File din jurnalul Marielei...

À toi - Joe Dassin

2012-01-30T22:27:00.000+02:00

Mie-mi place!

À toi
À la façon que tu as d'être belle
À la façon que tu as d'être à moi
À tes mots tendres un peu artificiels
Quelquefois
À toi
À la petite fille que tu étais
À celle que tu es encore souvent
À ton passé, à tes secrets
À tes anciens princes charmants

À la vie, à l'amour
À nos nuits, à nos jours
à l'éternel retour de la chance
À l'enfant qui viendra
Qui nous ressemblera
Qui sera à la fois toi et moi

À moi
À la folie dont tu es la raison
À mes colères sans savoir pourquoi
À mes silences et à mes trahisons
Quelquefois
À moi
Au temps que j'ai passé à te chercher
Aux qualités dont tu te moques bien
Aux défauts que je t'ai cachés
À mes idées de baladin

À la vie, à l'amour
À nos nuits, à nos jours
À l'éternel retour de la chance
À l'enfant qui viendra
Qui nous ressemblera
Qui sera à la fois toi et moi

À nous
Aux souvenirs que nous allons nous faire
À l'avenir et au présent surtout
À la santé de cette vieille terre
Qui s'en fout
À nous
À nos espoirs et à nos illusions
À notre prochain premier rendez-vous
À la santé de ces millions d'amoureux
Qui sont comme nous

À toi
À la façon que tu as d'être belle
À la façon que tu as d'être à moi
À tes mots tendres un peu artificiels
Quelquefois
À toi
À la petite fille que tu étais
À celle que tu es encore souvent
À ton passé, à tes secrets
À tes anciens princes charmants

O altă "obsesie muzicală"

2012-01-27T23:17:00.000+02:00

Mai devreme am văzut imagini cu Laura Stoica la televizor. De aici până la a-mi aduce aminte de melodia aceasta n-a mai fost mult.

Laura Stoica - Mai frumoasa

Asculta mai multe audio diverse

SMURD, parodie după El Zorab

2012-01-26T22:34:00.003+02:00

Amuzant...şi nu prea, dar adevărat.

La vodă vine un arab, cu o figură de asab. „Eu, doamne, şeful de la SMURD, la tine vin, ca la un surd, ajuns astăzi nabab.

Românii toţi s-au minunat, când SMURD-ul am înfiinţat. Sunând la unu, unu, doi, prin frig, prin zloată, prin noroi, pe mulţi noi i-am salvat.

Dar unora le stau în gât, ca un broscoi tare urât, cum ar fi spus Ioan Oltean, un mizerabil de curtean, nu zic mai mult de-atât.

Se îngrozesc românii toţi, că SMURD-ul e vizat de hoţi şi, pupăză peste colac, măria ta le faci pe plac acestor mafioţi.”

Tăcu arabul Arafat, căci vodă, prost şi îngâmfat, sări, ca arsul, de pe tron şi, precum ultimul poltron, se puse pe-njurat.

„Să vii în faţa mea cutezi, şi să acuzi, fără dovezi? Îţi spun aşa, mai voalat, că, de la mine, din palat, te-arunc, de nu te vezi!

Azi, pentru mine-i un mister, prezenţa ta în minister. Chiar n-o fi mai găsit Emil un pedelist cât mai umil, doar un arab sever?!

Tu, venetic în astă ţară, mă faci pe mine de ocară? Ia vezi, poate-ţi găseşti de treabă, urgent, în ţară ta arabă sau alta, bunăoară!

Chiar dacă-n două mii şi cinci, când, zice-se, munceai pe brânci, te-am decorat cu mâna mea, azi dau cu tine de podea, de te mai scoli c-un vinci!”

Arabul, stând cu ochi uimiţi, strigă, pe cât putu: „Săriţi, căci pacientul a scăpat de la un medic alopat şi şi-a ieşit din minţi!

De munca mea s-alege scrum, bolnavii vor muri, duium, de-acum, de-acum sunt condamnaţi, de-acum nu vor mai fi salvaţi, când vor cădea în drum.

Pe vodă cum să îl îmbun, săracilor ce să le spun, când vor vedea c-au fost lăsaţi în seama unor îmbuibaţi chitiţi să dea un tun.

Ei nu vor aştepta, şirag, „Salvarea” să le vină-n prag, să ia bolnavul la spital. Acest măcel fără egal îl dau eu în vileag.”

Se-ncruntă vodă: „Eşti nebun? Voieşti pe sepepişti să-i pun să te arunce peste zid? E SMURD-ul meu şi te desfid, atât aş vrea să-ţi spun.”

„Al tău? Acel care-l făcu, din mai nimic, doar n-ai fost tu! Eşti tu a-toate-făcător, dar n-ai făcut pentru popor nimic. O, vodă, nu!”

Dă vodă semn: „Să-l debarcaţi şi SMURD-ul să-l privatizaţi, să nu mai văd niciun dărab din ce-a făcut acest arab, de-ar fi şi să crăpaţi!”

(Sursa: http://www.dcnews.ro/2012/01/smurd-parodie-dupa-el-zorab/ )

Chris Isaak - Wicked Game

2012-01-07T22:05:00.002+02:00

O singură noapte

2012-01-03T22:07:00.000+02:00

Obsesii muzicale,evident.

Vezi mai multe din Muzica, Videoclipuri pe 220.ro

Abba- Fernando

2012-01-01T23:02:00.001+02:00

Habar n-am de ce. Din categoria "Obsesii muzicale".
P.S.: Un an exact cum visaţi vă doresc!

Christmas Time

2011-12-27T23:31:00.004+02:00

Pentru că mă obsedează un colind de câteva zile deja, cu toate că un pic cam târzior, iată şi din partea mea câteva urări de Crăciun pentru cei care trec pe aici. (Ciudată întârzierea asta având în vedere cât de mult îmi place sărbătoarea, că o aştept şi o consider cea mai frumoasă din tot anul, dar na, se mai întâmplă).

Aşadar, sper că aţi avut parte de clipe minunate alături de cei dragi în aceste zile sfinte. Vă doresc ca aceste momente să nu se sfârşească niciodată, să aveţi parte de sănătate, fericire, iubire şi mai ales să nu uitaţi să împărtăşiţi tot ceea ce sunteţi.

Sărbători cu lumină în suflet şi în viaţă să aveţi!

God rest you merry, gentlemen,

Let nothing you dismay,

For Jesus Christ our Saviour

Was born upon this day,

To save us all from Satan's power

When we were gone astray:

O tidings of comfort and joy,

comfort and joy,

O tidings of comfort and joy.

From God our heavenly Father

A blessed angel came,

And unto certain shepherds

Brought tidings of the same,

How that in Bethlehem was born

The Son of God by name:

O tidings ...

The shepherds at those tidings

Rejoiced much in mind,

And left their flocks a-feeding

In tempest, storm and wind,

And went to Bethlehem straightway,

This blessed Babe to find:

O tidings ...

But when to Bethlehem they came,

Whereat this Infant lay,

They found Him in a manger,

Where oxen feed on hay;

His mother Mary kneeling,

Unto the Lord did pray:

O tidings ...

Now to the Lord sing praises,

All you within this place,

And with true love and brotherhood

Each other now embrace;

This holy tide of Christmas

All other doth deface:

O tidings ...

Cada día más

2011-12-22T23:49:00.000+02:00

La añoranza es la respuesta a los tantos miedos que nos impiden vivir plenamente.

Visul de porţelan

2011-12-06T23:30:00.001+02:00

Vi s-a întâmplat vreodată să vă vedeţi unul dintre visuri la o distanţă ireal de mică? Să îl aveţi atât de aproape încât să îl puteţi ţine în palme? Dar să vi se pară că este făcut din porţelanul cel mai fin şi la cea mai mică stângăcie de-a voastră l-aţi putea face praf? Motiv pentru care ajungeţi să îl şi ţineţi la oarecare distanţă, de altfel.

Când visurile ni se desprind din imagiaţie şi ni se înfăţişează, ne găsim oscilând între neîncredere în orice, dar mai ales în noi înşine, şi euforia celei mai profunde nădejdi în propria persoană, în tot ceea ce am putea face.

Viaţa aduce cu sine bucurii ce pot fi cu greu descrise în cuvinte însă şi temeri la fel, dacă nu chiar mai mari, alături de oscilaţii sentimentale ce ne fac să ne simţim ca într-un carusel. Unul ce ne poartă de la sentimentul de atotputernicie la cel de neînsemnătate, brusc, de la o clipă la alta, împiedicându-ne să ne hotărâm să ne asumăm riscurile necesare împlinirii visurilor noastre. În tot acest timp sperăm că visul nu e şi nu va fi doar vis, că împlinirea lui vine meritat şi poate chiar şi motivat. Şi totuşi, visul rămâne de porţelan iar împlinirea lui este pusă în mâna unor neîndemânatici sentimentali şi visători care nu ştiu cum să facă să îşi păstreze cât mai mult de-a lungul zilelor pe care sunt nevoiţi să le trăiască într-un cotidian dur, încrederea în ideea că POT şi MERITĂ! În acest context, nopţile, cu momentele lor de reverie îmbătător de reală, devin ancoră pentru sufletul ce se încăpăţânează să nu renunţe şi rămâne în continuare pasager în caruselul sentimentelor.

"Obsesii muzicale" noi :)

2011-12-05T22:12:00.000+02:00

Din Mangalia (15-26 noiembrie 2011)

2011-12-01T15:58:00.002+02:00

Divide et impera

2011-11-30T23:08:00.003+02:00

(Notă autor: Textul e al meu, ideea din spatele lui, nu. :) )

Un chip mirat priveşte ca într-o pereche de ochi, pe care şi-i poate doar imagina cu sclipiri jucăuşe, în timp ce ploapele îi capitulează ca sub atingerea uşoară a unor palme mari. Apoi, cuvinte i se plimbă cu unduiri molcome pe la urechi, pentru a însufleţi un decor.

Clipocit de apă în cădere. Cel mai probabil o cascadă. O noapte târzie de vară învăluie pădurea şi copacii ce ascund cu îndârjire un loc de o rusticitate caldă şi primitoare. De dincolo de pereţii căbănuţei din lemn răzbat râsete, miros de lavandă şi trandafir, în timp ce pe ferestre vine o lumină difuză şi jucăuşă de lumânări. Nota rustică persisită şi înăuntru. O întrerupe doar albastrul îndrăzneţ al perdelelor ce se mişcă leneş în bătaia aerului răcoros şi al aşternuturilor pătate cu roşu de petale de trandafir. Pe noptieră, lângă câteva lumânări cu miros de lavandă aprinse, au rămas uitate, pe jumătate goale, două pahare cu vin roşu.

Cuvintele care până acum au insufleţit atmosfera se opresc. Filozofia lor, plăcută şi pentru întâia dată conformă, nu-şi mai are locul. Îl cedează binevoitoare unor sărutări şi mângâieri îndrăzneţe care se ciocnesc cu haz de rezervă. Însă ambele ştiu cum să-şi continue drumul cu răbdare, chiar şi aşa, nemaioferind vreun loc de scăpare, îndepărtând cu aceeaşi răbdare orice din cale pentru a cuceri, în final, ceea ce braţele înlănţuiesc iar buzele cercetează fără grabă.

(Sfârşit...)

Despre violenţa domestică

2011-11-30T15:32:00.010+02:00

Ideea acestei postări mi-a venit de dimineaţă, în timp ce urmăream un reportaj despre Campania "Durerea nu este iubire" lansată în septembrie (parcă) de cei de la Acasă Tv.

Violenţa domestică este un subiect a cărui existenţă mă surprinde având în vedere că se presupune că odată cu trecerea timpului ne "civilizăm". Aşadar, este cât se poate de normal să mă mire replici de genul "Asta e soarta femeii" sau "Păi dacă nu-şi ţine gura, normal!" E drept că prima replică am auzit-o acum ceva ani de la o femeie în vârstă şi fără prea multă educaţie. Însă cu toate acestea este un om foarte deschis din toate punctele de vedere. De aici mirarea mea.

Îmi este destul de uşor să nu înţeleg logica acestei probleme dintr-un motiv simplu: am fost învăţată să n-o accept. Mie, spre deosebire de multe alte persoane probabil, mi s-a spus de când mă ştiu că nu este normal ca astfel de lucruri să se întâmple, că nu e normal să le accepţi, să le "înţelegi", să le găseşti scuze. Mi s-a inculcat puternic (şi mă bucur de asta) ideea că nu trebuie să treci nici măcar peste simpla intenţie a unui bărbat de a da în tine, cu atât mai puţin peste o palmă...sau peste mai mult de atât. Şi mi s-a mai spus că dacă aşa ceva se întâmplă nu trebuie să rămâi pe loc. Trebuie să pleci fără să priveşti înapoi, indiferent de ce te leagă de acel om. Din fire sunt o persoană care iartă destul de repede şi cam orice. O atare situaţie însă este cu certitudine una în care lucrurile s-ar schimba RADICAL.

Nu pot să pricep cu niciun chip de ce, cum se face că ne lipseşte educaţia din acest punct de vedere? Educaţia şi o legislaţie corectă. În ţara asta femeile "ştiu" pur şi simplu că aşa "trebuie" să fie, pentru că aşa a fost pentru alte femei pe care le cunosc. Îmi vine atât de greu să înţeleg cum este posibil să acceptăm aşa ceva...La fel de greu cum îmi este să pricep de ce nu facem nimic să rupem cercul ăsta vicios care ne macină ca naţie. Despre motivele pe care le au femeile să accepte aşa ceva prefer să nu discut dintr-un motiv cât se poate de simplu: principalul dintre ele este FRICA, un duşman teribil al oricui după cum ştim cu toţii. Aş lua puţin in discuţie pe cel mai important al bărbaţilor însă. Majoritatea "blamează" alcoolul, care le ia minţile. Şi atunci mă întreb de ce respectivii indivizi nu se aruncă în faţa trenului ori a unei maşini (că tot nu mai ştiu ce fac) dar reuşesc să-şi bată soţiile şi eventual şi copiii fără probleme?

Mai jos sunt o serie de link-uri: către petiţia online prin care se cere schimbarea legislaţiei astfel încât să ofere ajutor şi protecţie femeilor care sunt victime ale violenţei domestice şi către povestea vieţii unora dintre cele care au avut curaj să vorbească.

"800.000 de femei recunosc că sunt victime ale violenţei în familie. Multe nu au curajul să vorbească pentru că legea nu le apără eficient. Dacă nu facem nimic... suntem cu toţii complici. Semnează petiţia! Cu un suport legal mai bun, mii de femei bătute îşi vor recâştiga demnitatea. Durerea nu este iubire."

http://durereanuesteiubire.acasatv.ro/ - Pentru a semna petiţia

http://www.acasatv.ro/stiri-despre/durerea-nu-este-iubire - Poveşti de viaţă

(Sursa: http://acasatv.ro)

Din nou la Mangalia: jurnal de călătorie :)

2011-11-27T16:13:00.003+02:00

Şi am ajuns din nou la mare. Tot iarna, tot la Mangalia, tot la Spitalul Municipal. "Vizita" aceasta, însă, a venit cu ceva "revelaţii" la purtător şi m-a făcut să-mi dau seama, o dată în plus, de cât de lejer privim noi, cei sănătoşi, viaţa şi de cât de repede ne plângem că nu ne e bine.

Am înţeles, însă, tot acolo, cât de multă iubire poate cuprinde sufletul nostru. Printre soţii care îşi îngrijeau bărbaţii, copii ce purtau de grijă părinţilor sau invers, am reuşit să privesc dincolo de imaginea ce mi se contura în faţă. Şi ce am văzut m-a cutremurat profund: am văzut iubire, poate în forma ei cea mai pură. Şi am văzut multă! Am văzut înţelegere. La fel de multă! Şi am admirat oamenii capabili de aceste sentimente. Oameni care refuză cu îndârjire să se dea bătuţi în faţa sorţii deşi au fost loviţi crunt. Mult mai crunt decât suntem noi, majoritatea, atunci când ne plângem. Contactul cu tot ceea ce înseamnă defapt Secţia de Recuperare în urma traumatismelor de natură Vertebro-Medulară din cadrul Spitalului Municipal Mangalia a rămas unul dur, deşi nu la fel ca anul trecut, parcă. Probabil că a intervenit obişnuinţa, care a atenuat cumva impactul. Mă bucur însă pentru oamenii noi pe care i-am cunoscut şi lecţia pe care am primit-o, încă o dată: viaţa TREBUIE trăită la maxim...pentru că nu se ştie ce aduce clipa ce vine.Iar dacă aceasta nu aduce un lucru bun, ceea ce te mai poate "salva" este IUBIREA.

Ce a mai fost pe lângă toate acestea? Au mai fost...clipe în care mi-aş fi dorit să pot opri timpul şi în care aş fi vrut să pot să cred mai mult, pentru a le putea trăi...altfel, fără veşnica luptă dintre minte şi suflet, fără continua necesitate de a pune "STOP" clipelor şi a le "descoase" raţional. Am reuşit însă să mă "agăţ" de ele şi să rămân aşa, suspendată undeva între dorinţa de a-mi ţine picioarele pe pământ şi aceea de a-mi lăsa capul să zburde liniştit....în nori. Tot în aceeaşi situaţie sunt şi acum de altfel, însă nu-mi displace. :)) Este chiar bine!

Şi ca să termin postarea într-o notă asemănătoare, iată o recomandare din categoria "Filme". Mi-am mai amintit de curând de el însă nu mai ştiu de ce n-a ajuns aici. Poate că a fost mai bine aşa, totuşi. Astăzi parcă îşi găseşte şi mai bine locul.

Aşadar, vă urez "Vizionare plăcută" la....

"Undeva, cândva"

Scurta descriere:

Tanarul student Richard Collier este foarte apreciat pentru noua lui piesa de teatru. La petrecerea de lansare, el intalneste o doamna in varsta care ii sopteste "Intoarce-te la mine" in timp ce ii indeasa un obiect in mana stransa. Cand deschide mana, Richard identifica obiectul ca fiind un ceas de buzunar.
Cativa ani mai tarziu, Richard se afla in pragul unei caderi nervoase si simte lipsa unei muze creatoare. El paraseste orasul pentru a se putea revigora si ajunge langa orasul in care si-a facut studiile, la hotelul Grand. In plimbarile sale prin hotel, gaseste fotografia unei femei tinere si frumoase.
Richard este captivat de tanara din fotografie si incearca sa afle cine e aceasta. In cautarile sale, reuseste sa o identifica ca fiind Elise McKenna o actrita de la inceputul secolului si afla ca tanara este de fapt chiar batrana ce ii daruise ceasul de buzunar in urma cu cativa ani, care murise intre timp.
Determinat sa o intalneasca, el reuseste prin autohipnoza sa se trimita in timp in anul 1912. Aici o intalneste pe Elise si se cei doi se indragostesc, lucru care nu il incanta pe managerul acesteia William Fawcett Robinson. Va supravietui dragostea lor in fata dezaprobarii lui Robinson? Va reusi Richard sa ramana in 1912?

(Sursa: http://www.cinemarx.ro/filme/Somewhere-in-Time-Undeva-candva-13646.html )

Vremea dilemelor

2011-11-07T23:18:00.003+02:00

Ştiu că viaţa are ciudăţeniile ei. Mai rare sau mai dese. Dilemele se încadrează, cel puţin pentru mine, tot în categoria ciudăţeniilor vieţii. Ultimele săptămâni parcă şi-au propus însă să îmi testeze la maxim răbdarea din punctul acesta de vedere. Şi iar nu mai găsesc, nu mai văd, nu mai observ şi-mi vreau trăirile şi sensibilităţile înapoi. Şi iar mă întreb "de ce?" şi încerc să găsesc răspunsuri pe care de fapt le ştiu: pentru că pur şi simplu mă încăpăţânez să merg contra curentului şi să nu fac ce ştiu că trebuie. Între timp, ca pentru a-mi confirma încă o dată acest lucru, mintea mi-e în continuare plină de poveşti, pe care însă nu le mai pot "transpune" pe hârtie, de parcă ceea ce le cataliza şi le dădea "viaţă", odată dispărut, le-a închis şi pe ele undeva iar cu cheia n-aş recunoaşte ce s-a petrecut, cu toate că ştiu.

Trebuie să recunosc că nu-mi plac schimbările de genul acesta, însă fac parte din viaţă şi atâta vreme cât reuşesc să mă redresez...e relativ bine. De data asta am nevoie ca redresarea să vină mai....repede.

