luni, 7 noiembrie 2011

Vremea dilemelor

Ştiu că viaţa are ciudăţeniile ei. Mai rare sau mai dese. Dilemele se încadrează, cel puţin pentru mine, tot în categoria ciudăţeniilor vieţii. Ultimele săptămâni parcă şi-au propus însă să îmi testeze la maxim răbdarea din punctul acesta de vedere. Şi iar nu mai găsesc, nu mai văd, nu mai observ şi-mi vreau trăirile şi sensibilităţile înapoi. Şi iar mă întreb "de ce?" şi încerc să găsesc răspunsuri pe care de fapt le ştiu: pentru că pur şi simplu mă încăpăţânez să merg contra curentului şi să nu fac ce ştiu că trebuie. Între timp, ca pentru a-mi confirma încă o dată acest lucru, mintea mi-e în continuare plină de poveşti, pe care însă nu le mai pot "transpune" pe hârtie, de parcă ceea ce le cataliza şi le dădea "viaţă", odată dispărut, le-a închis şi pe ele undeva iar cu cheia n-aş recunoaşte ce s-a petrecut, cu toate că ştiu. 
Trebuie să recunosc că nu-mi plac schimbările de genul acesta, însă fac parte din viaţă şi atâta vreme cât reuşesc să mă redresez...e relativ bine. De data asta am nevoie ca redresarea să vină mai....repede.

Ca tabloul să fie prezentat complet, în faţă am acelaşi drum pe care am ştiut încă de când l-am lăsat să se deschidă că nu-l voi putea urma vreodată. Sau dacă aş face-o...ar fi o mare greşeală căci finalul său n-ar fi cel pe care mi-l doresc, la care sper...şi pe care îl caut de multă vreme. În curând, cel mai probabil că acest drum se va închide. De fapt, va trebui să-l închid. În caz contrar, îmi voi călca pe suflet şi-l voi urma. Tot ce-i necesar în acest context incert este...rezolvarea unei dileme, corect. :)) Bine este că răspunsul îl voi afla curând.

De fapt, adevărul este că am creat cu bună ştiinţă în jurul meu prea multă nesiguranţă. Acum este,cel mai probabil, momentul ca toată să se întoarcă de unde a pornit: la mine. De aici, mă gândesc, atâtea dileme şi atâta goliciune. Atâtea pe care le simt că mă seacă în fiecare moment de toată vlaga. Sau poate că este doar...prea toamnă. :)

Iar la final, aşa, în loc de "noapte bună!".... şi pentru toate lucrurile de care mi-e atât de dor în ultima vreme...


0 comentarii: