate nu am găsit un rezumat al lor însă vă asigur că merită să le căutaţi şi să le citiţi. Vă vor ţine cu sufletul la gură. Spor la căutat. Să ştiţi că nu veţi regreta.

Iar acum, filmul. Mi-am amintit de el de ceva vreme şi tot voiam să ajungă şi aici. "Casablanca", despre el este vorba, poate fi considerat siropos sau oricum altcumva, însă este un clasic şi merită văzut. 

Film splendid, de referinta in cinematografia mondiala, distins cu trei Premii Oscar (pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu si cea mai buna regie) si nominalizat la inca cinci importante categorii (muzica lui Max Steiner, montaj, imagine si interpretare masculina in rol principal si in rol secundar).

Un film care place din ce in ce mai mult cu fiecare noua re-vedere si al carui leit motiv muzical ajunge sa obsedeze spectatorul. Intr-un bar din Casablanca, doi fosti amanti se reintilnesc intr-o conjunctura care ii sileste sa puna pe primul plan nu sentimentele, ci datoria. E razboi. Intrarea trupelor germane in Maroc e iminenta.

Americanul Rick Blaine a reusit sa faca rost de hirtiile necesare pentru ca doua persoane sa poata lua avionul catre Lisabona. Cind insa afla ca femeia dupa care inca sufera, Ilsa Lund, este la Casablanca, acum maritata cu un marcant lider ceh, Victor Laszlo, cautat de nazisti, Rick ramine inca o data fara ea; de data asta, el este cel care decide...

Nu ne putem inchipui acest film cu alti protagonisti; si totusi, trebuie stiut ca putin a lipsit ca in rolul lui Rick sa fie distribuit Ronald Reagan (ajuns ulterior presedintele Statelor Unite), si nu Humphrey Bogart, iar Ann Sheridan sa o joace pe Ilsa in locul actritei suedeze Ingrid Bergman.

Pianistul din film, Sam, nu era in realitate deloc pianist, ci tobosar (Dooley Wilson), care insa a mimat convingator in timp ce dupa o perdea un pianist adevarat cinta melodia devenita apoi slagar mondial. Interesant este si faptul ca invadarea orasului marocan de catre armatele germane a avut partea sa de contributie la succesul filmului.

(Sursa:  http://www.cinemagia.ro/filme/casablanca-2696/)

Acolo unde nimic rău nu ne poate atinge

M-am trezit în această dimineaţă cu un gând. Un gând la locuri sau momente în care simţim că nimic rău nu ne poate atinge şi că suntem în stare de orice ne punem în minte să realizăm. Şi astfel mi-am adus aminte de ceea ce mi-a spus la un moment dat o prietenă, pe când se grăbea să ajungă acasă. Ana, aşa o cheamă, mi-a zis simplu: "Cristina, la mine acasă este Dumnezeu, este lumină, este copilul meu." Şi Ana nu mai avea nevoie de nimic altceva pentru a se simţi împlinită.

Aşadar, unii dintre noi găsesc locul în care nimic rău nu-i poate atinge în casa şi alături de familia lor. Alţii îl descoperă în amintiri. În amintiri cu oameni care nu mai sunt sau în aducerea-aminte a unei îmbrăţişări calde, a unei priviri  ori a unui sărut la care se întorc ori de câte ori nu le este bine dintr-un motiv sau altul. Şi când senzaţia de siguranţă pe care aceste amintiri o aduc pune stăpânire pe noi ne simţim,din nou, puternici, capabili de orice. Şi ne mai dorim ceva, evident: să trăim din nou momente atât de frumoase. În cele din urmă însă ajungem să înţelegem că oricât de mare ar fi nevoia noastră de ele, nu contează cât de repede ni se va împlini această dorinţă,  fiindcă amintirea lor va fi, între timp, destul de puternică pentru a ne face să ne simţim MINUNAT. Rămâne apoi în sarcina realităţii să ne surprindă şi să ne arate cât de frumos ne răsplăteşte, de fapt, viaţa, în momentul în care ne vom putea întoarce, cu adevărat, acolo unde nimic rău nu ne poate atinge.

De la radio. Ziua de azi :)

Am auzit această melodie întâmplător mai demult într-un jingle Europa FM, n-am reţinut cum se numeşte dar mi-a rămas în minte un vers. Am încercat să o găsesc folosindu-l, însă nu am reuşit. Astăzi după-amiază am auzit-o din nou la radio, în autobuz.



Şi aşa, de final, încă o melodie auzită în acelaşi context. Trăiască radioul aşadar!

À toi - Joe Dassin

Mie-mi place!