Ca tabloul să fie prezentat complet, în faţă am acelaşi drum pe care am ştiut încă de când l-am lăsat să se deschidă că nu-l voi putea urma vreodată. Sau dacă aş face-o...ar fi o mare greşeală căci finalul său n-ar fi cel pe care mi-l doresc, la care sper...şi pe care îl caut de multă vreme. În curând, cel mai probabil că acest drum se va închide. De fapt, va trebui să-l închid. În caz contrar, îmi voi călca pe suflet şi-l voi urma. Tot ce-i necesar în acest context incert este...rezolvarea unei dileme, corect. :)) Bine este că răspunsul îl voi afla curând.

De fapt, adevărul este că am creat cu bună ştiinţă în jurul meu prea multă nesiguranţă. Acum este,cel mai probabil, momentul ca toată să se întoarcă de unde a pornit: la mine. De aici, mă gândesc, atâtea dileme şi atâta goliciune. Atâtea pe care le simt că mă seacă în fiecare moment de toată vlaga. Sau poate că este doar...prea toamnă. :)

Iar la final, aşa, în loc de "noapte bună!".... şi pentru toate lucrurile de care mi-e atât de dor în ultima vreme...

Mi-e dor de mare...iar

2011-10-26T23:46:00.001+03:00

Se pare că perioada în care mi-au lipsit de pe aici gândurile se simte. :) Poate că aşa se explică faptul că le-aş tot scrie.

Aşadar, ideea de bază a ultimelor zile, printre altele, este aceea că mi-e dor de mare. Din nou. La fel ca de fiecare dată. Repetitivă treabă, ştiu. Totuşi, mi-e dor de zgomotul şi de mirosul ei. Mi-e dor s-o văd, pur şi simplu.

Cu toate că am sperat să reuşesc să o revăd în vară, n-a fost să fie, aşa că am să ajung pe litoral (cel mai probabil) curând....adică tot iarna. :)) Oricum, atunci când marea înseamnă emoţie şi nu plajă, şeslonguri, mici, etc. este simplu să o găseşti frumoasă indiferent de anotimp.

Parodie

2011-10-26T19:10:00.003+03:00

Am râs cu lacrimi la parodia asta...şi am zis să râdă şi alţii. :))

E tot cu o doamnă, e tot cu suspine

Dar sunt pentru soţul care nu mai vine...

Căci la bătălie, Băse-al ei iubit

A plecat cu oaste şi n-a mai venit.

Doamna se inchină pe-ascuns, să n-o vadă

Două mici domniţe care-o tot întreabă

Unde le e domnul ce le e părinte

Şi cu care-adorm negreşit în minte...

Orologiul bate iar în miez de noapte…

La castel în poartă, parcă se-aud şoapte...

Şoaptele tot cresc, parcă-s un şuvoi,

Se trezesc străjerii de-aşa tărăboi.

În Cetatea veche se şi dă alarma

Şi-i trezită-n noapte chiar Maria Doamna.

Îşi pune de-ndată hainele alese

De care se-agaţă şi două prinţese.

Se duce spre turnuri doamna României

Vrând pe loc să afle sursa gălăgiei.

O făclie chioară luminează-n noapte

Chipuri somnoroase, străjeri din Cetate...

-Pârcălabe Sever, ia pe loc să-mi zici

Cine strică somnul prinţelor mici?

S-a trezit Elena, s-a trezit Ioana,

M-am trezit şi eu… Cine dă alarma?

Cine îşi permite ca în miez de noapte

Să trezească pruncii de-aici, din Cetate?

Pârcălabul tace, e-n dificultate

(Răspunde cu capul pentru-acea Cetate)...

Un străjer mai iute îi şopteşte dară

“Domnul nostru Băse bate-n porţi afară!”

Oştenii slobod un murmur uşor;

Doamna fuge iute spre un foişor.

-Cine eşti străine, de ce faci scandal?

De ce bati în poartă? Vii de la vreun bal?

-Nu-s străin, Mario! Sunt chiar eu, Traian,

Fugărit prin noapte de un clan duşman...

Ginta cea uslaşă şi mişei moguli

(umple-s-ar de râie, bube şi noduli)

Se umflă-n sondaje, mă-mpresoară noapte

Sunt cam la o milă, de-aici, de Cetate...

Nu mai am nici oaste, nici flotă, Mărie,

Să apăr de-Antene astă Românie...

De la colt de blocuri, de după copaci,

Dau cu piatra-n mine, Şpagaţi şi Ciutaci;

Tonomate creţe sau minoritare

Mă-nproaşcă de una cu pixeli şi sare

Vîntu suflă rece, Ghiţă şi Elan

Suflă şi ei idem, de la an la an...

Criticat sunt la iRealitatea

(sunt la concurenţă cu publicitatea)

La Antene ,iarăşi, este evident

Tirul ce mi-i dat e tot mai CRESCENT.

Chiar mogulul Felix a pornit războiul

Asmuţind pe mine Ciuvici, pe Tatoiu...

Crezându-se geniu militar măiastru

Patriciu sloboade pixelul albastru,

Cetepişti se-ncruntă, zbiară Chiriacii

De chelesc de frică până şi copacii;

Sperie copiii noaptea Dragoteasca

Improşcând otravă ca şi Creţuleasca...

Stărniţi de moguli, ca nişte cumetre

Stancu, Ursu, Gâdea dau şi ei cu pietre.

Nu mai pot, Marie, gata! Îmi ajunge!

Hoarda de uslaşi sufletu-mi străpunge!

Dau într-una-n mine, cu smoală şi foc

Dau şi-n Funeriu, chiar şi-n micul Boc...

Mi-atacă Palatul, mi-atacă guvernul

Vrând să instaleze în ţară infernul.

Oastea lor de draci, iată, e aproape...

Haide, soţioară, dă-mi drumu-n Cetate...

Maria ascultă şi nu-i vine-a crede...

Ea s-a măritat cu un Băse verde.

Mai acum x ani, când s-a măritat

Şi-a luat bărbat pirat neînfricat

-Ce spui tu străine, zici că eşti Traian

Şi-mi boceşti la poartă în extravilan?

Îţi îndoaie gândul moşul Iliescu

Cu nepoţii Ponta şi Crin Antonescu?

Ţi-e teamă de Bombo sau de Mircea Geoană

De fugişi încoace într-o aşa goană?

Nu eşti al meu soţ; Băse e viteaz,

Are gândul brici, neuronul treaz...

Băse nu boceşte, nu plânge a jale,

El şi pe furtună dansa geamparale...

Trăienel al meu nu ar cerşi cheia,

El dărâmă poarta, stârneşte scânteia...

Tu reciţi la poartă dar Traian al meu

E acum în luptă unde e mai greu.

Tu vorbeşti în şoaptă, ca la parastas...

Băse când vorbeşte are verb în glas.

Cuvântul i-i tunet, vorba – uragan,

Nu îi stă în faţă nici pui de duşman!

De eşti tu acela, de eşti tu Traian

Renunţă la versul stil bacovian.

Nu pomeni frica, nu-ţi visa mormântul,

Du-te-n bătălie, du-te-acum ca vântul...

Doamna României plecă de la geam

Fără să permită acces lui Traian

Care a rămas la porţi de cetate

Cu vântul în coaste, cu duşmani aproape...

Băse stă pe gânduri; se decide iute

Pleacă la război cu mănuşi de Bute.

Sună şi din bucium, sună şi din goarnă

Să afle oştenii că este alarmă.

În galop ajunge pân-la “Doi cocoşi”

Şi-şi scoate oştenii de prin caltaboşi.

De la „Cireşica” îşi ia căpitanii

De prin Herăstrău îşi strănge spartanii.

Coboară spre taberi plăieşi de la munte

Cu Ştefan şi Flutur, căpitani, în frunte.

Şi cumătrul Falcă ajunge la oaste

Dornic ca să dea la duşmani la coaste.

Vin şi amazoane, Roberta, Sulfina...

Apar şi Ioana şi Eba mezina...

Se-adună oştenii, din munţi, din câmpii

Cât cuprinzi cu ochii – oşti portocalii.

Dar nici inamicii nu-s doar un pluton,

Au adus mogulii buton cu buton:

Geme-acum câmpia de-atâţi Chiriaci

Mercenari ca Badea, Gâdea şi Ciutaci.

Pe flancuri uslaşii visează la pradă

În timp ce Vanghele le ţine-o tiradă...

Ciuvicii nechează şi scurmă pământul

Vor la guvernare stimulaţi de Vântu...

Şi începe lupta... Ce luptă?... Măcel!

Şi în fruntea oştii e chiar Băse! El

Taie la uslaşi, taie la Şpagaţi

Din moguli rămân pixeli sfărâmaţi...

Flamura c-o roză flutură în vânt

Inamicii pixeli intră în pământ.

Mogulii turbează, complotul e-un fâs

Crin, Ponta şi Hrebe nu mai zic nici pâs...

Oştile uslaşe? Cruce! Aleluia!

Băse se întoarce la Doamna Maria.

Melodie de-o jumătate de zi :)

2011-10-25T23:24:00.001+03:00

Melodia care m-a "însoţit" cam jumătate din ziua de azi. Am sentimentul că la fel se va întâmpla şi mâine. :)

Încăpăţânare, ego şi iarnă ca altădată

2011-10-19T23:20:00.001+03:00

Şi tocmai când ziceam că toate postările cu caracter personal vor dispărea de aici uite că mi-am dat seama că nu se poate. Îmi este mult prea dor de locul ăsta, în care sufletul îmi este mai deschis ca oriunde altundeva.

Aşadar, mă gândeam astăzi cât de uşor putem noi oamenii (sau poate mai bine zis unii dintre noi) să trecem de la o stare la alta. Acum suntem prea creduli şi ne izbim de toate pragurile, pentru ca doar peste foarte puţină vreme să ne încăpăţânăm în atitudini, deşi nu ni le dorim, care să ne ferească de a ne mai repeta greşelile. Mă întreb însă până unde ar trebui să ne încăpăţânăm? Când să ne lăsăm de o parte ego-ul nostru cel de toate zilele împreună cu orgoliul la fel de prezent? Eu sunt din fire (poate mult prea) încăpăţânată, aşa că nu aş sti cum să răspund. Cu atât mai greu mi-ar fi să răspund în vreun fel având în vedere că nici eu nu-s o excepţie, aşa că mă încăpăţânez, în general, atunci când nu e cazul. Deci, cât de încăpăţânaţi ar trebui să fim?

În altă ordine de idei, a venit toamna şi odată cu ea şi frigul. Nu este un anotimp care să-mi placă. Mi se pare prea mohorât. Cu cel care îi urmează lucrurile stau însă altfel. Prin urmare, trec prin mohorâta toamnă pentru a ajunge la...Crăciun, evident :)). Doar nu vă imaginaţi că mor de dragul frigului iernii, nu? Nici gând. Îmi place însă anotimpul, pe lângă datorită faptului că aduce sărbătorile şi zăpada, când mă gândesc câte modalităţi de a-l petrece la căldură există. De fapt, de câte ori mă gândesc la iarnă îmi aduc aminte de vremea copilăriei, când iarna însemna trosnitul lemnelor în sobă, când mergeam în vizită la rude care stăteau la casă, şi lipitul cu nasul de geam, indiferent de oră, când începeau să cadă primii fulgi (lucru valabil şi acum de altfel :D). Mi-e dor de iarna cu lemne trosnind în sobă. :)

Iar la final, aşa, în loc de "Noapte bună", "obsesia muzicală" a zilei.

P.S. Mai era una dar nu găsesc piesa neam! :)) Oricum nu ştiu exact cum se numeşte iar căutarea după singurul vers pe care mi-l amintesc se încăpăţânează să nu dea rezultate, aşa că.... :))

Încă o "obsesie muzicală"

2011-10-17T21:24:00.000+03:00

Auzită întâmplător, melodia aceasta a devenit un fel de "dependenţă" toată după-amiaza. Sper să vă placă şi vouă. :)

Mai multe la un loc

2011-10-16T21:48:00.003+03:00

1. Cea mai nouă carte citită

Never Less Than A Lady (Umbrele trecutului) - Mary Jo Putney

As the sole remaining heir to the Earl of Daventry, battle weary Major Alexander Randall knows his duty: find a wife and sire a son. The perfect bride for a man in his position would be a biddable young girl of good breeding. But the woman who haunts his imagination is Julia Bancroft—a quiet village midwife with shattering secrets that thrust her into Randall’s protection.

Within the space of a day, Julia has been abducted by her first husband’s cronies, rescued, and proposed to by a man she scarcely knows—yet has been unable to forget. Though a union with the handsome, enigmatic major offers safety, she fears she can never trust any man again. But as passion slowly warms Julia’s damaged heart, she starts to hope that perhaps a Lost Lord can teach her what a true marriage can be…

(Sursa: www.maryjoputney.com )

2. Încă o recomandare din categoria cărţi: "Parcul Mansfield" de Jane Austen. Eu una sunt extrem de bucuroasă că am găsit cartea, mai ales că este singurul roman de Jane Austen pe care nu l-am citit. Sunt abia la început dar îmi place, însă regret că am văzut filmul. Se spune că mai întâi se citeşte carte şi abia apoi se urmăreşte filmul. Acum am înţeles de ce: cunoşti acţiunea. :)) Unii zic că te pot dezamăgi diferenţele ce apar în filme. Eu aleg prima variantă.

3. În loc de noapte bună, o melodie care-mi place şi pe care de mult voiam să o postez aici.

Din categoria "obsesii muzicale"

2011-10-12T21:20:00.000+03:00

Am ascultat întâmplător această melodie acum câteva zile. Şi mi-a plăcut. :)

Iar pe aceasta am descoperit-o acum ceva vreme şi de atunci mă tot gândesc să o postez şi aici.

ARASH feat. Helena- Broken Angel

2011-10-03T13:01:00.000+03:00

Melodie de-o dimineaţă întreagă. :)

"Ziua Juanes"

2011-09-27T22:07:00.001+03:00

Două melodii super, ale aceluiaşi interpret. Astăzi cred că este "Ziua Juanes". :)

Para tu amor

Un día normal

No comment!

2011-09-24T20:11:00.006+03:00

Oare încotro ne îndreptăm????

(Sursa: http://stirileprotv.ro/emisiuni/romania-te-iubesc/)

Cea mai nouă carte citită

2011-09-19T22:23:00.001+03:00

Pentru că mi-a plăcut foarte mult am zis că merită să pomenesc aici de cea mai nouă carte pe care am citit-o...Evident, un roman de dragoste. :)) Din păcate n-am găsit rezumate ale cărţii în română care să şi fie pe gustul meu.

O nouă viaţă / Loving a Lost Lord - Mary Jo Putney

Adam Darshan Lawford, the Duke of Ashton, is the hero of Loving a Lost Lord and looking conventional is his goal and his protection. Adam’s father was a British administrator in India, and distantly in line for the Ashton title. At that time, there were very few British women in India, so not surprisingly, many British officials took Indian wives. Adam is ten and living happily in India with his parents when his father inherits the dukedom and promptly dies, leaving Adam as the new duke.

Literally wrenched from his mother’s arms, Adam is packed off to England to be raised as a proper British gentleman. He becomes the first student of the Westerfield Academy when Lady Agnes Westerfield meets the young mixed blood duke, and sees a miserable small boy who needs love.

Adam grows into a consummate aristocrat, responsible, courteous, and a bit of an enigma even to his closest friends. Then the steamboat he has been working on with a team of Scottish engineers explodes. Adam Lawford, the Duke of Ashton, is missing and presumed dead.

But is he???

Mariah Clarke had an unconventional upbringing as the daughter of a charming gambler who moved from one house party to the next. Mariah has become very adaptable, but she yearns for a home of her own. Her wishes are granted when her father wins a comfortable estate in far northern Cumberland. As soon as they’ve settled in, her father heads south to reestablish contact with his long–estranged family—and is killed in a coach robbery.

Mariah is left alone in the world, with the former owner of her estate trying to coerce her into marrying him, which will place her life and property in his unreliable hands. Afraid that in a moment of weakness she’ll say yes (he’s not at all bad looking), she invents an imaginary husband—and finds a mysterious dark man rolling onto the beach of her estate, more dead than alive. A man without a memory—who is quite charmed by the idea that this lovely young woman is his wife.

You can imagine what happens after that! Enjoy.

First Meet!

Mariah Clarke is a new heiress and newly alone, and she needs a man to stand between her and the former owner of her estate, who had lost his estate to Mariah’s father at cards. So she goes into her night time garden to pray for help.

For an instant Mariah imagined a real husband—not Burke but a man who fit her dreams. Ruthlessly she suppressed that image and concentrated on asking for mental and emotional strength.

As the pungent scent of the burning incense faded into the wind, she stepped into the gazebo and sat on one of the stone benches that circled the interior. She leaned back against the wall, feeling peaceful. Her night braid had come undone and her hair was drifting around her shoulders, but she felt too lazy to redo it.

As a child, she’d had few playmates—that’s why she’d invented Sarah. But she’d had her grandmother, and they did everything together for many years. She’d nursed her grandmother in the old woman’s final illness, and her father had appeared at the end to help. She and Charles had mourned together, and then he had taken her with him on his restless travels around the British isles.

Now they were gone and she was truly alone for the first time in her life. That was why George Burke was looking treacherously attractive. He did seem to like her, and it was very appealing to be wanted.

But not by George Burke. Though she’d like a husband some day, she wanted a reliable, kind man like the local vicar. Whom she had been avoiding since her father’s death, because of her complicated situation. She really couldn’t be glancing coyly at the vicar under Burke’s nose when she was claiming to be married. Closing her eyes, she rested.

Hold on hold on hold on…. In the far corner of his spirit to which he had withdrawn, he was aware that the end was near. He had been clinging to life for an eternity, and soon the sea would claim him. By now, he no longer cared if he lived or died. Almost, he didn’t care.

A voice in Mariah’s head brought her sharply awake. Go to the shore. The internal voice sounded like her grandmother, and it was filled with urgency.
Not stopping to question, she pulled her shawl around her shoulders and raced down the lane at a tomboy’s speed. The full moon light was bright but uncanny, and she felt a chill, as if she had entered a world where magic could really happen.

Waves crashed hard on the narrow beach, which was a mix of sand and shingle. She halted, wondering what madness had brought her here in the middle of the night. Then she saw a dark object floating not far off shore, every wave bringing it closer.

Curious, she studied it. Good heavens, was that a head? Perhaps a corpse?
She gagged at the thought, wanting to run away. But if this was a drowned man, it was her Christian duty to bring him ashore so he could be properly buried. The tide would shift soon and she couldn’t be sure the—object—wouldn’t be washed out again.

She pulled off her slippers and wrapped her shawl around them. After setting the bundle above the water line, she waded into the waves. She was almost knocked off her feet, and the water was cold. Luckily, she managed to regain her feet before she went under entirely, but by the time she reached the floating object, she was soaked to the skin.
Hoping the sight wasn’t too ghastly, she looked closer and saw that it was indeed the body of a man. His arms were locked around a large chunk of wood, perhaps a piece of beam. Wondering if he could possibly be alive, she caught hold of the wood and towed man and beam ashore, fighting rough water all the way.

A last wave helped lift him onto the sand above the tide level. His clothes were tattered to the point of indecency, with shirt and trousers reduced to rags. Shivering, she knelt beside him and cautiously spread her hand across his shirt. To her amazement, there was a faint, slow heartbeat. The man’s flesh had a deathly chill from the water and there were lacerations and other marks on his skin, but he lived!
His hair and complexion looked dark in the moonlight, so she guessed he was a foreign sailor. Since water lapped around his feet, she took hold under his arms and dragged him onto the coarse sand. As she pulled, he began coughing convulsively.

Hastily she let go and the sailor half rolled onto his side, spewing water. When the violent fit ended, his breathing was rough but he was undeniably alive. Relieved, she wondered what to do. She didn’t want to go for help and leave him alone, but the faster she got him indoors and warm, the better.

Hoping he could walk, she leaned over and asked, “Can you understand me?”

After a long moment, he nodded, head bent.

“If I help, do you think you can walk to my house? It’s not far.”
He nodded again. Though his eyes were closed and he shivered with cold, at least he had some awareness of his situation.

She brushed the sand from her feet and put her slippers back on, then knelt and draped his left arm around her shoulders. “I’ll lift as best I can, but I can’t manage without your help.”
She lifted and he struggled. Between them, he got to his feet, swaying. She used her free hand to wrap her shawl around his shoulders, hoping the heavy wool would dispel some of his chill. “We’re on our way. It’s not a very long walk.”

He didn’t reply, but when she started walking, he followed her lead. Their floundering progress through the sand was excruciating and the breeze sliced through wet clothing.

Matters improved once they reached the path. A pity it was all uphill. But with her under his arm and taking half his weight, the sailor managed to keep moving.

