Din nou la Mangalia: jurnal de călătorie :)

Şi am ajuns din nou la mare. Tot iarna, tot la Mangalia, tot la Spitalul Municipal. "Vizita" aceasta, însă, a venit cu ceva "revelaţii" la purtător şi m-a făcut să-mi dau seama, o dată în plus, de cât de lejer privim noi, cei sănătoşi, viaţa şi de cât de repede ne plângem că nu ne e bine.

Am înţeles, însă, tot acolo, cât de multă iubire poate cuprinde sufletul nostru. Printre soţii care îşi îngrijeau bărbaţii, copii ce purtau de grijă părinţilor sau invers, am reuşit să privesc dincolo de imaginea ce mi se contura în faţă. Şi ce am văzut m-a cutremurat profund: am văzut iubire, poate în forma ei cea mai pură. Şi am văzut multă! Am văzut înţelegere. La fel de multă! Şi am admirat oamenii capabili de aceste sentimente. Oameni care refuză cu îndârjire să se dea bătuţi în faţa sorţii deşi au fost loviţi crunt. Mult mai crunt decât suntem noi, majoritatea, atunci când ne plângem. Contactul cu tot ceea ce înseamnă defapt Secţia de Recuperare în urma traumatismelor de natură Vertebro-Medulară din cadrul Spitalului Municipal Mangalia a rămas unul dur, deşi nu la fel ca anul trecut, parcă. Probabil că a intervenit obişnuinţa, care a atenuat cumva impactul. Mă bucur însă pentru oamenii noi pe care i-am cunoscut şi lecţia pe care am primit-o, încă o dată: viaţa TREBUIE trăită la maxim...pentru că nu se ştie ce aduce clipa ce vine.Iar dacă aceasta nu aduce un lucru bun, ceea ce te mai poate "salva" este IUBIREA.

Ce a mai fost pe lângă toate acestea? Au mai fost...clipe în care mi-aş fi dorit să pot opri timpul şi în care aş fi vrut să pot să cred mai mult, pentru a le putea trăi...altfel, fără veşnica luptă dintre minte şi suflet, fără continua necesitate de a pune "STOP" clipelor şi a le "descoase" raţional. Am reuşit însă să mă "agăţ" de ele şi să rămân aşa, suspendată undeva între dorinţa de a-mi ţine picioarele pe pământ şi aceea de a-mi lăsa capul să zburde liniştit....în nori. Tot în aceeaşi situaţie sunt şi acum de altfel, însă nu-mi displace. :)) Este chiar bine!

Şi ca să termin postarea într-o notă asemănătoare, iată o recomandare din categoria "Filme". Mi-am mai amintit de curând de el însă nu mai ştiu de ce n-a ajuns aici. Poate că a fost mai bine aşa, totuşi. Astăzi parcă îşi găseşte şi mai bine locul.

Aşadar, vă urez "Vizionare plăcută" la....

"Undeva, cândva"

Scurta descriere:

Tanarul student Richard Collier este foarte apreciat pentru noua lui piesa de teatru. La petrecerea de lansare, el intalneste o doamna in varsta care ii sopteste "Intoarce-te la mine" in timp ce ii indeasa un obiect in mana stransa. Cand deschide mana, Richard identifica obiectul ca fiind un ceas de buzunar.
Cativa ani mai tarziu, Richard se afla in pragul unei caderi nervoase si simte lipsa unei muze creatoare. El paraseste orasul pentru a se putea revigora si ajunge langa orasul in care si-a facut studiile, la hotelul Grand. In plimbarile sale prin hotel, gaseste fotografia unei femei tinere si frumoase.
Richard este captivat de tanara din fotografie si incearca sa afle cine e aceasta. In cautarile sale, reuseste sa o identifica ca fiind Elise McKenna o actrita de la inceputul secolului si afla ca tanara este de fapt chiar batrana ce ii daruise ceasul de buzunar in urma cu cativa ani, care murise intre timp.
Determinat sa o intalneasca, el reuseste prin autohipnoza sa se trimita in timp in anul 1912. Aici o intalneste pe Elise si se cei doi se indragostesc, lucru care nu il incanta pe managerul acesteia William Fawcett Robinson. Va supravietui dragostea lor in fata dezaprobarii lui Robinson? Va reusi Richard sa ramana in 1912? 

(Sursa: http://www.cinemarx.ro/filme/Somewhere-in-Time-Undeva-candva-13646.html )