À toi
À la façon que tu as d'être belle
À la façon que tu as d'être à moi
À tes mots tendres un peu artificiels
Quelquefois
À toi
À la petite fille que tu étais
À celle que tu es encore souvent
À ton passé, à tes secrets
À tes anciens princes charmants

À la vie, à l'amour
À nos nuits, à nos jours
à l'éternel retour de la chance
À l'enfant qui viendra
Qui nous ressemblera
Qui sera à la fois toi et moi

À moi
À la folie dont tu es la raison
À mes colères sans savoir pourquoi
À mes silences et à mes trahisons
Quelquefois
À moi
Au temps que j'ai passé à te chercher
Aux qualités dont tu te moques bien
Aux défauts que je t'ai cachés
À mes idées de baladin

À la vie, à l'amour
À nos nuits, à nos jours
À l'éternel retour de la chance
À l'enfant qui viendra
Qui nous ressemblera
Qui sera à la fois toi et moi

À nous
Aux souvenirs que nous allons nous faire
À l'avenir et au présent surtout
À la santé de cette vieille terre
Qui s'en fout
À nous
À nos espoirs et à nos illusions
À notre prochain premier rendez-vous
À la santé de ces millions d'amoureux
Qui sont comme nous

À toi
À la façon que tu as d'être belle
À la façon que tu as d'être à moi
À tes mots tendres un peu artificiels
Quelquefois
À toi
À la petite fille que tu étais
À celle que tu es encore souvent
À ton passé, à tes secrets
À tes anciens princes charmants

O altă "obsesie muzicală"

Mai devreme am văzut imagini cu Laura Stoica la televizor. De aici până la a-mi aduce aminte de melodia aceasta n-a mai fost mult.

Laura Stoica - Mai frumoasa

Asculta mai multe audio diverse

SMURD, parodie după El Zorab

Amuzant...şi nu prea, dar adevărat.

La vodă vine un arab, cu o figură de asab. „Eu, doamne, şeful de la SMURD, la tine vin, ca la un surd, ajuns astăzi nabab.

Românii toţi s-au minunat, când SMURD-ul am înfiinţat. Sunând la unu, unu, doi, prin frig, prin zloată, prin noroi, pe mulţi noi i-am salvat.

Dar unora le stau în gât, ca un broscoi tare urât, cum ar fi spus Ioan Oltean, un mizerabil de curtean, nu zic mai mult de-atât.

Se îngrozesc românii toţi, că SMURD-ul e vizat de hoţi şi, pupăză peste colac, măria ta le faci pe plac acestor mafioţi.”

Tăcu arabul Arafat, căci vodă, prost şi îngâmfat, sări, ca arsul, de pe tron şi, precum ultimul poltron, se puse pe-njurat.

„Să vii în faţa mea cutezi, şi să acuzi, fără dovezi? Îţi spun aşa, mai voalat, că, de la mine, din palat, te-arunc, de nu te vezi!

Azi, pentru mine-i un mister, prezenţa ta în minister. Chiar n-o fi mai găsit Emil un pedelist cât mai umil, doar un arab sever?!

Tu, venetic în astă ţară, mă faci pe mine de ocară? Ia vezi, poate-ţi găseşti de treabă, urgent, în ţară ta arabă sau alta, bunăoară!

Chiar dacă-n două mii şi cinci, când, zice-se, munceai pe brânci, te-am decorat cu mâna mea, azi dau cu tine de podea, de te mai scoli c-un vinci!”

Arabul, stând cu ochi uimiţi, strigă, pe cât putu: „Săriţi, căci pacientul a scăpat de la un medic alopat şi şi-a ieşit din minţi!

De munca mea s-alege scrum, bolnavii vor muri, duium, de-acum, de-acum sunt condamnaţi, de-acum nu vor mai fi salvaţi, când vor cădea în drum.

Pe vodă cum să îl îmbun, săracilor ce să le spun, când vor vedea c-au fost lăsaţi în seama unor îmbuibaţi chitiţi să dea un tun.

Ei nu vor aştepta, şirag, „Salvarea” să le vină-n prag, să ia bolnavul la spital. Acest măcel fără egal îl dau eu în vileag.”

Se-ncruntă vodă: „Eşti nebun? Voieşti pe sepepişti să-i pun să te arunce peste zid? E SMURD-ul meu şi te desfid, atât aş vrea să-ţi spun.”

„Al tău? Acel care-l făcu, din mai nimic, doar n-ai fost tu! Eşti tu a-toate-făcător, dar n-ai făcut pentru popor nimic. O, vodă, nu!”

Dă vodă semn: „Să-l debarcaţi şi SMURD-ul să-l privatizaţi, să nu mai văd niciun dărab din ce-a făcut acest arab, de-ar fi şi să crăpaţi!”

 (Sursa: http://www.dcnews.ro/2012/01/smurd-parodie-dupa-el-zorab/ )

Chris Isaak - Wicked Game

O singură noapte

Obsesii muzicale,evident.


Vezi mai multe din Muzica, Videoclipuri pe 220.ro

Abba- Fernando

Habar n-am de ce. Din categoria "Obsesii muzicale".
P.S.: Un an exact cum visaţi vă doresc!