He used a railing to drag himself up the steps into the house while Mariah supported him on the other side. They staggered into the house, Mariah wondering what to do next since he surely couldn’t manage another flight of stairs to the guest bedrooms. Then she remembered a small chamber at the back of the ground floor. Once it had been used by an elderly housekeeper. The room was shabby and under furnished, but there was a bed. It would suffice.
She steered the sailor through the darkened house, occasionally banging into furniture. She hoped her charge wasn’t acquiring as many bruises as she was. It was a huge relief to enter the small bedroom. Because the aged housekeeper had been infirm, the bed had been built low. With the last of her endurance, she steered him to it. “You can lie down now.”

The sailor folded onto the bed in an ungainly sprawl and promptly clutched a pillow the same way he’d hung onto his beam. Mariah swung his legs onto the mattress, then used her tinderbox to light a lamp. Even though the room hadn’t been used for years, the capable Mrs. Beckett had oil in the lamp and a fire laid in the tiny fireplace. The bed wasn’t made up, but there would be blankets in the chest at the foot.

After she lit the fire, she tugged at the pillow he was crushing. “You’re safe now. Safe.” His grip eased and she was able to remove the pillow and examine him.

She patted his shivering body dry with a thin towel from the washstand. His clothing was so tattered that she was able to examine him fairly thoroughly without stripping off the ragged remnants. Some of his garments were charred at the edges. Perhaps a ship’s fire drove him to jump into the sea.

He was massively bruised and had cuts and scrapes beyond counting. There were also areas of blistered and scorched flesh, which fit with the charred clothing. Mercifully, the burns weren’t severe. He must have hit the water quickly.

She found no major wounds on his limbs and torso. Though some of his injuries had bled, his time in the seawater had washed away the actual blood and nothing seemed to be bleeding now.
She pulled blankets from the chest and wrapped him in multiple layers. Luckily the fire was warming the small room rapidly and he was losing his deathly chill.

Taking the lamp, she made a trip to her room for dry clothing, then descended to the kitchen. While tea water and broth heated, she brought a pitcher of water and a glass back to her patient. He still slept. In the soft light, his complexion and the unfashionably long hair were dark. She was no expert on male whiskers, but it looked as if he had at least a couple of days’ growth. If he had been in the water that long, he had to be strong as an ox to have survived.

It was hard to guess his age under the facial bruises, but she thought he was somewhere around thirty. Though not broadly built, he had a well-muscled working man’s body, with callused hands.

She frowned when she noticed the way his hair matted on the left side of his head. Setting down the lamp, she explored with her fingertips, and discovered a long, deep gash that oozed traces of blood.
She swore under her breath as she swaddled his head with another towel. Everything she had done so far was common sense, but the head injury looked serious and she didn’t know what to do. She must summon Julia Bancroft now rather than waiting until morning.

Mariah brushed wet hair from the sailor’s face, wondering where he came from. Somewhere in the Mediterranean, perhaps. She was pulling the blankets up when his lids rose, and he stared at her with mesmerizing green eyes.

After an eternity of cold water, numbness, and despair, he was dragged ashore. Emerging from the water pulled himself from the death-like trance that had allowed him survive in cold water for so long. Dimly he remembered stumbling along with help, sliding into blackness, and then awaking to—perfection.
The woman bending over him seemed more dream than reality, yet the warmth radiating from her was palpable. Her eyes were warm brown and a cloud of golden hair floated around her perfect oval face. She shimmered in the lamp light. Wondering if he’d drowned and gone to some other realm, he raised an unsteady hand to stroke those fine spun strands. They were gossamer silk against his fingers.

“You’re safe now.” She pulled her long hair back and tied the shining mass in a loose knot at her nape. Her every movement was grace. “Do you speak English?”

He had to think to answer her question. English. Language. Understanding. He licked his dry lips and hispered,

“Y…yes.”

“Good. That will make things easier.” She slid an arm under his shoulders and raised him enough to drink. He swallowed thirstily, thinking it strange how much he craved water when it had almost killed him. And humiliating that he was so weak that he couldn’t even drink without help.

When he’d had enough, she took the glass away and gently laid him down again. She wore a night robe, and though it covered her thoroughly, her dishabille was deliciously tantalizing. “Such green eyes you have,” she observed. “They are striking with your dark complexion.”

His eyes were green and the rest of him dark? He shifted his gaze to his right hand and examined it. The skin was medium tan, a half dozen shades darker than her ivory complexion. He realized that he had no idea what he looked like, beyond tan and bruised. Or what he ought to look like.

She continued, “Can you tell me your name?”

He searched his mind, and came up with—nothing. No name, no place, no past, just as he had no sense of his own body. That had to be wrong. Panic surged over him, more terrifying than the cold seas that had nearly drowned him. He was nothing, nobody, torn from his past and thrust into an unknown present. The horror of that echoed through every fiber of his being. Struggling to master his fear, he choked out, “I…I don’t know.”

Seeing his fear, she caught his cold hand between her warm palms. “You’ve endured a considerable ordeal. After you rest and recover, you will surely remember.” She frowned uncertainly. “Can you have forgotten that I’m your wife, Mariah Clarke?”

“My…my wife?” He stared, incredulous. How could he possible forget being wed to a woman like this? But even though he didn’t remember their marriage, his fears diminished as he compulsively clenched her hand. “Then…I am a most fortunate man.”

She smiled warmly. “Rest while I go for tea and broth. I’ve sent for someone who will know how to treat that blow to your head. With luck, she’ll be here soon. By tomorrow, you will likely remember everything about yourself.”
He raised unsteady fingers to the ragged gash that ran down the left side of his skull. He had so many aches and bruises that he hadn’t noticed any in particular, but now that she mentioned it, his head throbbed like the very devil.

“Tea would be…welcome.”

“I’ll only be gone a few minutes,” she promised as she whisked away.

He stared at the ceiling after she left. He had a wife.

(Sursa: http://www.maryjoputney.com/)

Din nou gânduri şi decizii

2011-09-17T19:52:00.005+03:00

În ultimele zile m-am gândit serios să şterg blogul (iar). Şi era cât pe ce să o şi fac (iar). Însă din fericire pentru el sunt mult prea legată de acest loc. Aşa că nu l-am şters (iar). Doar l-am închis şi l-am lăsat aşa. Am avut nevoie de timp să mă hotărăsc.Şi am făcut-o. N-am să-l şterg însă din el vor dispărea (cel puţin o vreme dacă nu de tot) postările cu tentă personală, pentru că cel mai bine, cel mai sigur, este ca ceea ce este personal...să rămână astfel. Şi pentru că nu vor mai rămâne "în picioare" aici decât rubricile gen filme, cărţi, R A, muzică, etc...iată o melodie pe care am tot ascultat-o în ultimele zile. :)

Din nou toamnă

2011-09-10T20:07:00.000+03:00

Vine toamna! Se simte, se miroase, se vede. Prima frunză căzând din copaci am văzut-o acum vreo două săptămâni. Apoi am observat din ce în ce mai multe. Îmi place să mă uit la frunze cum zboară după ce s-au desprins de pe crengi. Nu ştiu de ce. Îndeletnicirea asta îmi dă un sentiment plăcut, de nevoie de căldură, aşa cum o face şi toamna. Şi-mi place. Îmi place că mă pot ascunde mai des toamna la "căldură". Îmi place să mă uit şi cum plouă în acest anotimp, deşi în principiu urăsc ploile (cu unele excepţii) pentru că deprimă prea mult totul. Toamna însă, ajung să-mi placă, cel puţin într-o oarecare măsură.

Inevitabil, venirea toamnei îmi aminteşte şi de apropierea Crăciunului, momentul cel mai plăcut din tot anul pentru mine, pe care evident că abia îl aştept! :) Cu siguranţă că bradul de anul acesta îmi va ieşi mai frumos decât cel de anul trecut.

Până la Crăciun însă, mă bucur de...căldura de toamnă!

Un día más

2011-09-08T20:41:00.001+03:00

Un día más. Otro. Otro como tantos últimamente. Y yo ¿dónde quedo?

Me sigo preguntando aún si llegará alguna vez aquel momento en el que por lo menos los seres más cercanos a mi, a mi alma, a mi corazón, me entiendan. Me siento tan lejana a todo y a todos. No encuentro nada en el mundo de los demás que me haga querer conocerlo. Me siento como si estuviera con ellos solamente cuando necesitan algo de mí. Estos son los únicos momentos en los cuales mi presencia les importa. Pero mi persona no.

Probablemente soy una más de los pocos, o a lo mejor muchos, que pasan por estas mismas fases. Desconocidos de este mundo en el cual...simplemente no importamos a la mayoría pero en el cual siempre importaremos a los cuya vida mejoramos por poco que podamos.

Efectul "spirala"

2011-09-03T22:46:00.004+03:00

În ultima vreme am impresia că puţin mai lipseşte până să-mi pierd şi sufletul din mine. Nu mai am răbdare pentru nimic. Nu mai am răbdare să mă văd tot stând pe loc fără cea mai mică posibilitate de a face un pas înainte. Mă simt de parcă mi s-ar râde-n nas, timp în care eu nu pot să fac altceva decât să observ cum...nu pot face nimic, cum sunt purtată de colo-colo, după cum se doreşte, fără ca cineva să priceapă de ce nu-mi convine!

Am la orizont "aşteptări" însă nu mă pot îndrepta spre ele pentru că ştiu că nu este drumul pe care aş vrea s-o apuc. Nu este cel de care am nevoie, pe care mi-l doresc. Ştiu că la capătul lui n-aş găsi ce caut. Aş da numai peste încercări, cel mai probabil nereuşite, de a suporta o situaţie insuportabilă. Poate că nu "insuportabilă" este termenul potrivit ci mai degrabă nepotrivită mie, dorinţelor, speranţelor şi visurilor mele.Mă simt de parcă aş fi prinsă într-o spirală ce fie mă trage în jos, fie mă aduce de fiecare dată înapoi în punctul de plecare.
Cred că am iarăşi nevoie de ceva timp doar eu cu mine...sau eu cu oamenii care îmi trebuie.

Iar la final o piesă peste care am dat astăzi şi care parcă se potriveşte mănuşă cu toate cele "prezente".

Conexiuni- Tu

2011-08-31T21:44:00.000+03:00

Oare mai este nevoie de cuvinte? :)

Mi-am propus să...

2011-08-24T20:41:00.001+03:00

În ultimele zile m-am tot gândit, m-am hotărât şi răzgândit şi am dat peste lucruri interesante. Le-am căutat, e drept. Însă aşa de mult mi-au plăcut şi atât de bine mi s-au potrivit, că am decis să ŢIN SEAMA de ele.

Astfel am realizat că TREBUIE să fiu cine sunt, aşa cum sunt, indiferent de cât de bine sau rău este asta în ochii altora, neînsemnând însă că nu trebuie să "şlefuiesc" multe, am înţeles că ştiu ce-mi trebuie şi implicit ce vreau. Dar mai ales am conştientizat faptul că sunt oameni de care am mare nevoie ca să pot face tot ceea vreau să fac, tot ceea ce ştiu şi simt că trebuie să fac. Am înţeles că, indiferent de ceea ce aduce cu sine viitorul, de asta am nevoie şi altfel nu se mai poate. Mai am doar de intins mâna. Până acolo mai este doar un pas! Unul singur! Ş-am mai înţeles că, pentru a reuşi să fac tot ceea ce simt că trebuie să fac, am nevoie înainte de toate să NU MAI LAS cuvinte şi atitudini să-mi facă rău. De ce? Simplu: pentru că eu ştiu cine şi cum sunt. Se poate ca asta să fie ceva rău pentru alţii şi poate chiar şi pentru mine uneori, însă mi-a devenit clar un lucru: am nevoie de senin în minte şi suflet şi de credinţă în drumul meu pentru a face tot ceea ce vreau să fac, iar pentru asta este necesar ca multe lucruri să nu mai conteze. Atât!

"Trezirea" aceasta bruscă mi-a dat-o ceva ce am găsit întâmplător ieri: http://puterea-prezentului.com/constelatii-familiale/vindecarea-ranilor-sufletului/.

De ce-ai plecat?

2011-08-21T12:41:00.000+03:00

Cândva în cursul zilei de ieri mi-am adus aminte de o poezie a lui Ion Minulescu postată la un moment dat pe blog sub formă de comentariu. M-am hotărât s-o postez şi recitind-o acum câteva minute mi-a plăcut atât de tare că m-am hotărât şi mai mult. :)

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi - femeie sau bărbat -
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?...

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
E luna primului păcat -
Păcatul care dintr-o glumă
Te prinde-n laţ şi te sugrumă
Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,
În lada cu gunoaie?...

Opreşte-te!...
Priveşte-n jurul tău...
Şi dacă nu ţi-ai murdărit
Pantofii de noroi,
Fă-ţi cruce
Şi întoarce-te napoi!...
Fă-ţi cruce
Fiindcă n-ai păcătuit
Decât în vis...
Şi visul s-a sfârşit!...

Din viaţă

2011-08-19T09:05:00.003+03:00

(Notă autor: Aseară viaţa mi-a servit un duş rece. Mi-a oferit răspunsurile în căutarea cărora am pornit tot aseară. Mi le-a servit parcă pe tavă, râzându-mi în faţă şi având grijă să se amuze din nou de naivitatea mea. Duşul acesta rece este probabil cel care m-a făcut să mă trezesc azi dimineaţă hotărâtă să postez ceva ce am scris de câteva săptămâni însă tot amânam să fac să apară şi aici. Orice asemănare cu persoane şi fapte reale este pur întâmplătoare.)

În viaţa noastră intră adesea persoane pe care nu le putem reţine pentru că nu reuşim să le facem să simtă că au ceea ce este important pentru ele atunci când sunt alături de noi.

De câte ori vedeam că îi este gândul departe nu înţelegeam clar de ce. Apoi am înţeles. Pentru că nu reuşeam să-i cuceresc sufletul, cucerindu-i mai întâi mintea. Ştia că n-aveam să pot să fac asta oricât de mult aş fi încercat. La fel de bine cum eu ştiam la cine se gândea atunci când mintea o purta departe. Şansa de a lupta cu fantasma asta omniprezentă mi-a oferit-o totuşi. N-am ştiut însă cum să ne scap de ea. Viaţa ei era o bătălie de idei, constantă, fără de care n-ar fi putut trăi. Eu, o fire complet opusă, n-aveam cum să pornesc, să port şi să duc la apogeu astfel de lupte. N-aveam cum să îi înţeleg viziunea asupra vieţii, ideile, speranţele. N-aveam cum s-o înţeleg. Pragmatismul şi concretul existeţei mele nu mă lasă.

Altcineva reuşise însă. O purtase departe, apoi hotărâse să-i dea drumul de acolo de unde credea că va reuşi să se găsească pe sine. Pentru mine însă povestea lor a fost un joc. Asta cred. I-am spus, dar ştiu că se încăpăţânează încă să caute şi să găsească explicaţii pentru jocul în care a crezut prea mult,cel mai probabil doar ea, şi care pe mine tot mă mai ţine cu gândul la ea, iar pe ea cu el departe. Poate că tocmai de asta nu reuşesc să mă eliberez. Încă mai sper să câştig lupta cu fantasma din viaţa ei, pe care i-am spus cândva că sunt dispus s-o port până la capăt.

(Sfârşit...)

2 în 1 din nou

2011-08-17T16:13:00.002+03:00

Astăzi am "dat peste" două lucruri interesante. Prima dată la Vanda şi Yuri pe site.

Zodiile si joaca…zodiile si jocul iubirii

Zodia natală: Leu

“A fi sau a nu fi…jucator, sau jucarie?”

Leii sunt jucausi prin excelenta. Ei fac ca totul sa para o joaca nu numai pentru ei, dar si pentru ceilalti, caci Leii nu se joaca niciodata singuri, ei au nevoie de tovarasi de joaca pe care sa ii organizeze si in fata carora sa se impuna ca sef de necontestat. Pe Leu il amuza sa fie adorat, admirat, gadilat, apreciat si rasfatat de toata lumea. El trebuie sa se simta mereu ca singurul copil intr-o familie mare de adulti care sa fie gata in permanenta sa ii aplaude orice performanta cat de mica de la spalatul vaselor la un banal stranut! Leul are mare nevoie de joc, caci el asa invata cel mai bine, asa controleaza si asa intelege ceea ce i se intampla in viata, totusi trebuie sa aiba mare grija caci viata ii poate deveni o joaca, iar el o jucarie in mana sortii.

Creativitatea Leului nu cunoaste limite, el se manifesta creativ orice ar face. El poate fi un actor perfect chiar ca meserie practicata, dar poate sa se exprime si prin muzica, arte plastice, decoratiuni interioare, prin scris dar si oratorie, toate ii vin precum o manusa, stralucind indiferent ce alege sa faca. Solutiile gasite de Leu il vor pune mereu pe el in cea mai favorabila lumina.

Jocul iubirii la Leu este un unul pe cat de complex pe atat de simplu si bineinteles ca pentru asta va avea nevoie tot de un semn de foc, si anume de Sagetator. Acesta va fi suficient de abil pentru a face jocul Leului, dar odata intrat in hora, va zice cum zice Leul si va face cum vrea el, si tocmai puterea asta a Sagetatorului il seduce pe Leu, puterea de a nu i se supune neconditionat, si de a lua controlul fara sa il ceara!

P.S. : De data asta nu pot să spun că nu-s Leu, dragilor! :))

Ascendetul: Sagetator/Capricorn

Sagetatorul

Jocul intelegerii

Sagetatorul foloseste foarte bine focul mintii sale si jocul sau preferat este de-a intelesul. El isi pune in valoare puterea mentala reusind sa explice mai intai pentru el si apoi si pentru altii tot ceea ce este nevoie. Sagetatorul este un jucaus si lui ii plac glumele si chiar ii place sa faca farse. El va fi adeptul petrecilor cu jocuri de cabana si va fi primul care sa puna pasta de dinti pe clanta ta, daca vei pleca intr-o excursie la munte alaturi de el. Dar el nu se joaca de dragul de a se juca ci de dragul de a intelege mecanismele din spatele fiecarui tip de joaca, sau pentru a intelege ceea ce transforma joaca intr-un joc cu reguli si rezultate.

Creativitatea Sagetatorului este una surpinzatoare caci al nostru Sagetator cugeta si indrazneste o exprimare libera si plina de energie, el va stii sa supuna sunetul, cuvantul, piatra ,culoarea, dar ce este magic la Sagetator, este ca el poate deveni un exemplu de creativitate dar si un profesor de creativitate, putand sa ii invete pe altii sa fie creativi si liberi in exprimare.

Jocul iubirii la Sagetator este unul care respecta regulile focului intens, dar se poate stinge tot atat de repede pe cat se aprinde. El are nevoie de un partener tot atat de „focos” si plin de energie, de exemplu un Berbec fireste, alaturi de care sa poata pleca in orice moment intr-o calatorie a simturilor. Sagetatorul este tributar acestui joc mai ales daca partenerul nu ii limiteaza libertatea si nu ii cere ca jocul iubirii sa devina unul serios.

Capricorn

Joaca serioasa

Capricornul intra in joc doar daca are certitudinea ca are un castig din asta. El trebuie sa stie toate regulile si jocul trebuie sa fie de factura matematica. Pana nu isi calculeaza fiecare risc si nu il minimalizeaza nu intra in jocul si joaca nimanui. Capricornul este asemenea copilului aceluia serios si mai in varsta decat varsta pe care o are, care ai uneori impresia ca nu poate fi impresionat de nimic si nu se poate bucura din cauza seriozitatii excesive, caruia nu iti vine sa ii cumperi jucarii. Si cu toate astea adora sa se joace si adora sa castige, chiar daca pe fata lui nu se va misca nici un muschi si nu se va exprima nici o emotie. El isi permite sa stea mereu in spatele jocului si sa joace rolul de demiurg.

Creativitatea Capricornului este una calculata si muncita, una care sa ii permita sa isi exprime profunzimea si care sa foloseasca la maxim tot ceea ce stie, poate face si intelege. Capricornul va avea puterea de a materializa prin creatie o lume curatata de emotie, o lume rationala si rece, una in care umanul este inlocuit de suprauman.

Jocul iubirii la Capricorn va fi unul retinut. Capricornul va cheltui mult timp tatonand persoana aleasa, caci nu e asa, el are tot timpul din lume. Va fi greu sa atraga sau sa se lase atras, dar o data facut pasul este capabil sa ofere si sa primeasca iubire cu o pasiune mistuitoare. Pentru asta are nevoie bineinteles de o fiinta pasionala, asa ca un nativ Taur, si de ce nu cu un cont bine rotunjit, caci banii nu aduc fericirea, dar o pot intretine cu succes.

Luna: Peşti

Jocul adancurilor

Pestii sunt parca veniti din alta lume cand vine vorba de spiritul acela jucaus si plin de viata. Poti gasi Pesti carora sa nu le placa sa se joace niciodata, sau care se se joace meditand sau chiar rugandu-se, dar si Pesti care sa para obsedati de jocuri ale mintii si emotiei, jocuri care sa le aduca oamenii mai aproape. La Pesti lucrurile nu sunt simple si nici jocurile, uneori ei se joaca cu Dumnezeu…Bine ca nu se joaca de-a Dumnezeu asa cum o fac Capricornii si Scorpionii. De aceea poti cunoaste foarte bine un Peste urmarind felul in care se joaca. Uneori face multe doar din joaca, poate ajunge chiar la abuzul de drog si alcool sau la depresie…tot din joaca. Are totusi capacitatea de a-si restabili reperele si de a reveni cu picioarele pe pamant.

Creativitatea Pestilor este una greu de definit. Ei pot scrie mai ales poezie, dar pot sa se simta ca …pestele in apa in orice fel de arta si activitate mai ales daca au motivatia interioara pentru asta. Pot petrece ore in sir fara sa simta oboseala in fata unei activitati creative si asta sa ii umple de energie.

Jocul iubirii la Pesti este unul foarte intim, trebuie sa se intample in propriul camin, alaturi de un Rac, fara ca nimeni sa nu stie. La ei este un joc al emotiei, romantismului, spatiului poetic si magic, un fel de taram de poveste in care totul se intampla in afara spatiului si timpului si fara nici o legatura cu realitatea.

(Sursa: http://www.astrosofia.ro/2011/08/zodiile-si-joaca%E2%80%A6zodiile-si-jocul-iubirii/)

Iar la final al doilea lucru peste care "am dat" azi, o melodie care-mi place şi pe care am auzit-o întâmplător la radio acum câteva zile.

Hoy: mezcla

2011-08-17T00:09:00.002+03:00

La que te escribe hoy es una nueva yo. Una nueva yo que intenta no esconderse más los sentimientos detrás de los temores. Una nueva yo que intenta no esconderse más de ti. Por lo menos no de ti. Creo que podría esconderme de todo y de todos en esta vida, pero no de ti. Me queda claro en este instante que no puedo hacerlo más. Que tú lo haces imposible. ¡Estás allí! ¡Siempre allí! Aún con tanta lejanía me ocupas la mente y me conquistas el alma...una y otra vez. Hay momentos en los cuales me asusto preguntándome si no será esta tu manera de vivir. Si no será el "crear" y dejar atrás pensamientos lo que más te gusta...

¿Con qué quieres que empiece? ¿Con qué podría empezar? ¿Te extraño, basta? Un "me haces falta" me transformaría en un hazme-reír ¿verdad? ¡Gracias, gracias por cada momento en un mundo de sueño!

Siento demasiado, pienso demasiado, sueño demasiado, y en mi interior hay en cada momento una mezcla de sentimientos, pero sobre todo de desconfianza y esperanza que se dan vueltas todo el tiempo, llevándome desde un estado de ánimo a otro, lo sé. Pero justamente esta mezcla fue la que me trajo en el punto en el que estoy y me empujó a dejar aquí confesiones que al contrario jamás hubieran "recibido voz".

Ahora, al final de mi confesión de hoy, me doy cuenta de que me ha hecho bien "darle voz", me ha hecho muy bien. Te hace bien dejarte el alma libre. A veces (tantas) se me olvida cuanto...

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

2011-08-15T13:14:00.004+03:00

N-am mai scris de ceva vreme aici. Mi-era dor. Foarte dor. Aşa că am zis să scriu ceva. Orice, doar să nu-mi mai fie atât de dor de locul ăsta. Şi astfel am ajuns să vreau să scriu postarea de faţă. O postare despre un film. Un film pe care l-am revăzut aseară, însă evident că nu în întregime. Întotdeauna pierd filmele care-mi plac atunci când sunt transmise la tv. Doar nu era să fie seara trecută excepția, nu? :))

Filmul la care mă refer este o ecranizare a romanului "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil Petrescu, în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Am citit cartea pentru BAC. Romanul era în programă. Mi-a plăcut enorm şi cu toate că am o imaginaţie bogată scenele războiului m-au izbit aseară mai puternic decât ar fi putut-o face vreodată din paginile cărţii. Ş-atunci, văzându-le, am ajuns să mă întreb de cât curaj este oare nevoie acolo, în bătaia puştii, în focul luptei? Până unde te împinge curajul şi când începe să ţi se facă frică? Ai voie să-ţi fie frică? Îţi poţi permite să-ţi fie frică atunci când atâţia alţii care-ţi sunt alături în acele clipe depind de tine, de curajul tău?

Cel mai probabil nu voi găsi răspuns la aceste întrebări vreodată însă cu siguranţă am să revăd filmul. Vi-l recomand! Merită văzut! :)

Două melodii SUPER

2011-07-29T18:41:00.005+03:00

Cineva m-a surprins astăzi cu aceste două melodii. Le tot ascult de când am aflat de ele. :) Sper să vă placă şi vouă.

(P.S.: Mai aştept astfel de surprize. :) )

Pablo Alborán- Solamente tú

Malú- Ni un segundo

Ricchi e poveri - Cosa sei

2011-07-26T13:28:00.004+03:00

Am descoperit melodia aceasta întâmplător, ieri. După cum ştiţi deja, de fiecare dată când descopăr ceva ce-mi place şi/sau se potriveşte cu ceea ce simt într-un anumit moment, acel ceva îşi găseşte locul aici. :)

A volte sai non so perche mi trovo a chiedermi
Cosa sara questa paura che ho di perderti
Che cosa c’e dentro di te che ti fa unico
E mi fa innamorare di te

Mi piaci sempre passo i giorni stuzzicandoti
Con frazi come sto invecchiando sopportandoti
E forse proprio il tuo carattere impossibile
Che mi fa innamorare di te

Cosa sei, cosa sei, cosa sei
Cosa sei, cosa sei, cosa sei
Sei qualcosa di piu
Senza te io che cosa farei
Cosa sei quando dici di si
Ogni istante anche adesso cosi
Cosa sei, cosa sei non lo sai
Neanche tu
Cosa sei

Mi piace quando sei indecisa tra due abiti
Mi chiedi quale ma sai gia che cosa metterti
E questo modo un po’ infantile di non crescere
Che mi fa innamorare di te

Cosa sei, cosa sei, cosa sei
Cosa sei, cosa sei, cosa sei
Sei qualcosa di piu
Senza te io che cosa farei
Cosa sei quando dici di si
Ogni istante anche adesso cosi
Cosa sei, cosa sei non lo sai
Neanche tu
Cosa sei

Se tu sapessi come sei quando ti incavoli
E mi ricordi cosa perderei nel perderti
E poi ti sciogli all’improvviso con due coccole
E mi fai innamorare di te

Cosa sei, cosa sei, cosa sei
Cosa sei, cosa sei, cosa sei
Sei qualcosa di piu
Senza te io che cosa farei

M-a lăsat fără cuvinte

2011-07-14T14:50:00.007+03:00

Da, adevărat, a trecut ceva vreme dar uimirea şi dezamăgirea mea au rămas intacte. Postarea aceasta a rămas nefinalizată cam din momentul acela greu de conceput şi mă tot gândeam la ea.

Nu ştiu ce cred alţii, ştiu doar poveştile bunicii. De aceea m-au supărat enorm declaraţiile Preşedintelui Băsescu cu privire la Regele Mihai I. Nu am trăit acele vremuri însă am avut norocul să cresc la bunici. Un alt noroc a fost că bunicii mele îl place să spună poveşti. De mică mi-a povestit copilăria, viaţa ei. Copilăria şi-a petrecut-o pe vremea în care România era Regat. Îmi povesteşte şi acum cu drag de acele timpuri, când elevii săraci primeau trei mese pe zi la şcoală, când poporul era într-adevăr iubit de conducătorii săi. "Ei nu erau români dar totuşi au iubit ţara asta ca şi cum ar fi fost a lor. Sărăcia exista şi atunci, mamă dragă, însă oamenii primeau ajutor. Acum, nu mai primesc nimic."

Pe mine una m-au uimit declaraţiile Preşedintelui şi mă bucur sincer pentru faptul că atâţia români şi străini, oameni simpli şi învăţaţi, i-au dat replica. Poate că la mine respectul pentru Monarhie vine din faptul că mi-a fost inculcat de mică, nu ştiu. Ştiu doar că există şi nu mi-ar permite vreodată să vorbesc urât despre aceşti oameni. Nu înţeleg cum a putut acest om să spună ceea ce a spus. Să ponegreşti istoria propriului popor, să arăţi cu atâta nonşalanţă că n-o cunoşti, mi se pare inadmisibil. Să minimalizezi rolul unor oameni doar pentru că au făcut mai mult ca tine, pentru că au din partea românilor respectul pe care tu l-ai pierdut fiindcă n-ai făcut decât să tai din salarii şi pensii sau să laşi infractori politicieni să scape basma curată deşi povestea era în atenţia presei, toate acestea nu fac decât să scoată la iveală, o dată în plus, un caracter abject (dacă mai era nevoie). Eu ştiu de la bunica modul în care a plecat Regele din ţară şi de aceea pentru mine România rămâne Monarhie. Când am spus asta a părut o prostie. Poate o fi mai bun un Preşedinte care ne calcă istoria în picioare, ştiu şi eu?

Domnule Băsescu, vă propun să luaţi o lecţie de istorie de la bunica, un om care trăit pe vremea Monarhiei şi a trecut prin ororile celui de-al Doilea Război Mondial, deci ştie ce spune, spre deosebire de dumneavoastră...

Punct. Şi de la capăt

2011-07-11T22:45:00.006+03:00

Cât de schimbătoare poate fi viaţa asta. Sâmbătă eram aproape de capătul unui drum iar astăzi... Astăzi am decis că a venit vremea să fac ce vreau. Şi am început. Cum?

- Pasul 1: concediu până la sfârşitul săptămânii
- Pasul 2: oprire la un chioşc de ziare şi cumpărat o revistă + carte (Danielle Steel- Moştenirea)
- Pasul 3: Sâmbătă, un drum la Bucureşti pentru întâlnit lume care mă aşteaptă de muuuuuuuultă vreme. (Am anunţat deja pe aproape toată lumea, ca să nu pot da înapoi indiferent ce s-ar întâmpla.)

În plus, aceste zile de concediu am de gând să mi le dedic mie. Da, da! Mie! O să plec prin magazine, o să mă întâlnesc cu lumea. Simt nevoia să plec, să-mi revăd prietenii pe care nu i-am mai văzut de ani de zile, să stau cu ei la poveşti, să aflu ce au mai făcut, chiar de la ei. Dacă ar fi să pun schimbarea asta subită pe seama astrelor, aş zice că se datorează Lunii din Săgetător. Dacă ar fi să o pun pe seama la altceva, aş zice că era timpul să se întâmple şi asta...

Simt nevoia să fiu eu cu mine câteva zile, să mă "rup" de toate. Mă simt de parcă n-aş avea stare, de parcă s-ar fi adunat prea multe şi am nevoie să "mă descarc". Şi mai simt nevoia să râd. Aşadar, să râdem.

PUNCT! ŞI DE LA CAPĂT!

Aproape de capătul drumului

2011-07-09T18:24:00.003+03:00

Cred că în curând drumul acestui blog se va încheia. De fel sunt o persoană zgârcită cu sentimentele şi gândurile mele. Aici n-am fost aşa şi în acest moment mi se pare că n-am făcut bine..M-am mai răzgândit de câteva ori în ceea ce priveşte acest loc. Din acest motiv n-am să şterg blogul, însă, cel puţin o vreme, voi scrie aici mai rar sau poate chiar deloc. Nu ştiu ce se va întâmpla până la urmă. Cu timpul voi afla ce trebuie să fac. Cu siguranţă...
Până una-alta, mulţumesc tuturor celor care au trecut şi vor mai trece pe aici...

Adoptaţi de finlandezi

2011-07-08T23:36:00.002+03:00

Tot despre Luna în Peşti :)

2011-07-08T21:11:00.005+03:00

Am dat peste acest text şi mi-a plăcut. :) În plus, mi se potriveşte mănuşă. :)

De ce este atat de importanta in astrologie cunoasterea acestui detaliu? In momentul nasterii unei anumite persoane, prezenta Lunii intr-un anumit semn zodiacal este un indiciu pretios al naturii emotionale a acelei persoane. Aflarea semnului Lunii ne poate ajuta in descoperirea potentialului emotional latent.

Luna in Pesti

Partea intunecata a Lunii se reflecta in personalitatea ta. Esti o persoana rezervata si retrasa si ai tendinta de a te inchide in tine. In acelasi timp, Luna in Pesti aduce sensibilitate, talent artistic si creativitate. Esti inzestrat cu darul observatiei, esti perspicace, iar observatiile tale sunt incredibil de juste.

Ai propriul ritm de lucru. Esti inzestrat cu abilitati parapsihice si esti atras de misticism si tot ceea ce tine de domeniul introspectiei si al evolutiei sufleteste. Nu putini sunt cei care te caracterizeaza ca fiind aerian. Esti insa o persoana mult mai profunda decat lasi sa se vada.

Cei care au Luna in Pesti au tendinta de a cadea in plasa propriilor visuri, lasandu-se uneori coplesiti de realitate. Au tendinta de a fi dezamagiti cu usurinta de cei din jurul lor, dar si tendinta de a se simti coplesiti de problemele cotidiene.

Grijile cotidiene ii obosesc. Au un suflet bun si nobil si le pasa cu adevarat de cei din jurul lor. De multe ori isi pun propriile nevoi pe un plan secundar in favoarea celorlalti. In acelasi timp, sunt extrem de sensibili. Pot fi irascibili si coplesiti de emotii atunci cand se simt neintelesti.

Critica, respingerea si insultele le spulbera cu usurinta increderea in sine si in ceilalti. Se inconjoara de prieteni loiali, ce sunt capabili sa aprecieze frumosul. Viata lor trebuie sa stea sub semnul unui sens. Altfel se vor simti nefericiti si neimpliniti. Daca se simt neapreciati, isi construiesc propria lume la care cu greu mai pot renunta ulterior.

Sursa: GARBO.

Din categoria "obsesii muzicale"

2011-07-08T20:54:00.002+03:00

Muzica exprimă cel mai bine trăirile. Nu? :)

Inútil

2011-07-06T21:45:00.003+03:00

Hoy es uno de estos días en los cuales todo me parece inútil: mis ideas, mis deseos, mis ideales, mis esperanzas. Hoy me parece que nada de esto importa. Que nada de esto hace o haría alguna diferencia en este mundo. Me parece hoy que no hago más que regresar al mismo punto una y otra vez.

Quiero salir, quiero dejar atrás todo lo que me aprieta... Quiero sentirme por lo menos el pensamineto libre. Quiero escuchar cuentos. Quiero contarlos. Lo necesito. Últimamente recuerdo mucho el tiempo en el que hacía todo eso. Porque una vez las cosas sí fueron así: tuve el pensamineto libre. Ahora ya no, y me hace falta tenerlo. Una vez, había un rincón de donde salía tanta unicidad. Hoy, por más que otra persona quiera o intente ocupar en mi alma y en mi corazón ese lugar tan especial del que surgían sentimientos únicos, es inútil. Nunca va a lograr entenderder algo de mí ni ver más allá de lo evidente.Hasta hoy, después de meses, me sigo preguntando ¿por qué le dejé creer aunque sea por un instante que podría hacer eso? Aunque me lo pregunte, sé exactamente por que razón lo hice. También sé que yo necesito encontar lo que no es evidente. Necesito hacer que una simple idea se convierta en cuento en mi alma y en mi corazón...Necesito que haya siempre una guerra de ideas en mi mente.De dejar, o por lo menos intentar dejar, que ese lugar tan mío se llene con el que intenta llenarlo en este momento, no haría más que encerrarme la mente y el espíritu...

Quiero sentirme el pensamineto libre otra vez. Quiero la guerra de ideas de retreso...Quiero salir, quiero dejar atrás todo lo que me aprieta...

:)

2011-07-04T21:01:00.000+03:00

The Moon and I :)

2011-06-28T14:53:00.004+03:00

Moon in Pisces

Moon in a water sign is always decidedly more emotional than other Moons. Pisces Moon is incredibly intuitive and can sense moods from people and places.They often get confused between what they sense around them and their own feelings. Moon in Pisces individuals are very sensitive and sympathetic to others. They have problems defining emotional boundaries as they have a great need to feel taken care of. This can often get them into situations where others emotionally dominate them. Love and feeling good is important to them. They want everyone around them to be happy and positive or it can bring them down. However, it is often hard for them to feel positive and happy within themselves because they often lack an emotional anchor and a base of security. They are great friends and lovers but they can also become emotionally dependent on their loved ones. Forgiveness and sacrifice is one of their greatest attributes. They are also very affectionate and wonderful at letting and showing others that they care.

( http://www.vegaattractions.com/astrology/moon/pisces.html)

Un nou început

2011-06-25T23:02:00.001+03:00

Încep să cred din ce în ce mai tare că lucrurile importante mi se întâmplă în momentele cele mai banale. Şi ziua de astăzi n-a fost excepţia. O senzaţie ciudată a pus stăpânire pe mine brusc, în drum spre magazinul de la colţ. Am simţit că am mare nevoie de un nou început, într-un loc în care să nu existe trecut, că am nevoie să-l pierd şi să nu mai observ decât ceea ce aduce cu sine viitorul. Ciudat, nu? Poate că da...sau poate că nu. Nici nu contează momentul sau locul dacă stau să mă gândesc bine. Importantă este senzaţia...pe care am s-o analizez probabil multă vreme de acum încolo...în modu-mi caracteristic. :)

P.S. La final o "obsesie muzicală"...că tot se potriveşte "contextului".

O imagine...şi un gând

2011-06-24T23:55:00.002+03:00

Astăzi am zărit întâmplător pe stradă două persoane oarecum în vârstă, care mergeau ţinându-se de mână. N-au fost primii oameni pe care i-am întâlnit mergând pe drum astfel, normal...însă încă o dată imaginea m-a impresionat şi mi-a plăcut. Mult. Cât de frumos este ca peste ani să reuşeşti încă să simţi plăcerea de a ţine strâns între degete palma omului de lângă tine...

Instinctiv, m-am gândit ce important este să reuşeşti să nu laşi timpul să alunge nevoia de astfel de momente, nevoia de cel sau cea care-ţi stă alături. Şi în acelaşi timp cât de greu trebuie să fie să reuşesti acest lucru. Dar, nu asta ar trebui să ne dorim de fapt în iubire? Nevoia şi importanţa gesturilor minore, care nu se pierd de-a lungul timpului? Nu asta ar trebui să căutăm cu înverşunare în fiecare zi? Nu după asta ar trebui să alergăm mereu cu încăpăţânare? Indiferent de răspuns...mie-mi place mult când văd astfel de imagini şi-mi doresc ca peste ani să am parte de acelaşi lucru. La fel vă doresc şi vouă. Cred că este MINUNAT! :)

Caii din pădurea Letea. România secolului XXI

2011-06-22T15:22:00.042+03:00

Cu toate că situaţia s-a schimbat iar caii vor fi returnaţi în curând în habitatul lor natural, nu m-am putut abţine să nu postez. Pentru că NU pot uita. Pentru că NU trebuie să uităm. Pentru că mă doare mult prea tare atâta ură, atăta materialism, atăta meschinărie, atâta minciună, atâta lipsă de umanitate şi de compasiune, toate întâlnite parcă mult prea des în aceeaşi ţară a Uniunii Europene: România secolului XXI.

Caii liberi ai Letei... foto: MIHAI VASILE pentru VIER PFOTEN ROMANIA

(...) "Din tezaurul acestui pământ urma să dispară un element ce a stat alături de poporul român în istorie, supus, cuminte şi având încredere în stăpânul lui – CALUL. Alături de oamenii acestui popor, calul este singurul care a plătit tribut cu sângele şi sudoarea lui şi a suferit şi s-a bucurat pentru aceştia. Lumea de azi, malformată, deformată, uitată de Dumnezeu, a trimis acest simbol la pieire "(...) (Marian P. Roman http://www.ziarulnatiunea.ro/- 5 iunie 2011)

P.S.: Pozele sunt superbe, însă trebuie să vă conectaţi pe Facebook ca să le puteţi vedea. Merită, credeţi-mă! :)

Jane Austen

2011-06-17T23:38:00.009+03:00

În şfârşit a venit şi rândul ei, al scriitoarei mele preferate: Jane Austen.

Primul contact cu romanele sale l-am avut în ultimul an de liceu pentru că pe lista operelor obligatorii pentru examenul de admitere la facultate era şi "Mândrie şi prejudecată", cea mai cunoscută dintre cărţile sale. Mi-a plăcut atât de mult încât odată terminată nebunia examenelor am mers la bibliotecă şi am cerut simplu: "Tot ce aveţi de Jane Austen..." Aşa am ajuns să citesc "Emma", "Persuasiune", "Mănăstirea Northanger" şi apoi, în primul an de facultate, "Raţiune şi simţire". Din păcate n-am găsit şi "Parcul Mansfiel", dar voi mai căuta. Ştiu, aş fi putut să citesc cartea direct pe calculator dar cum nu-s adepta lecturilor altfel decât de pe paginile cărţilor nici măcar n-am încercat să o găsesc pe net.

De ce îmi plac romanele ei atât de mult? Pentru că într-o vreme în care societatea era condusă de bărbaţi ea a avut curajul să creeze eroine atipice acelor timpuri, femei puternice, curajoase, gata oricând să lupte cu întreaga omenire pentru a-şi apăra crezurile. Pe lângă asta însă, mai este un motiv, un ceva pe care nu mi-l pot explica, dar poate că nici nu trebuie....Jane Austen, aşadar.

( Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Jane_Austen )

Jane Austen (n. 16 decembrie 1775, Steventon, Hampshire, Anglia, d. 18 iulie 1817, Winchester, Hampshire, Anglia) a fost o romancieră engleză realistă din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieții interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice și burlești, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită asupra tuturor cititorilor săi, chiar dacă, în timpul vieții, nu a avut prea mult succes.
Născută ca cel de-al șaptelea copil din opt (a avut cinci frați și o soră mai în vîrstă, respectiv un frate mai tânăr) într-o familie mare și unită aflată la marginea de jos a nobilimii engleze, Jane și-a trăit toată viața în familia sa. La început educația și-a primit-o de la tatăl și de la frații ei, dar și prin intermediul cititului. Educația sa formală a luat sfârșit când a părăsit școala Mânăstirii din Reading după un an și jumatate, cu puțin înainte de a împlini unsprezece ani. Cam pe atunci a început să scrie ceea ce tatăl ei numea “Povestiri într-un stil cu totul nou”. Când avea optsprezece sau nouăsprezece ani a scris primul său roman, Elinor și Marianne. Apoi s-a îndragostit.
Jane l-a întalnit pe Tom Lefroy la Hampshire în timpul vacanței de Crăciun în anul 1795. La jumătatea lunii ianuarie, el a plecat la Londra pentru a studia dreptul. Jane l-a văzut din nou la Londra în august, însa nu se mai cunoaște nimic despre relația lor până în toamna lui 1798 când se dovedește că aceasta nu a avut niciun rezultat. (Unica sora a lui Jane a ars multe dintre scrisorile acesteia, nemairămânând niciuna datată între 18 septembrie 1796 și octombrie 1798.) Acești doi ani s-au numarat printre cei mai fructuoși din viața lui Jane. După ce s-a întors de la Londra a scris Mândrie și prejudecată, apoi a rescris Elinor și Marianne sub titlul de Rațiune și simțire și, în final, Mânăstirea Northanger, pe care l-a terminat în 1799. Nu a mai scris niciunun roman timp de peste zece ani.
Dezamăgirea sa în dragoste poate fi, în parte, motivul tăcerii sale, însă un eveniment și mai devastator a fost plecarea din Steventon a familiei sale în 1801, când tatal său s-a pensionat, pentru a trăi în Bath, un loc pe care Jane îl ura. În decembrie 1802 un tânăr bogat o cere de soție pe Jane și ea acceptă; totuși, a doua zi, iși retrage acceptul. Câteva luni mai târziu vinde Mânăstirea Northanger unui editor pentru 10 £ dar așteaptă în zadar publicarea cărții.
Tatăl ei a murit în 1805, iar în anul următor Jane împreuna cu mama și cu sora sa s-au mutat în Southampton unde au rămas până în vara anului 1809 când se mută în Chawton, satul Hampshire din care Jane Austen și-a lansat, în sfârșit, cariera de romancieră. A terminat Persuasiune cam cu un an înainte de moartea sa provocată de boala Addison pe 18 iulie 1817.
Suportul stabil al familiei sale a fost esențial în dezvoltarea lui Austen ca scriitor profesionist. Perioada în care Jane și-a dezvoltat capacitățile artistice a început în adolescență și a durat până la vârsta de treizeci și cinci de ani. În această perioadă, ea a scris trei romane importante și l-a început pe al patrulea. Din 1811 până în 1815, prin apariția romanelor “Rațiune și simțire”(1811), “Mândrie și prejudecată”(1813), “Parcul Mansfield” (1814) și “Emma”(1815), ea a avut succes ca scriitor. A mai scris alte două romane, “Mănăstirea Northanger” (scris între anii 1798 - 1799 și revizuit mai târziu) și “Persuasiune”, ambele publicate după moartea sa în 1817, și l-a început pe un al treilea (denumit eventual “Sanditon”), dar a decedat înaintea finalizării sale.

Biografie

Conform unui biograf, informația biografică despre Jane Austen este “extrem de rară”. Doar o parte dintre scrisorile personale și de familie s-au păstrat (ca o estimare numai 160 din cele 3000 de scrisori ale lui Austen mai există,Cassandra, sora ei, (căreia i-au fost adresate cele mai multe scrisori) a ars majoritatea celor pe care le păstra, nedistrugându-le pe cele cenzurate. Alte scrisori au fost distruse de către moștenitorii amiralului Francis Austen, fratele lui Jane.
Majoritatea materiei biografice produsă la cincizeci de ani după moartea lui Austen a fost scrisă de rudele ei și reflectă deviațiile familiei în favoarea "bunei si liniștitei mătuși Jane". Oamenii de știință au descoperit puține informații despre ea pâna in acest moment.

Familia

Părinții lui Austen, William George Austen (1731-1805), și soția sa, Cassandra (1739-1827), au fost membri ai unor familii din mica nobilime. George se trăgea dintr-o familie de fabricanți de lână, care se ridicase dintre profesiile din rândurile de jos , aterizând in rândurile micii nobilimi. Cassandra a fost un membru al remarcabilei familii Leigh; s-au căsătorit pe 26 aprilie 1764, la Biserica Walcot din Bath. Din 1765 până în 1801, pe parcursul unei lungi perioade a vieții lui Jane, George Austen a fost rector al parohiei anglicane la Steventon, Hampshire, intr-un un sat din apropiere. Din 1773 până în 1796, el si-a suplimentat venitul prin agricultură și prin educarea a trei sau patru băieți care stateau la el în gazdă.
La inceput familia lui Austen a fost mare: șase frați- James (1765-1819), George (1766-1838), Edward (1767-1852), Henry Thomas (1771-1850), Francis William (Frank) (1774-1865), Charles John (1779-1852) și o sora, Elizabeth Cassandra (1773-1845), care, ca și Jane, a murit necăsătorită. Cassandra i-a fost lui Austen cea mai apropiată si de încredere prietenă pe tot parcursul vieții ei. Dintre frații ei , Austen l-a simtit cel mai aproape pe Henry, care a devenit bancher și, după ce banca sa a eșuat, a devenit preot anglican. Henry a fost, de asemenea, agentul literar al surorii sale. Cercul său mare de prieteni și de cunoștințe de la Londra includea bancheri, negustori, editori, pictori, și actori: el a pus la dipozitia lui Austen panorama lumii sociale, care în mod normal nu e vizibilă în spațiul rural , la o parohie mică în Hampshire. George a fost trimis sa trăiască într-o familie din localitate de la o vârstă fragedă, deoarece, după cum descrie biograful lui Austen, Le Faye, acesta a fost "mental anormal și supus iețirilor mintale”. S-ar putea să fi fost, de asemenea, surd și mut. Charles și Frank și-au facut serviciul militar în flota marinei, pâna la rangul de amiral. Edward a fost adoptat de către vărul lui de-al patrulea, Thomas Knight, moștenitorul imobilului Knight's, luând în 1812 numele lui.

Primele romane

Dupa ce a terminat “Lady Susan”, Austen a încercat să scrie primul ei roman fără prescurtări-Elinor și Marianne. Cassandra, sora ei, si-a amintit, mai târziu, că a fost citit familiei "înainte de 1796", spunând asta în scrisori. Fără păstrarea manuscriselor originale, nu există nicio cale de a ști cât de mult din schița inițială a supraviețuit în romanul publicat în 1811 ca Sense and Sensibility.
Când Austen avea douăzeci de ani, Tom Lefroy, un nepot al vecinilor, a vizitat orasul Steventon și a stat acolo din decembrie 1795 pînă la ianuarie 1796. Acesta obținuse recent o diplomă universitară și se mută la Londra pentru a practica în calitate de avocat. Lui Lefroy și Austen li s-ar fi facut cunoștință la un bal sau la o petrecere de acest gen organizate prin vecinătate, și este clar din scrisorile lui Austen adresate Cassandrei că au petrecut mult timp împreună: " Mă tem chiar să-ți spun cum prietenul meu irlandez și cu mine ne-am comportat. Imaginează-ți tot ceea ce-i mai desfrînat și șocant în modul de a dansa și de a sta jos împreună." Familia Lefroy a intervenit și l-a trimis departe, la sfârșitul lui ianuarie. Căsătoria lor era imposibilă, așa cum atât Lefroy, cît și Austen trebuie să fi știut. Nici unul din ei nu avea bani, și el era dependent de un stră-unchi in Irlanda pentru a-i finanța educația și a-i stabili cariera juridică. În cazul în care Tom Lefroy vizita Hampshire, era ținut departe de familia Austen, și Jane Austen nu l-a mai văzut niciodată.
Austen a inceput sa lucreze la un al doilea roman,"Primele impresii", în 1796 și a finalizat proiectul inițial, în august 1797, când avea doar 21 de ani (mai târziu a devenit "Mândrie și prejudecată"); ca și în cazul celorlalte romane, Austen citea lucrarea cu voce tare familiei sale în timp ce lucra la ea și a devenit unul dintre romanele favorite. La acest moment, tatăl ei a făcut prima încercare de a-i publica unul dintre romane. În noiembrie 1797, George Austen i-a scris lui Thomas Cadell, un editor cu sediul în Londra, cu rugămintea de a lua în considerare publicarea " unui Roman Manuscris, cuprins în trei Volume, cu privire la viața Dnei. Eveline Burney"(Primele Impresii) cu riscul financiar al autorului. Cadell a răspuns repede la scrisoarea domnului Austen, marcată cu "Refuzat de către Postul de Returnări" .Austen poate că nici nu știuse de eforturile tatălui său. După finisarea romanului "Primele Impresii", Austen a revenit la "Elinor și Marianne" și din noiembrie 1797 până la jumătatea anului 1798, l-a revizuit detaliat; a eliminat formatul epistolar în favoarea narațiunii la persoana a treia și a produs ceva aproape de "Rațiune și simțire".
Pe la mijlocul lui 1798, după finisarea revizuirilor la "Elinor și Marianne", Austen a început să scrie un al treilea roman, cu titlul "Susan" - mai târziu "Northanger Abbey" - o satiră a romanului popular gotic. Austen și-a încheiat lucrarea un an mai târziu. La începutul anului 1803, Henry Austen a propus romanul "Susan" lui Benjamin Crosby, un editor londonez, care a plătit £10 pentru drepturile de autor. Crosby a promis publicarea din timp și a mers atât de departe încât să anunțe cărtea public ca fiind "sub tipar", dar nu a făcut nimic mai mult. Manuscrisul a rămas în mâinile lui Crosby, nepublicat, până când Austen a răscumpărat drepturile de autor de la el în 1816.

Lista opere

Romane

Rațiune și simtire (1811)
Mândrie și prejudecată (1813)
Parcul Mansfield (1814)
Emma (1815)
Mânăstirea Northanger (1818) (postmortem)
Persuasiune (1818) (postmortem)

Scurte ficțiuni

Lady Susan (1794, 1805)

Ficțiuni nefinalizate

The Watsons (1804)
Sanditon (1817)

Alte opere

Sir Charles Grandison (1793, 1800)
Plan al unui Roman (1815)
Poeme
Jucători
Scrisori

Juvenilia – Primul Volum^[1]

^ Aceasta lista a juvenilei este luată din Operele lui Jane Austen. Vol VI. 1954. Ed. R. W. Chapman și B. C. Southam. Oxford: Oxford University Press, 1988, suplimentată cu suplimentare căutari în Margaret Anne Doody și Douglas Murray, eds. Catharine și Alte scrieri Oxford: Oxford University Press, 1993.

Frederic & Elfrida
Jack & Alice
Edgar & Emma
Henry și Eliza
Aventurile lui Mr. Harley
Sir William Mountague
Memorile lui Mr. Clifford
Frumoasa Cassandra
Amelia Webster
Vizita
Misterul
Cele trei surori
O frumoasa descriere
Generosul Preot
Oda lui Pity

Juvenilia – Al doilea Volumul

Dragoste și Prietenie
Lesley Castle
Istoria Angliei
O Colectie de Scrisori
Femeia filozof
Primul Act de Comedie
O Scrisoare de la o tânără Lady
O Călătorie prin Wales
O Poveste

Juvenilia – Al treilea Volum

Evelyn
Catharine, sau Bower

What's Another Year?

2011-06-10T22:38:00.001+03:00

Anumite piese ajung să-mi placă foarte mult şi le ascult iar, şi iar, şi iar...Asta este una dintre ele. :)

I've been waiting such a long time,
looking out for you
But you're not here
What's another year?

I've been waking such a long time,
reaching out for you
But you're not near
What's another year?

What's another year
For someone who's lost everything that he owns?
What's another year
For someone who's getting used to being alone?

I've been praying such a long time
It's the only way to hide the fear
What's another year?

What's another year
For someone who's lost everything that he owns?
What's another year
For someone who's getting used to being alone?

I've been crying such a long time
With such a lot of pain in every tear

What's another year?
For someone who is getting used to being alone
What's another year?
For someone who is getting used to being alone
What's another year?
For someone who is getting used to being alone

De-ar fi să vii

2011-06-03T23:31:00.002+03:00

Aquí soy yo

2011-05-20T22:50:00.021+03:00

Se dice que la música es una manera de expresar los sentimientos. Para mí también. Siempre encuentro canciones que expresan lo que siento en algún momento. Además, desde que decidí transformar este lugar en algo más que uno en el que pueda escribir "mis cuentos", cada canción que mejor expresa lo que siento aparece aquí. Para decir la verdad este lugar es el que mejor expresa todo lo que he sentido durante el tiempo de su existencia. Cada palabra, cada canción que aparece aquí es parte de lo que siento. Pero para volver a la música, hoy por exemplo, escuché casi todo el tiempo una canción:

y sí, así es, también detrás de ella hay una "historia"....Vosotros sólo disfrutadla. Con la "historia" me quedo yo...

¿Qué milagro tiene que pasar para que me ames?

¿Qué estrella del cielo ha de caer para poderte convencer

Que no sienta mi alma sola?

Quiero escaparme de este eterno anochecer

Dice mucha gente que los hombres nunca lloran,

Pero yo he tenido que volver a mi niñez una vez más

Me sigo preguntando ¿por qué te sigo amando

Y dejas desangrando mis herridas?

No puedo colmarte ni de joyas ni dinero,

Pero puedo darte un corazón que es verdadero

Mis alas en el viento necesitan de tus besos

Acompáñame en el viaje

Que volar solo no puedo

Y sabes que eres la Princesa de mis sueños encantados

Cuántas guerras he librado por tenerte aquí a mi lado

No me canso de buscarte, no me importaria arriesgarte

Si al final de esta aventura

Yo lograra conquistarte

Y he pintado a mi Princesa en un cuadro imaginario

Le cantaba en el oído susurrando muy despacio

Tanto tiempo he naufragado

Y yo sé que no fue en vano

No he dejado de intentarlo

Porque creo en los milagros

Sigo caminando en el desierto del deseo

Tantas madrugadas me he perdido en el recuerdo

Viviendo el desespero, muriendo en la tristeza

Por no ver cambiar ese destino...

No puedo colmarte ni de joyas ni dinero,

Pero puedo darte un corazón que es verdadero

Mis alas en el viento necesitan de tus besos

Acompáñame en el viaje

Que volar solo no puedo

Y sabes que eres la Princesa de mis sueños encantados

Cuántas guerras he librado por tenerte aquí a mi lado

No me canso de buscarte, no me importaria arriesgarte

Si al final de esta aventura

Yo lograra conquistarte

La Alhambra en imágenes

2011-05-19T21:10:00.010+03:00

Hablando de obsesiones, como ya sabéis los que tenéis la costumbre de visitar este lugar, una de las mías este llegar a ver La Alhambra. Ayer por la noche, buscando en Internet, encontré un sitio web con imágenes de este monumento, que me encantó: http://www.fotosalhambra.es/blog/default.html.

Por ahora lo único que puedo hacer es mirar fotos pero algún día de seguro que voy a estar allí para ver yo misma este palacio que tanto me encanta. ¿Por qué? Basta que miréis las imágenes para entender...

Mi obsesión

2011-05-16T23:16:00.011+03:00

Estos últimos días ha vuelto a mi vida, y más en mi corazón, una antigua obsesión. Lleva años y yo la adoro.

La verdad es que al irme a la universidad quería aprender el inglés lo mejor posible. Pero no fue así. Aunque tomé algunas clases de castellano en el liceo nunca me imaginé que al elegir este idioma junto al inglés para estudiar en la univerdidad llegaría a gustarme tanto. Pero así fue. Estos días esta antigua obsesión que representa el castellano....volvió. No sé porque. Sólo sé que me gusta que pasó así. Por eso mismo es que tomé una decisión. Como es que el castellano se ma ha olvidado últimamente y necesito practicarlo para recordarlo....decidí escribir en castellano aquí. No sé si se volverá una costumbre con el pasar del tiempo o pasará sólo de vez en cuando. Haré las cosas según las sienta....y ya....

No quiero hacer la inteligente (o a lo mejor sí, y al fin estoy aprendiendo a valorar lo que soy :) ) ni transformar este lugar en uno al que sólamente algunos tengan acceso pero...el castellano ES una parte muy importante de mi vida, aunque a veces se me olvide.

Y al final....una "obsesión musical" de la índole. Espero que la disfrutéis por lo menos tanto como yo....

Cuantas noches en mi cama pronuncié tu nombre
entre estas cuatro paredes de mi habitación
cuantas horas he esperado tu llamada ausente
o tu voz arrepentida en el contestador

Cuantas palabras calladas cuando entre tus labios
los míos regalaron besos sin contemplación
cuantas tardes nos comíamos a besos, !cuantas!
tantas como días hace que te fuiste amor

No hay que mirar atrás
pues estoy luchando

Yo sin ti no sé como tenerme
con el alma en pie
sin ti me cuesta respirar
sé muy bien que tú
a mi no volverás
que sepas tú, que como yo
ningún amor se entregará

Yo sin ti no sé como tenerme
con el alma en pie
sin ti me cuesta respirar
el tren pasa una vez
por ti no volverá
que sepas tú, que como yo
ningún amor se entregará

Es tanta la lejanía que se siente cuando
has querido a alguien con toda tu pasión
y de buenas a primeras en quien confiabas
se va, llevándose los muebles de tu corazón

No hay que mirar atrás
pues estoy luchando

Yo sin ti no sé como tenerme
con el alma en pie
sin ti me cuesta respirar
sé muy bien que tú
a mi no volverás
que sepas tú, que como yo
ningún amor se entregará

Yo sin ti no sé como tenerme
con el alma en pie
sin ti me cuesta respirar
el tren pasa una vez
por ti no volverá
que sepas tú, que como yo
ningún amor se entregará.

Doar o viaţă nu-mi ajunge să iubesc

2011-05-13T21:46:00.004+03:00

De două zile mă obsedează o melodie...şi un gând: este atât de greu să iubim, de uităm mereu că singurul lucru important în viaţă este IUBIREA sub orice formă? De filosofat pe tema asta...altă dată. Până atunci...bucuraţi-vă de mesaj. M-aş bucura la rândul meu dacă l-ar şi înţelege cât mai mulţi dintre cei care vor trece pe aici...

All The Feelings

2011-05-12T08:31:00.002+03:00

Nu de puţine ori mă mir cum se pot găsi toate sentimentele dintr-un anumit moment în muzică...atât de simplu...

I'm scared
So afraid to show I care
Will he think me weak
If I tremble when I speak
Oooh - what if
There's another one he's thinking of
Maybe he's in love
I'd feel like a fool
Life can be so cruel
I don't know what to do

I've been there
With my heart out in my hand
But what you must understand
You can't let the chance
To love him pass you by

Tell him
Tell him that the sun and moon
Rise in his eyes
Reach out to him
And whisper
Tender words so soft and sweet
I'll hold him close to feel his heart beat
Love will be the gift you give yourself

Touch him
With the gentleness you feel inside(I feel it)
Your love can't be denied
The truth will set you free
You'll have what's meant to be
All in time you'll see

I love him(then show him)
Of that much I can be sure(hold him close to you)
I don't think I could endure
If I let him walk away
When I have so much to say

Tell him
Tell him that the sun and moon
Rise in his eyes
Reach out to him
And whisper
Tender words so soft and sweet
Hold him close to feel his heart beat
Love will be the gift you give yourself

Love is light that surely glows
In the hearts of those who know
It's a steady flame that grows
Feed the fire with all the passion you can show
Tonight love will assume its place
This memory time cannot erase
Your faith will lead love where it has to go

Tell him
Tell him that the sun and moon
Rise in his eyes
Reach out to him
And whisper
Whisper words so soft and sweet
Hold him close to feel his heart beat
Love will be the gift you give yourself

Never let him go

Zodiile, cuvintele şi tăcerea

2011-05-11T13:05:00.003+03:00

Ceva mai devreme am trecut pe la Vanda şi Yuri pe site şi am găsit ceva interesant despre modul în care comunică fiecare zodie. Aşadar...

Zodiile, cuvintele si tacerea

(Sursa materialului: http://www.astrosofia.ro/2011/05/zodiile-cuvintele-si-tacerea/ )

Zodia natală: Leu

Verbul caracteristic: “A voi”

Leul vorbeste despre voia sa

Leul vorbeste cu emfaza si plin de sine. Adevarul este ca nu am intalnit pana acum un leu care sa nu aiba ce sa spuna. Pana ci cei care nu au ce spune, articuleaza atat de frumos nimicurile debitate incat ai senzatia ca ai avut onoarea sa asisti la un discurs ce va fi retinut de tot cei care l-au ascultat. Este si asta un dar. Poate de aceea magnetismul sau este atat de puternic, incat desi ai vrea sa il intrebi multe, cand il vezi fata in fata, orice intrebare dispare si nu iti mai ramane decat sa il asculti. Leul va vorbi despre el, va povesti ce a facut si ce are de gand sa faca, ce ar mai vrea sa se mai intample cu el si viata lui, dar sa nu fiti surprinsi daca veti auzi si ce vrea sa se intample cu viata voastra, cum crede el ca v-ar fi mai bine. Leul are meteahna de a crede ca stie ce este mai bine pentru cei “din subordine”, dar cand depaseste asta, grija lui adevarata si generoasa bucura pe oricine, caci leul stie sa aiba grija fie doar si din cuvinte, de toti cei pe care ii iubeste.Leul vorbeste cursiv, ii place sa vorbeasca in public si chiar cauta aceste moment care sa ii scoata in evident talentul oratoric, totusi sunt si Lei care nu sunt atat de vorbareti pentru ca desi au Soarele in Leu, Mercur, planeta comunicarii, este fie prea aproape de Soare, fie se afla in Rac sau Fecioara si asta inseamna ca nu se pot exprima plenar, ca si cei care au si Mercur tot in Leu. Am explicat asta pentru ca unii Lei nu se regasesc deloc in descrierea de mai sus, si acest lucru are o explicatie astrologica ce merita stiuta. Este bine sa nu te certi cu un Leu pentru ca nu ai sorti de izbada si te va face sa te simti mic si neinsemnat. Este foarte interesant ca Leul stie sa te faca din cuvinte, sa te simti vinovat pentru micile lui greseli si scapari. Cu alte cuvinte el greseste si tu iti ceri scuze, dar asta este sarmul lor, nu-i asa? Leul stie sa spuna "Te iubesc", dar nu o va face primul decat daca voieste sa te cucereasca considerandu-te un trofeu pe masura sa. In general este bine sa i se spuna ca este iubit nu doar cu cuvinte, dar si cu mici cadouri la care este extrem de sensibil. Va intrebati daca Leul tace vreodata. Ei bine da., tace pentru ca Leul guvernat de Soare are capacitatea de a-si depasi egoul si de a deveni extrem de atent la ceilalti si nevoile lor, lasandu-se pe sine deoparte pentru ca celorlalti sa le fie bine.

Ascendentul: Săgetător/ Capricorn

Sagetator

Verb caracteristic: “A intelege”

Sagetatorul vorbeste despre viata si ii place sa spuna povesti

Nici cu un Sagetator nu te plictisesti. El are o vorba buna pentru oricine si stie sa vorbeasca oricui. Jupiterul care il guverneaza ii da o dispozitie vesela si deschisa fata de orice om si o jovialitate care il face unul dintre cei mai fermecatori parteneri de discutie. El vorbeste mult, caci este o zodie de foc si arde de nerabdare sa afle lucruri noi, sa le inteleaga si sa le integreze in sistemul sau de valori. Discutiile cu in Sagetator sunt oarecum filosofice si destul de rupte de realitate, caci ii place sa puna in ordine mentala lumea in care traieste, oamenii pe care ii stie dar si lucrurile ce i se intampla. Sagetatorul ar sta zile si luni de vorba cu prietenii sau fiinta iubita, sau pur si simplu cu necunoscutii. Pe el chiar nu il sperie persoanele pe care nu le cunoaste, fiind extrem de deschis. Va fi totusi greu daca nu imposibil sa ii impui un subiect anume, caci Sagetatorului nu ii place sa vorbeasca despre ce iti place tie, ci despre ce are el chef. Daca se simte limitat si conditionat de o conversatie, el fuge, sau se ascunde in tacere, lasand impresia ca te asculta, cand de fapt mintea lui este in cu totul si cu totul alta directie. Ii place sa vorbeasca despre calatorii, despre straintate, despre studiile si micile sale descoperiri, despre cum functioneaza lumea, despre filosofia lui de viata si despre marile lui bucurii, care sunt atat de multe. Ii place chiar sa vorbeasca despre mancare si vinuri, despre cabane si drumetii. Daca vrei sa ii atragi atentia cere-i sa iti spuna o poveste, sau sa te lase sa ii spui o poveste. Sa vezi cat de atent te va asculta, caci este fascinat de orice incepe cu „A fost odata”. Ii place sa spuna " Te iubesc" si poate ca o spune mai des decat ii place partenerului , dar nu prea ii pasa de asta. Nici un " Te iubesc" spus sau auzit nu este de prisos, si toate il fac sa se simta bine. Cearta cu un Sagetator este un deliciu si mereu te va uimi spiritul lui justitiar si pus pe facut ordine in lume. Dar ii trece repede supararea sau pur si simplu te lasa vorbind si pleaca undeva unde nu este obligat sa iti suporte nervii. Tacerea il invaluie de multe ori caci filosofiile lui despre lume si viata se cristalizeaza foarte bine doar in tacere.

Capricorn

Verbul caracteristic „A folosi”

Capricornul vorbeste despre nevoia de ordine si autoritate

Pentru Capricorn cuvintele si comunicarea au doar o stricta si austera aplicabilitate practica. De cand s-a inventat telefonia mobila si internetul, Capricornii prefera aceste cai de comunicare in locul discutiilor si conversatiilor fata in fata. Asta ii scuteste de pierdere de vreme, caci ei au mereu atat de multe lucruri de facut. Nu le prea place sa vorbeasca despre ceea ce fac pentru ca vor mai intai sa faca si apoi sa spuna, prefera insa sa spuna altii ca ceea ce fac ei este nemaipomenit si nemaivazut. Capricornii fac economie la orice inclusiv la cuvinte, ei sunt introverti si ii poti acuza de multe, dar nu si de faptul ca sunt niste vorbareti care arunca cu vorbele in stanga si in dreapta fara sa le pese. Nici vorbitori in public nu prea sunt, dar cand sunt pusi in aceasta postura, se achita cu brio de aceasta sarcina. Vor invata pe cont propriu chiar sa vorbeasca corect, isi vor pregati discursul pentru ca sunt niste autodidacti perfectionisti meticulosi si care au tot timpul din lume pentru a se desavarsi in tot si toate. Saturnul acela care ii guverneaza ne da la toti senzatia ca vorbim cu niste intelepti, cu oameni mai in varsta decat varsta lor, care stiu si fac mai multe decat spun. Ei se folosesc de comunicare pentru a obtine ce vor, pentru a-si atinge obiectivele si nu doar ca sa se afle in treaba sau ca sa le treaca timpul mai usor, asa cum o facem noi ceilalti. Nu prea stim sa va spunem ce anume ii intereseaza pe Capricorni caci ei stiu multe si stiu foarte bine. Atentia le-o atragi daca te exprimi frumos si eficient adica fara cuvinte in plus, direct si la obiect fara sa le insulti auzul si inteligenta cu scuze, aprecieri personale sau comentarii inutile. "Te iubesc" nu stim daca veti auzi vreodata si nici nu vine cuiva sa spuna " Te iubesc " unei fiinte aparent detasate de lumea omeneasca. Demiurgii numiti Capricorni aflati in lumea lor rece nu cer afectiunea nimanui in cuvinte, dar asta nu inseamna ca nu au nevoie de iubire si ca nu le face bine sa auda ca sunt iubiti. Cearta cu un Capricorn este o lupta pierduta inainte de a incepe asa ca economisiti-va energia caci ei au intotdeauna dreptate. Tacerea este a doua lor natura si cu tacere intampina pe oricine. Daca reusesti sa faci un Capricorn sa vorbeasca si mai ales sa te asculte inseamna ca esti un comunicator desavarsit.

Luna: Peşti

Verb caracteristic: "A crede"

Pestii vorbesc despre lumile de vis, dar si despre lucrurile in care cred

Am ajuns la nativii care reusesc sa puna laolalta multe din modalitatile de comunicare specifice celorlalte zodii, doar ca fac asta altfel. Adica sunt curiosi si vor sa stie multe, dar stiu sa taca ore in sir. Cu cat tac mai mult cu atat ii intereseaza mai mult subiectul discutiei. Sa nu uitam ca sunt zodie de apa si ca emotiile sunt cele care fac regula si in comunicarea lor, dar nu sunt atat de schimbatoare ca la Rac si nici atat de pasionale ca si la Scorpion. Pestii vor fi cei care tac si fac, ai impresia ca nu fac prea multe, caci de multe ori nu se prea vede vreun rezultat palpabil, dar este bine de stiut ca lucrarea lor nu este neaparat din lumea aceasta. Lor li se potriveste acel „Ora et labora” „Roaga-te si lucreaza”. Este greu sa iti dai seama ce anume il intereseaza pe un nativ, caci pare ca il intereseaza totul pentru ca peste un minut sa simti ca nimic din ceea ce spui nu ii poate atrage atentia, caci el a plonjat in adancurile mintii si imaginatiei sale, unde nu il ajunge nimeni. Sunt lucruri care il intereseaza mai mult decat altele, dar nu stim sa va spunem care sunt acestea pentru ca ei stiu cel mai bine. Le pasa de ceilalti, ii doare cand pe ceilalti ii doare, vor sa le fie de folos si fac asta cu vorba. Pestii sunt cei cu care daca vorbesti simti ca te descarci, simti ca iti iei o piatra de pe suflet. Terapia prin cuvant este ceva natural pentru Pesti, insa sunt putini oamenii in fata carora sa isi deschida sufletul. Ei traiesc intr-o lume aparte si nu reusesc prea bine sa o puna in cuvinte. Nu le prea place sa vorbeasca despre ei sau in public, dar cand au de vorbit mai multor oameni poti avea senzatia ca nu vorbesc ei, ci se vorbeste prin ei. Daca vrei sa intelegi ce spune un Peste citeste ceea ce scrie, caci sunt putini cei care nu scriu macar in secret. "Te iubesc " spun des dar mai mult divinitatii decat oamenilor, dar cand o fac poti sa fii sigur sau sigura ca te divinizeaza. Le place sa li se spuna „Te iubesc” dar nu sunt chiar impresionati, caci stiu ca in lumea asta cuvintele vin si pleaca. Cearta cu un Peste nu prea are sens caci el este bland si daca a ajuns sa se supere inseamna ca are motive mai mult decat intemeiate sa o faca. Nu ii plac cuvintele urate, dar la o adica le poate folosi mai ales atunci cand vrea sa puna capat unei discutii fara rost. Tacerea este felul in care Pestii se rup de realitate pentru a ajunge cat mai aproape de Dumnezeu. In tacerea lor ii poti auzi rugandu-se chiar daca nici macar ei nu sunt constienti de asta.

Sonnet 116 (William Shakespeare)

2011-05-07T22:21:00.009+03:00

Îmi plac foarte mult cărţile lui Jane Austen. Le-am citit pe toate, în afară de "Mansfield Park", pe care mi-a fost imposibil să o găsesc până acum la vreo bibliotecă. Am văzut însă o ecranizare. De fapt, am văzut ecranizări după toate cărţile scrise de ea. Despre pasiunea mea pentru cărţile ei însă, altă dată. Nu despre asta vreau să scriu acum, ci despre altceva.

Să încep cu începutul aşadar. Astăzi m-am hotărât să văd un film. Am ales, din întâmplare, "Shakespeare in Love". Mai am de văzut din el dar vizionându-l mi-am adus aminte de o ecranizare după romanul "Sense and Sensibility" (Raţiune şi simţire) scris de Jane Austin, în care se recită la un moment dat un sonet de Shakespeare. Până astăzi n-am găsit sonetul într-o traducere adecvată ca să-l pot şi posta.

Sonet 116 (William Shakespeare)

Let me not to the marriage of true minds
Admit impediments. Love is not love
Which alters when it alteration finds,
Or bends with the remover to remove:
O, no! it is an ever-fixed mark,
That looks on tempests and is never shaken;
It is the star to every wandering bark,
Whose worth's unknown, although his height be taken.
Love's not Time's fool, though rosy lips and cheeks
Within his bending sickle's compass come;
Love alters not with his brief hours and weeks,
But bears it out even to the edge of doom.
If this be error and upon me proved,
I never writ, nor no man ever loved.

Nu-s stavili două firi când se cunună;
iubirea nu-i cu-adevărat iubire
de se preschimbă şi altcum răsună
dacă o-ncearcă fum şi amăgire.
O, nu, ea e înveşnicit, limanul
neaplecat de oarba vijelie
şi-i călăuza pânzei, pe oceanul
ce nici măcar comorile nu-i ştie.
Nu-i măscăriciul vremii chiar de-şi lasă
sub raza coasei dulcea ei făptură,
ea orele-i înfruntă, curajoasă
până atunci când mâna morţii-o fură.
De mint şi-s prins pot spune liniştit:
n-am scris vreund rând şi nimeni n-a iubit!

(Traducere de Gheorghe Tomozei)

"Obsesii" astrologice

2011-04-30T10:41:00.008+03:00

Dacă până acum o vreme m-a "obsedat" modul în care ne influenţează viaţa semnul în care se află Luna pe astrogramă, de câteva zile păţesc la fel cu ascendentul. Asta poate şi pentru că mie nu mi-a fost de ajuns unul şi nici Luna din Peşti pentru a fi destul de nehotărâtă şi schimbătoare :)). Prin urmare, atunci când am decis eu că ar fi cazul să vin pe lume ascendentul se afla între două zodii, respectiv Săgetător şi Capricorn. Cum sunt zodii foarte diferite la fel sunt şi influenţele pe care le dau şi asta spun din proprie experienţă. Cel puţin în ceea ce mă priveşte fiecare dintre semnele zodiacale importante (Soare, Lună, Ascendent) îşi pun amprenta mai mult sau mai puţin asupra mea. Din "observaţiile" asupra propriei persoane aş putea spune că am luat de la Leu (zodia natală) nevoia de creativitate şi un pic de orgoliu :D, de la Peşti (zodia în care se află Luna) o sensibilitate exagerată cu care mă lupt de când mă ştiu şi minunata tendinţă de a-mi crea lumi imaginare din care pe cuvânt dacă aş pleca de n-ar fi imperios necesar, plus posibilitatea de a vedea lumea, oamenii şi trăirile cu alţi ochi decât cei din jurul meu, iar de la Săgetător (prima zodie în care se află ascendentul) dorinţa de a filosofa (care unora nu le pică bine şi n-o-nţeleg neam dar asta e....) însă şi aceea de a vedea lumea tot de acolo vine, cred. De la Capricorn (a doua zodie în care se află ascendentul) am luat o maaaaare doză de încăpăţânare, o maaaaare frică de sentimente exprimate direct şi de încredere în intuiţie. Noroc că există alte metode de exprimare...mai subtile. :)
Aşadar, ce este ascendentul acesta şi cum ne influenţează?

(Sursa materialului: http://www.acvaria.com/astro-ascendent.php?p=astrologie )

Ascendentul reprezinta varful primei case astrologice pe harta cerului. Caracteristicile zodiei in care este plasat ascendentul simbolizeaza adevarata personalitate a individului, dispozitia sa, temperamentul si chiar si aspectul sau fizic. Zodia ascendenta este la fel de importanta ca si zodia natala, fiind constelatia care se ridica la orizont in momentul exact al nasterii dv. Caracteristicile conferite de Ascendent intra in vigoare in jurul varstei de 28-30 de ani, la maturitate, pana atunci individul fiind condus mai mult de influentele zodiei natale. Nu inseamna ca dupa aceasta varsta se pierd caracteristicile zodiei natale, ci se vor completa cu cele conferite de zodia ascendenta.
CASA I - casa guvernata de Marte si Berbec - il descrie pe individ singur cu sine, cu personalitatea sa de baza, cu aspectul sau fizic, cu energia sa fundamentala si are in prim plan cees ce este individul, unicitatea lui in comparatie cu ceilalti
Cuvinte cheie: eu, identitate, personalitate, vointa proprie, cine sunt eu, cum ma vad pe mine insumi.
Planurile vietii guvernate de casa I: aspect exterior, personalitate, nume, eul propriu, ego, imaginea, comportamentul, aparenta, infatisare, atitudine in fata vietii, potentialul propriu, liber arbitru, energie vitala, vointa proprie.

ASCENDENTUL este simbolul impresiei pe care o lasa individul in ochii celor din jur, deci oglinda adevaratei sale personalitati. Ascendentul este calculat pentru fiecare persoana in parte in functie de ziua, luna, anul nasterii, dar ceea ce il diferentiaza de alti nativi in aceeasi zi este ora si minutul nasterii, cat si locul nasterii, mai precis coordonatele geografice ale locului in care a vazut lumina zilei.

ASCENDENTUL IN SAGETATOR - Cel nascut sub acest ascendent este o persoana in permanenta agitatie, independenta, greu de supus. Telurile sale sunt inalte si se fixeaza asupra lor cu o atitudine filosofica. Este optimist si, oricat de dificila ar fi situatia in care se afla, este sigur ca totul se va rezolva cu bine in curand, lucru care se va intampla asa intotdeauna. Are o dispozitie joviala, vesela, cu dorinta de a gusta viata prin toate caile din plin. Defectul principal care il caracterizeaza este faptul ca asteapta uneori ca totul sa vina pe gratis in viata lui, fara sa se implice prea mult. Nu ii place sa asculte problemele celorlalti, pentru ca nici problemele lui personale nu il intereseaza, fiind sigur ca doar ignorandu-le se vor rezolva. Totusi este un bun sfatuitor si prieten, dedicandu-se oricui ii cere sprijinul. Iubeste natura, ii plac calatoriile, nu sta prea mult in casa sau in acelasi loc. Este deschis, sincer, spunand direct si la obiect ceea ce gandeste, uneori fiind chiar lipsit de tact. Pentru a se realiza pe deplin, are o permanenta nevoie de a crea noi teluri si incercari in viata lui. Tine mult la aparente si la parerea celorlalti, incat este foarte preocupat de imaginea sa in societate. Este corect, de o inalta tinuta morala, incat nu va reusi niciodata sa insele pe cineva. Urmeaza intotdeauna caile legale si corecte, fara a se abate de la lege. Este cea mai norocoasa persoana din intreg zodiacul!

ASCENDENTUL IN CAPRICORN - Cel nascut sub acest ascendent are un aer sobru, trist uneori, dand impresia ca este o persoana cu multa experienta de viata. Unora le pare chiar enigmatic, retras, interiorizat, permanent preocupat de o problema grava, nemultumit de ceea ce se intampla. Este precaut, econom, meticulos si punctual, un exemplu de corectitudine. Ii place studiul aprofundat, este mereu in cautare de noi cunostinte. Ascensiunea lui sociala este lenta, dar sigura, avand multe obstacole de infruntat. Poate atinge posturi inalte, deoarece are un imens simt al datoriei si al responsabilitatii. Stie sa-si planifice bine orice actiune, pentru ca este calculat, practic, reusind sa conduca la fel de bine si un colectiv, nu numai propria viata. Este melancolic si visator din fire, iubeste tot ceea ce este romantic si poetic, dar mai ales muzica. Nu ii plac anturajele numeroase, ci se simte mai bine in singuratate.

Un pic mai devreme am mai descoperit ceva interesant tot din categoria "Astrologie". Un material despre cum se ceartă nativii fiecărei zodii. :)

(Sursa materialului: http://www.astrosofia.ro/2011/03/zodiile-razboiul-si-pacea/)

Zodia natală: Leu

Cum se cearta leul? Ca la piata, ca la teatru, sau ca in telenovelele latino-americane cu zgomot mult si cuvinte bine alese care sa scoata in evidenta ca el are dreptate oricand si oriunde. Leul se va simti lezat foarte usor si orgoliul sau va fi extrem de usor de ranit chiar si cu o privire, asa ca daca simte el ca prestigiul ii poate spori te va face sa regreti ca te-ai nascut si i-ai iesit in cale. Cand se cearta leul are un talent greu de egalat, acela de a te face pe tine sa te simti vinovat pentru toate greselile lui. Deci chiar daca este vinovat pana in varful unghiilor tot tu te vei simti prost. Nici nu este nevoie sa te chinui prea mult sa pornesti o cearta cu el, caci este mare amator de asa ceva.

Ramane de vazut cum reuseste sa atenueze un conflict. Mai intai trebuie sa vrea acest lucru, ceea ce este mai greu. Dar daca pacea ii aduce mai multe avantaje de prestigiu si imagine, decat razboiul va fi primul care va insista sa se termine totul in mod amiabil. Leul in esenta este o fiinta extrem de generoasa asa ca va fi in stare sa accepte si sa iasa pe locul doi mai ales daca viata l-a invatat ca in razboi nu sunt decat invinsi. Leul va stii sa te impace cu un dar pretios sau cu o cina, va stii sa te faca sa simti ca sangele sau nobil nu stie doar sa dea in clocot. Trebuie sa stii ca impacarea va fi tot atat de zgomotoasa si spectaculoasa pe cat este si cearta.

Ascendentul: Săgetător/Capricorn

Sagetator

Cum se cearta? Cu foc si pasiune, cu multe cuvinte si argumente filosofice ce tin de sistemul sau de valori si credinte. El este in esenta un filosof aventurier care tine enorm de mult la libertatea sa de miscare si de opinie si se va lua la cearta cu oricine ii va pune limite sau ii va pune la indoiala principiile de viata. Stie sa se bata pentru libertatea sa si chiar a altora. Asa ca daca vrei sa il faci sa se certe incearca sa ii interzici sa plece undeva sau sa se exprime liber, sa nu poata sa iti demonstreze cat este el de intelept si a toate cunoscator. El este si cel care se cearta din principiu, de dragul de a se certa pentru un principiu, din principiu. Daca auzi vreodata o cearta despre pacea in lume, Kant sau cele mai bune restaurante din Buenos Aires sa stii ca un sagetator este capul rautatilor.

Cum se impaca? Pai la un vin bun sau cu un vin bun si cu discutii interminabile. Daca in prima faza se cearta, sagetatorul o da in curand pe gluma si va fi el cel care va renunta primul daca isi va da seama ca il poti ajuta sa inteleaga anumite mecanisme. Daca vrei sa il impaci cumpara-i o carte sau un bilet de avion catre o destinatie cat mai indepartata care sa ii solicite spiritul aventurier, sau lasa-l sa te impace el pe tine.

Capricorn

Cum se cearta? Este foarte mult spus cearta, caci el te va tintui cu o privire de gheata, care va spune mai mult decat orice cuvant si de obicei va pleca in alta camera. Cearta cu un capricorn este un eveniment si pentru tine si pentru el. Aerul sau princiar va fi cel care va transa orice conflict, fara sa fie nevoie sa isi umfle muschii sau sa isi etaleze cunostintele. Cu el nu iti vei permite sa te certi pentru ca va stii prea multe despre tine si nu va ezita sa foloseasca ceea ce stie in avantajul sau. Nu uita ca este un strateg desavarsit si ca stie sa conduca lumea din umbra si pe tine la fel. Daca ii vei ataca pozitia sociala, daca ii vei pune la indoiala autoritatea te va sanctiona cu raceala si indiferenta sa. Nu te astepta sa il enervezi, sa vezi vreun semn de emotie pe fata lui caci vei astepta mult si bine. NU iti va da aceasta satisfactie cu nici un chip.

Cum se impaca? Demonstrandu-si superioritatea si facandu-te sa renunti tu primul. Asta ii vine cel mai natural si mai firesc. El este cel care iti va arata ca este generos si ca lasa de la el, doar ca nu este prea adevarat. El tine sa dea bine, cam face lucrurile de ochii lumii. Daca vrei sa il impaci pune-l in postura de a conduce, de a-si demonstra suprematia si marinimia. Si inca ceva… fa-i un cadou scump daca se poate si care sa ii arate cat de mult il pretuiesti.

Luna: Peşti

Cum se cearta? Pestii rar pot fi facuti sa se certe cu cineva pentru ca de obicei lasa de la ei mult si bine. Totusi felul lor pasiv de a se certa si de a o face pe victima poate fi extrem de eficient la o adica. El castiga batalia cu un torent de lacrimi de te face sa te simti extrem de incurcat ca i-ai lezat sentimentele. Pestii sunt enervati atunci cand vrei sa ii aduci cu picioarele pe pamant, cand ii scoti din lumea lor cand ii fortezi sa gandeasca concret si sa isi paraseasca lumile imginare. Ei par adeptii unor cauze pierdute dar la care tin foarte mult. Argumentele pe care le aduc in cearta sunt de obicei de natura emotionala si va porni chiar si el o cearta daca crede ca ii pui la indoiala credinta, sau daca crede ca te porti nepotrivit cu un om mai slab. El va stii sa atraga mila, in prima faza, dar pe urma este capabil sa devina un razboinic al luminii in toata regula, caci parand inferior isi demonstreaza superioritatea.

Cum se impaca? Renuntand primii la ceea ce rareori incep ei. Ei nu tin prea mult timp sa aiba dreptate si pana la urma cedeaza asta fiind de fapt victoria lor. Pestii pot fi linistiti daca sunt lasati in lumea lor. Agresivitatea ii deranjeaza, pe cand blandetea si bunatatea ii calmeaza. Asa ca daca vrei sa impaci un nativ din pesti arata-i un maxim de intransigenta dupa care maxim de blandete!

2 în 1

2011-04-29T23:40:00.006+03:00

Postarea de faţă trebuia să se refere iniţial la ceva ce am scris, cu toate că în ultima vreme n-am mai pus pe hărtie "poveştile" cu care îmi pierd timpul.Asta deşi ideile nu mi-au lipsit. Astăzi mi-am adus însă aminte de ceva ce am început să scriu de mai demult şi am reuşit să şi continui puţin în această zi. Mi-au tot trecut prin faţa ochilor minţii o mulţime de scene zilele acestea, scene care m-au dus cu gândul la povestea mea neterminată, aşa că ar fi fost păcat să nu mă folosesc de ele. Tot zilele acestea însă, mai precis ieri, am reuşit să mai termin o carte şi fiindcă mi-a plăcut nu puteam să nu scriu despre ea şi aici...

Cartea aşadar:

Judith McNaught- Amnezie (Until You)

New York Times bestselling author Judith McNaught sweeps readers from the wilds of America to elegant 1820s London in this unforgettable romantic adventure. A teacher in a school for wealthy young ladies, Sheridan Bromleigh, is hired to accompany one of her students, heiress Charise Lancaster, to England to meet her fiancé. When her charge elopes with a stranger, Sheridan wonders how she will ever explain it to Charise's intended, Lord Burleton.
Standing on the pier, Stephen Westmoreland, the Earl of Langford, assumes the young woman coming toward him is Charise Lancaster -- and informs her of his inadvertent role in a fatal accident involving Lord Burleton the night before. And just as Sheridan is about to speak, she steps into the path of a cargo net loaded with crates!
Sheridan awakens in Westmoreland's mansion with no memory of who she is; the only hint of her past is the puzzling fact that everyone calls her Miss Lancaster. All she truly knows is that she is falling in love with a handsome English earl, and that the life unfolding before her seems full of wondrous possibilities...

(http://books.simonandschuster.com/Until-You/Judith-McNaught/9780671880606 )

V-o recomand, merită citită.

Şi acum...povestea mea rămasă neterminată cu ceea ce am reuşit să adaug astăzi...şi pe care am s-o termin curând, mai ales având în vedere cât de dor îmi este să scriu. Se pare zilele mai puţin bune pot fi chiar şi productive...

Străinii...

Nu puţini sunt oamenii pur pragmatici. Ca să supravieţuieşti ai nevoie să respiri pragmatism, să te hrăneşti cu el şi să nu cumva să îţi permiţi vreun moment fără el. Mai ales în ziua de azi, când viaţa pare să nu ceară nimic altceva în afară de pragmatism. Cei pentru care acest sentiment este indispensabil sunt din ce în ce mai mulţi iar asta transformă lumea într-un loc pe zi ce trece tot mai sărăcit de sentimente. Porniţi în masă să căutăm concretul, ne rătăcim pe drum sufletul...

- Arlena, pentru jurnalul de ştiri de mâine seară ar fi bun un interviu cu Patrick Harrison....Ştii tu...pictorul ăla de tot câştigă premii în ultima vreme...

Ochii Arlenei priviră întrebător.

- Vrei să spui că nu ştii cine este?

- Nu Cristina...Nu ştiu.

- Doamne- Dumnezeule...Pe ce lume trăieşti? Omul ăsta apare peste tot. A câştigat premii pentru pictură pe bandă rulantă în ultima vreme.

- Trăiesc în lumea reală. A oamenilor care suferă de frig sau de foame. Treburile astea cu arta îmi sunt total străine.

Trupul durdului dar zvelt al Cristinei tresări sub impulsul unui hohot puternic de râs.

- Eşti incredibilă, zău aşa. Oricum , s-a decis deja: tu va trebui să te ocupi de interviul cu el.

Femeia se răsuci pe călcâie ca să plece dar îşi mai întoarse o dată ochii ciocolatii spre Arlena iar apoi îşi ascunse faţa dincolo de părul castaniu, ca să nu se vadă că încă râdea cu poftă.

„ Şi uite cum prea mult concret ajunge... până la urmă să te rupă de lume. Incredibil...” îşi spuse în timp ce păşea grăbită spre unul dintre birouri.

Arlena o porni la rândul său în direcţia opusă, spre propriul ei birou. Odată ajunsă acolo se aşeză pe scaun şi se apucă de treabă dând rapid uitării întâmplarea.

Era o femeie într-adevăr frumoasă, conştientă de propria-i frumuseţe, pe care ştia cum să o scoată în evidenţă. Înaltă, suplă cu părul şaten şi ochii de un verde crud, respirând şi degajând eleganţă...şi în plus...pragmatică până în măduva oselor şi mai mult de-atât.La cei 30 de ani ai ei era întruchiparea omului care reuşeşte în viaţă prin muncă şi realism.

Nici n-ai fi zis că nu demult fusese o cu totul altă fire. Un tip de om aşa cum rar se mai întâlneşte. Avusese cândva o inimă caldă şi plină de visare şi evident visuri pe măsură. Pe atunci obişnuia să-şi işi înece sentimentele în scris. Aproape tot ceea ce simţea ajungea o „poveste”. Acum părea să n-o mai intereseze nimic altceva decât partea concretă a vieţii. Unul câte unul visurile ei muriseră aruncate fără milă într-o realitate crudă în care nu reuşeau decât cei care nu se rupeau niciodată de real.Odată cu ele murise şi visătoarea din ea.

- Drăguţă, s-a modificat dispoziţia....Interviul simplu s-a transformat într-unul biografic. Înţelegi tu ce vreau să spun. Ceva numai bun de folosit în următoarea ediţie a emisiunii culturale. Bine, o să folosim materialul şi la ştiri.

Arlena tresări la auzul acestor cuvinte. Vocea Cristinei o făcu să-şi ridice ochii de pe ecranul calculatorul.

- Şi eu care credeam că mă anunţi că am scăpat. Nu-nţeleg de ce m-aţi ales pe mine. Eu n-am nimic de-a face cu aşa ceva. Mă rog....Oricum tocmai plecam.

- Da, da...Foarte bine. Este 11.00 deja...Şi te-am ales pentru că eşti unul dintre cei mai buni oameni pe care îi avem aici.

- Păi da....dar nu la bazaconii din astea...mormăi ca pentru sine Arlena.

Vântul puternic de decembrie scutura crengile goale şi noduroase ale copacilor iar norii groşi şi alburii prevesteau o primă ninsoare. Arlena înfruntă frigul cu stoicism până la maşină şi odată urcată demară în grabă, în ideea că treaba va fi gata cu atât mai repede cu cât o va lua mai repede din loc. Drumul pe care îl avea de făcut era destul de lung. Vreo 3 ore. Asemenea oricărui artist, şi cel spre care se îndrepta ea îşi găsea inspiraţia...în locuri cu multă linişte...mai precis la munte.

- De ce Doamne iartă-mă au artiştii aştia obiceiul să se ascundă în creierii munţilor sau te miri pe unde altundeva? Un loc pe undeva mai pe aproape decât la nu ştiu ce altitudine zău că nu puteai să găseşti domnule pictor cu multe premii la activ...Nu puteai să-ţi găseşti şi tu inspiraţia în altă parte?...Şi când te gândeşti că înainte mi-ar fi plăcut atât de mult drumul ăsta şi aş fi urmărit cu atenţie fiecare mişcare.... se surprinse spunându-şi.

Alungă însă curând ideea aceea. Ce ar fi fost de văzut până la urmă? Un covor de frunze ruginii aşteptând să fie acoperit de prima zăpadă şi un cer plumburiu ce o prevestea. Câte n-ar fi scris odinioară pornind de la o simplă imagine de pe acel drum...Dar nu! Ea nu mai avea nevoie de aşa ceva. O inimă caldă şi o fire sensibilă înseamnă şi mult prea multă suferinţă pentru că...nu eşti asemenea celorlalţi. Mai bine aşa: cu picioarele bine înfipte în pământ şi cu gândul şi ochii după ce ai putea câştiga în fiecare clipă. Cât se poate de clar şi la obiect. Acesta era cel mai simplu mod de a trece prin viaţă fără a pierde nimic şi mai ales fără regrete. Doar acelaşi stil era adoptat de majoritatea, nu? Aceasta fusese pledoaria cu care se convinsese de una singură să-şi schimbe modul de a gândi.

„La ce naiba mai este nevoie să-mi repet toate astea acum? Nu este destul de clar că cel mai bine este aşa cum sunt acum?” se întrebă contrariată femeia. Cu aceste gânduri în minte, gânduri care n-o lăsaseră nici măcar să observe că fulgi mari cădeau într-o perdea deasă, ajunse Arlena în locul în care avea să-şi facă cât mai bine cu putinţă meseria pentru ca apoi să plece. Oricum, de multă vreme renunţase să mai admire peisajele şi natura în general. Priveliştea care o întâmpină avu însă darul să o arunce şi mai tare în „butoiul cu melancolie”. În faţa ei stătea un fel de casă boierească construită în cel mai pur stil al anilor 1800. Timpul parcă ar fi stat în loc dincolo de gardul ce străjuia proprietatea. Nimic nu părea să fie schimbat acolo. Arlena zâmbi la gândul că visase cândva să cumpere o astfel de casă şi s-o renoveze fără să-i aducă vreo modificare. Exact asta părea să fi făcut şi proprietarul acelui loc...

„Nu pricep deloc ce e cu mine azi. De ce îmi tot vin în minte lucruri pe care am hotărât de mult să le uit? O fi apropierea Crăciunului...Mai sunt doar 5 zile...Cândva îmi plăcea atât de mult....Nu se poate....Iar încep...Arlena, gata, opreşte-te! Ai venit aici să-ţi faci meseria nu să visezi cu ochii deschişi. Asta n-a adus niciodată nimic bun cuiva...” îşi spuse cu hotărâre în timp ce cobora din maşină şi se îndrepta spre poartă. Sună, mai bine zis trase firul clopoţelului, iar apoi rămase să aştepte. Se pare că în dorinţa lui de a nu afecta în vreun fel atmosfera, proprietarul nu montase nici măcar o sonerie. În câteva secunde Arlena se trezi faţă în faţă cu bărbat cam de-o vârstă cu ea, înalt, bine făcut cu părul blond şi ochii de un albastru adânc. Pe semne că venirea ei îl intrerupsese din treabă căci venise să-i deschidă îmbrăcat în „costumul de pictură” „asezonat” cu pete de diverse culori.

- Bună ziua! Presupun că veniţi de la televiziune... spuse Patrick iar vocea lui puternică şi cu un timbru foarte senzual îi sună Arlenei în suflet, nu doar în urechi.

- Bună ziua! Da, aşa este. De la televiziune vin, răspunse. Arlena Millan, mă bucur să vă cunosc. Promit să nu vă reţin prea mult. Observ că sunteţi ocupat.

- Da....în cazul nostru al artiştilor inspiraţia vine când nici nu te aştepţi şi nu o poţi lasă să fugă pentru că nu ştii când te vei mai întâlni cu ea, explică bărbatul cu extrem de multă naturaleţe, invitând-o înăuntru. Evident că Arlenei aşa ceva nu i se putea părea decât deplasat. Reuşi însă să-şi păstreze zâmbetul ironic doar pentru ea.

Odată ce păşi dincolo de prag nu se putu abţine să nu-şi rotească ochii de jur-împrejur. Avusese dreptate. Oricine ar fi fost proprietarul acelei case nu dorise să o schimbe cu nimic: o renovase fără a o altera. Alungă iarăşi gândul care o duse pentru o clipă cu ceva timp în urmă dar tot tresări când auzi vocea lui Patrick:

- Doriţi ceva de băut? O cafea....

- Nu, mulţumesc.

- Atunci am să vă rog să luaţi loc şi să mă scuzaţi puţin, spuse el retrăgându-se cu paşi un pic grăbiţi spre scara interioară din lemn sculptat cu măiestrie, ce urca la al doilea etaj al casei.

Deşi încercă din răsputeri să se concentreze la ceea ce avea de făcut Arlena nu se putu abţine să nu înspecteze încăperea. Atmosfera era una caldă, imprimată cu eleganţă de diversele nuanţe de roşu ce se regăseau peste tot, de la tapiţeria mobilei la perdele şi de lumina difuză ce învăluia încăperea. Rând pe rând ochii i se opriră asupra şemineului în care ardea un foc zdravăn, blazonului patinat de deasupra acestuia, canapelei ce trona vis-a-vis flancată parcă de două fotolii. Aici se aşeză şi ea, lăsându-şi geanta pe măsuţa din faţă. Ceasul cu pendulă de pe perete arăta ora 15.00. „Exact conform planului”, îşi spuse Arlena iar apoi auzi din nou paşii lui Patrick pe scăra interioară.

- Putem începe, vă rog? Nu dispun de prea mult timp şi cred că nici dumneavoastră. Trebuie să ajung şi înapoi în oraş iar drumul este destul de lung, spuse Arlena iar gesturile îi trădau graba.

Patrick o privi amuzat pe femeia elegantă din faţa lui şi se gândi că pe cât de realistă pare în deux-piece-ul roşu, formal, pe atât de aeriană trebuie să fie de fapt dacă nu observase că afară de dezlănţuise o furtună de zăpadă de toată frumuseţea. Gândul acesta zglobiu îl făcu să-i răspundă pe un ton ce purta aceeaşi amprentă:

- Oricât de repede aţi reuşi să terminaţi interviul, vremea nu cred să vă permită să parcurgeţi drumul de întoarcere....

Bolnavă de neputinţă

2011-04-29T13:54:00.001+03:00

Astăzi mă simt bolnavă. Bolnavă de neputinţă. Bolnavă de neputinţa de a înţelege un stil de viaţă axat exclusiv pe dorinţa de a face rău şi de a jigni. Mă lovesc iarăşi de minţi înguste....Mă lovesc iarăşi de oameni incapabili să vadă dincolo de propriul nas şi propriul interes. Mă lovesc iarăşi de cuvinte pe care "mă fac" că nu le aud....pe care las împresia că nu le aud...Dar ele mă fac să rămân din nou uimită şi să mă întreb unde încape atâta răutate? La ce e bună? Te face să te simţi mai deştept faptul că n-ai posibilitatea să fii ceva mai mult decât un om în plus într-o mare de suflete croite după acelaşi calapod?

Acum hai să vă spun şi eu ce cred...cu toate că nu-mi place să jignesc...Sincer, părerea mea este că ATÂT PUTEŢI...şi n-o să puteţi vreodată mai mult! Am încetat oricum de mult să sper că o persoană care vă seamănă s-ar putea vreodată transforma într-una care să-mi semene mie. Da, sunt convinsă că n-aveţi habar de ce ar trebui să se întâmple asta...

Vă doresc o viaţă frumoasă cu cât puteţi...Să ştiţi însă că-mi pare rău pentru voi. Îmi pare rău că sunteţi înguşti la minte...şi mai ales înguşti la suflet. Păcat! Viaţa este....ALTCEVA! Viaţa VREA altceva de la noi...Ştiu că nu-nţelegeţi ce anume...Nu-i nimic. Mi-e de ajuns să ştiu eu...E de ajuns...însă aş vrea să pot să nu vă mai las cuvintele să-mi facă rău...Poate că voi învăţa cândva...

Morena :)

2011-04-28T21:40:00.008+03:00

Vulnerable

2011-04-25T00:28:00.001+03:00

Everywhere I look I see her smile
Her absent-minded eyes
And she has kept me wondering for so long
How this thing could go wrong.

It seems to me that we are both the same
Playing the same game
But as darkness falls this true love falls apart
Into a riddle of her heart.

She's so vulnerable, like china in my hands
She's so vulnerable and I don't understand
I could never hurt the one I love
She's all I've got
But she's so vulnerable
Oh so vulnerable.

Days like these no one should be alone
No heart should hide away
Her touch is gently conquering my mind
There's nothing words can say.

She's coloured all the secrets of my soul
I've whispered all my dreams
But just as nighttime falls this vision falls apart
Into a riddle of her heart, yea.

She's so vulnerable, like china in my hands
She's so vulnerable and I don't understand
I could never hurt someone I love
She's all I've got
But she's so vulnerable
Oh so vulnerable.

Don't hide your eyes...

Thank You For Loving Me

2011-04-22T23:25:00.001+03:00

It's hard for me to say the things
I want to say sometimes
There's no one here but you and me
And that broken old street light
Lock the doors
We'll leave the world outside
All I've got to give to you
Are these five words when I
Thank you for loving me
For being my eyes
When I couldn't see
For parting my lips
When I couldn't breathe
Thank you for loving me
Thank you for loving me

I never knew I had a dream
Until that dream was you
When I look into your eyes
The sky's a different blue
Cross my heart
I wear no disguise
If I tried, you'd make believe
That you believed my lies

Thank you for loving me
For being my eyes
When I couldn't see
For parting my lips
When I couldn't breathe
Thank you for loving me

You pick me up when I fall down
You ring the bell before they count me out
If I was drowning you would part the sea
And risk your own life to rescue me

Lock the doors
We'll leave the world outside
All I've got to give to you
Are these five words when I

Thank you for loving me
For being my eyes
When I couldn't see
You parted my lips
When I couldn't breathe
Thank you for loving me

When I couldn't fly
Oh, you gave me wings
You parted my lips
When I couldn't breathe
Thank you for loving me

Puştoaica şi Norocel

2011-04-21T23:43:00.013+03:00

Sau Norocel şi Puştoaica. Este acelaşi lucru. Importantă nu este ordinea...ci motivul pentru care micuţii aştia mi-au rămas în suflet. Astăzi am văzut o fotografie cu băieţelul, făcută la adăpostul din oraş unde se află acum "gaşca" până la plecarea în Italia, şi mi-am zis că povestea lor merită un loc aici.

Puştoaica şi Norocel sunt doi dintre căţeluşii, de aproximativ două luni atunci, pe care i-am luat de pe stradă în februarie. A fost prima dată când am făcut aşa ceva, şi mă bucur. Dintre toţi cei la îngrijirea cărora am contribuit şi eu, piticii aştia doi mi-au rămas în suflet.

Prima a fost Puştoaica. La ceva timp după ce am cules-o de lângă containerul unde a fost aruncată s-a îmbolnăvit de parvoviroză. Îi era atât de rău că nu se putea mişca. Era moale ca o cârpă. Îi plăcea însă ca atunci când mă duceam seara să-i văd să o iau în braţe şi s-o las să se răsfeţe....aşa...

Bolnăvioara asta mică plângea mult, evident. Ca să o liniştească, doamna care i-a ţinut în foster care i-a pus muzică. Întâmplător, melodia aleasă a fost "Puştoaico", melodia lui Ovidiu Haidu de pe vremea Cenaclului "Flacăra", şi mititica n-a mai plâns şi a primit şi un nume. Puştoaica se linişteşte şi acum când aude versurile acestei melodii.

Cenaclul Flacara- Ovidiu Haidu- Pustoaico

Asculta mai multe audio diverse

A urmat Norocel. La ceva timp după ce s-a făcut bine Puştoaica...am mers să-i văd, ca în mai toate serile. Singurul nostru băieţel părea speriat şi se lovea de pereţi. A doua zi doamna care îi îngrijea mi-a spus că trebuie eutanasiat. Din câte se părea avea jigodie, o boală dureroasă şi cel mai adesea fatală. Mi l-a pus în braţe şi mi-a zis: "Fii tare!" Am plecat, plângând, evident. În drum spre cabinetul veterinar lumea mă oprea să-l vadă şi îmi spunea: "Vai cât de mic şi frumos e!" Odată ajunsă la cabinet, unde trebuia să mă întâlnesc cu persoana care avea să îl ducă să fie eutanasiat (eu n-aş fi fost în stare să fac aşa ceva şi am acceptat doar să-l duc până acolo), am observat cât de interesat devenise de tot ce era în jurul lui: maşini, oameni, câini. L-am lăsat aşadar cu doamna Paula şi am plecat spre casă...cu sufletul praf şi cu speranţa că poate...nu este chiar atât de bolnav! La puţin timp după ce am ajuns mi-a sunat telefonul. Era doamna care avea grijă de gaşca de pitici. "Te-am sunat să-ţi spun că Bobocel e acasă!Nu are ce am crezut noi!" Doamne, cât m-am bucurat în acele momente! "Clar o să-l cheme Norocel!" i-am spus. Şi aşa i-a rămas numele. După vreo trei şedinţe de tratament Norocel şi-a revenit complet.

Gaşca de pitici va pleca cel târziu miercuri la noile căsuţe. N-am fost să-i văd de când au plecat din locul în care au fost ţinuţi în foster care, la adăpostul din oraş. Mi-ar fi fost prea greu să mă duc să-i văd şi apoi să plec...lăsându-i acolo. Luni mă voi duce însă, ca să le urez o viaţă fericită. Doamna din Belgia, unde trebuiau să plece iniţial, care nu i-a mai vrut, nu ştie ce a pierdut! :)

Alice

Puştoaica

Bella

Iubăreaţa

Norocel

Semnează şi susţine petiţia pentru soluţii durabile în gestionarea populaţiei de câini comunitari!

2011-04-20T18:11:00.008+03:00

Semnează şi susţine petiţia pentru soluţii durabile în gestionarea populaţiei de câini comunitari. http://www.fnpa.ro/petitie/

Parla con me

2011-04-19T22:49:00.002+03:00

Cât mi-aş dori să fie mai...simplu!

Ma dove guardano ormai
quegli occhi spenti che hai?
Cos’è quel buio che li attraversa?
Hai tutta l’aria di chi
da un po’ di tempo oramai
ha dato la sua anima per dispersa.

Non si uccide un dolore
anestetizzando il cuore
c’è una cosa che invece puoi fare
se vuoi se vuoi se vuoi..

Parla con me, parlami di te
io ti ascolterò
vorrei capire di più
quel malessere dentro che hai tu.
Parla con me, tu provaci almeno un po’
non ti giudicherò
perchè una colpa se c’è
non si può dare solo a te.
Parla con me

Poi quando hai visto com’è
anche il futuro per te
lo vedi come un mare in burrasca,
che fa paura lo so
io non ci credo però
che almeno un sogno tu non l’abbia in tasca.

Ma perchè quel canto asciutto?
Non tenerti dentro tutto.
C’è una cosa che invece puoi fare
se vuoi se vuoi se vuoi..

Parla con me, parlami di te
io ti ascolterò
vorrei capire di più
quel malessere dentro che hai tu.
Parla con me, tu dimmi che cosa c’è
io ti risponderò,
se vuoi guarire però
prova un po’ a innamorarti di te.

Non negarti la bellezza di scoprire
quanti amori coltivati puoi far fiorire
sempre se tu vuoi..

Parla con me, parlami di te
io ti ascolterò
vorrei capire di più
quel malessere dentro che hai tu.
Parla con me, tu dimmi che cosa c’è
io ti risponderò,
se vuoi guarire però
prova un po’ a innamorarti dï te.
Parla con me..
Parla con me..

Poezii

2011-04-16T22:12:00.003+03:00

de Adrian Păunescu

Ce simplu mi-ar fi, dacă nu te-aş iubi

Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.

Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.

M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.

Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viaţă prefăcută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu.

Îmi pasă

Mi-e dor de tine
Şi nu-mi ajung celelalte
Uite ca un surogat
Pentru puritate
Nu s-a găsit.

Mi-e dor de tine
Mi-e tine de tine
Mi-e înlăuntrul meu de tine
Mi-e nu ştiu cum,
Mi-e nu ştiu ce,
Mi-e dor de tine ca de acasă.

Îmi pasă!

Detalii

Ştiu unde
Nu ştiu de unde,
Nu ştiu de ce
Şi nu ştiu
Pentru ce merit
Dumnezeu te-a trimis
Pe buzele mele.

ABBA- The Day Before You Came

2011-04-11T23:49:00.004+03:00

Cât de simplu, uşor şi normal se schimbă totul în viaţa noastră când apare "cineva", nu?

I must have left my house at eight, because I always do
My train, I'm certain, left the station just when it was due
I must have read the morning paper going into town
And having gotten through the editorial, no doubt I must have frowned
I must have made my desk around a quarter after nine
With letters to be read, and heaps of papers waiting to be signed
I must have gone to lunch at half past twelve or so
The usual place, the usual bunch
And still on top of this I'm pretty sure it must have rained
The day before you came

I must have lit my seventh cigarette at half past two
And at the time I never even noticed I was blue
I must have kept on dragging through the business of the day
Without really knowing anything, I hid a part of me away
At five I must have left, there's no exception to the rule
A matter of routine, I've done it ever since I finished school
The train back home again
Undoubtedly I must have read the evening paper then
Oh yes, I'm sure my life was well within it's usual frame
The day before you came

I must have opened my front door at eight o'clock or so
And stopped along the way to buy some Chinese food to go
I'm sure I had my dinner watching something on TV
There's not, I think, a single episode of Dallas that I didn't see
I must have gone to bed around a quarter after ten
I need a lot of sleep, and so I like to be in bed by then
I must have read a while
The latest one by Marilyn French or something in that style
It's funny, but I had no sense of living without aim
The day before you came

And turning out the light
I must have yawned and cuddled up for yet another night
And rattling on the roof I must have heard the sound of raïn
The day before you came

Cărţi, cărţi, cărţi

2011-04-10T22:59:00.001+03:00

Mi-am dat seama zilele acestea că deşi blogul are aproape 2 ani şi conţine cam tot ce-mi place mie...îi lipseşte o parte foarte importantă: o categorie despre cărţi. Da, îmi place să citesc. Mult! Deşi în ultimul timp am "tras chiulul". De ce îmi place? Fiind că am "prostul" obicei să mă pierd printre cuvintele din cărţi. Aşa se face că am decis să deschid o astfel de categorie în care să postez o serie de preferinţe literare. Cu toate că îmi plac mult autorii gen surorile Bronte, Jane Austen sau Charles Dickens prima carte pe care o voi recomanda este, paradoxal, apărută în 2001.Se numeşte "Jocuri periculoase", este scrisă de Judith McNaught şi am "devorat-o" în acest week-end.

Double Standards, Judith McNaught's unforgettable excursion into a high-stakes world of passion and deception, "is must reading" (Romantic Times). Two business superstars are locked in a furious power struggle -- but is their sparking desire a passion that's too hot to handle?

Nick Sinclair, the ruggedly handsome president of Global Industries, handled his business the way he handled his women -- with charm, daring, and ruthless self-control. A man used to the very best, Nick hired Lauren Danner, and assumed the proud beauty would soon be another easy conquest. But Lauren's flashing wit and rare spirit dazzled him; slowly, against his will, he was intrigued, challenged -- and in love.

Yet Lauren was living a lie, a charade that became more dangerous with every passing moment. Her secret could destroy Nick's fragile trust -- and the promise of a future with the most compellingly seductive man she had ever met....

(Sursa: http://books.simonandschuster.com/Double-Standards/Judith-McNaught/9780671737603)

Against All Odds

2011-04-08T08:33:00.001+03:00

Din categoria "Muzică" şi conform stării de spirit...

How can I just let you walk away, just let you leave without a trace
When I stand here taking every breath with you, ooh
You're the only one who really knew me at all

How can you just walk away from me,
when all I can do is watch you leave
Cos we've shared the laughter and the pain and even shared the tears
You're the only one who really knew me at all

So take a look at me now, cos there's just an empty space
And there's nothing left here to remind me,
just the memory of your face
Just take a look at me now, well there's just an empty space
And you coming back to me is against the odds and that's what I've got to face.

I wish I could just make you turn around,
turn around and see me cry
There's so much I need to say to you,
so many reasons why
You're the only one who really knew me at all

So take a look at me now, well there's just an empty space
And there's nothing left here to remind me, just the memory of your face
Just take a look at me now, cos there's just an empty space

But to wait for you, is all I can do and that's what I've got to face
Just take a look at me now, cos I'll still be standing here
And you coming back to me is against all odds
It's a chance I've got to take.

Just take a look at me now.

Industria din jurul câinilor fără stăpân

2011-04-05T22:55:00.009+03:00

Astăzi Comisia pentru Administraţie Publică a hotărât castrarea câinilor comunitari şi păstrarea lor în adăposturile primăriilor 30 de zile apoi eutanasierea dacă nu vor fi adoptaţi în acest interval. Ce nu-nţeleg eu este de ce se castrează un câine care la 30 de zile este eutanasiat????? Pentru că ies bani buni din asta, sigur! În plus m-aş mira ca vreun câine să stea într-adevăr 30 de zile în adăpost.

Cineva mă întreba acum câteva zile de ce nu scot în evidenţă şi latura negativă a câinilor fără stăpân. Atunci mi-am dat din nou seama că problema este înţeleasă greşit. Nu am zis niciodată că trebuie să fie câini pe stradă. NU! Nu trebuie. Şi da, cei bolnavi trebuie eutanasiaţi ca să nu se mai chinuie. Problema mea este alta: modul în care se eutanasiază şi condiţiile în care stau căţeii din adăposturi. Mai exact se "eutanasiază" cu bâta iar în acte se trece că s-a eutanasiat cu injecţia, căţeilor li se găsesc boli imaginare ca să poată fi "eutanasiaţi" (de ex. boli ale femelelor apar la masculi), banii pentru mâncarea lor de fapt nu există iar de castrat se castrează doar cu crotaliu. În tot acest timp banii se scurg în buzunare încăpătoare. Aşa este de 20 de ani! Şi aşa vrea clasa politică să se continue....Deşi acum se acuză acest mod de gestionare al câinilor comunitari fiecare face la fel atunci când ajunge la guvernare pentru că în spatele câinilor fără stăpân există o adevărată industrie. Citiţi în continuare şi minunaţi-vă de câtă ipocrizie poate să existe pe lumea asta...

P.S.: Menţionez că această postare o citiţi pe blogul unei persoane căreia îi este frică de câini pentru că a fost muşcată la un moment dat de unul (cu stăpân). Sunt mulţumită că acest lucru nu m-a oprit să îi ajut atât cât pot.

Industria din jurul cainilor fara stapan

Intre 2001 si 2011, hingherii carpato-danubiano-pontici, au omorat cateva sute de mii de caini fara stapan cheltuind cateva zeci de milioane de euro din banii publici, fara ca numarul animalelor din strada sa scada (exemplu, in Brasov, desi in 2001 erau doar 4000 de caini fara stapan. Hingherii au reusit “performanta” sa omoare vreo 20000 in 8 ani). Singurul rezultat notabil al “solutiei finale” a fost aparitia unui clasic mecanism de capusare a banului public, pus la punct de primariile/ serviciile de hingherit din Bucuresti din mai multe orasele mari sau mai mici (Brasov, Arad, Constanta,Timisoara, Ramnicu Valcea, Braila etc), care au ajuns la concluzia ca existenta cainilor strazii e foarte profitabila din urmatoarele motive :

- Bugetele. Sub pretextul “terorii maidanezilor” s-au decartat bugete grase si foarte grase (hingherii bucuresteni au papat 13 milioane de euro in 7 ani, Hingherii din Brasov vreo doua milioane de euro in 8 ani, iar la nivelul tarii estimarile sunt undeva la vreo 35-40 de milioane de euro din 2001 si pana in 2008);

- ”Flexibilitatea” bugetelor si porcariile inflexibile. Contrar folclorului care alimenteaza revoltele anti-cainesti mancarea maidanezilor era doar o picatura in oceanul bugetelor hingheresti, cainii fiind hraniti “subliminal”, ca sa citez formularea fantastico-troglodita a “specialistilor DSVSA Brasov” (din bugetul total de 1500000 de lei de pe anul 2008, hingherii din Brasov au alocat pt hrana cainilor doar 5000 de lei adica a 300-a parte) In schimb : se aprobau cote pantagruelice de benzina (la Brasov, 4 papuci rablagiti carora si-un copil le putea da kilometrajul inainte aveau fiecare o cota de 350-450 litri de benzina pe luna (in bonuri), cea ce insemna ca fiecare harb trebuia sa parcurga cam 100 de km /zi); se inchiriau terenuri pt adaposturi desi primariile aveau suficiente terenuri pe care sa le foloseasca gratuit ( La Brasov, primaria a platit in 8 ani mai mult de 1500 de euro pe luna proprietarilor unei foste ferme de porci, cazute-n paragina, adica cca 170.000 de euro, si-a mai si investit in “modernizarea” padocurilor, cand cu cu 15.000 de euro putea sa construiasca de la zero un adapost, pe unul din terenurile pe care le detinea); se cheltuiau aproape o suta de mii de lei anual, pe substante tranchilizante sau letale (a caror dozare-raportata la nr./masa de caini capturati/omorati n-o controla nimeni, niciodata) achizitionate ilegal (fara prescriptii medicale), folosite ilegal (pt ca hingherii se puturosisera si prindeau cam toti cainii prin tranchilizare comitand simultan doua infractiuni si-o contraventie) sau poate chiar “ trase pe nara” sau vandute pentru a fi trase pe nara (tranchilizantul cel mai folosit-“vetased”-continea ketamina folosita ca drog si care din febr. 2010 este considerata “drog de risc”); La Brasov s-a cumparat chiar si-un jeep cu remorca pt. hingherul-sef (un “Mitubischi L200- cca 30000 de euro) sub pretextul recuperarii de pe domeniul public al unor eventuale animale “mijlocii si mari” gen vaci, porci, ursi, rinoceri sau girafe care ar fi incurcat circulatia pascand in sensurile giratorii construite de Scripcaru (se zice ca jeepul e folosit in anumite week-end-uri de vreo doi edili cu apucaturi cinegetice).

- SRL-ul de hingherit si “ banul cinstit”sau necinstit! Mai multi primari cu “profil” de manageri isi transformasera serviciile de hingherit in SRL-uri si-si rotunjeau veniturile prinzand si omorand cainii din zeci de localitati mai mici care nu aveau adaposturi sau prinzand intr-o localitate fara adapost si cazand la zeci de km, in adapostul altei localitati. “Edilo-smenarii” devenisera atat de dependenti de veniturile astea extrabugetare incat impuneau serviciilor de hingherit adevarate “planuri cincinale”(hingherii din Brasov “vanau” in 4-5 judete bagand in bugetul Brasovului, in 2008 peste 120000 lei din bugetele altor localitati. Cea mai mare parte din animale erau “abatorizate” in statia de exterminare de la Stupini iar o mica parte era prinsa si predata spre omorare unor primarii care aveau adaposturi. Prindeau in Targu-Mures si cazau in Targu-Mures, prindeau in Sangeorgiu de Mures si cazau la Reghin etc).
Operatiunea care nu putea fi profitabila decat cu pretul chinuirii animalelor si-al calcarii in picioare a intregii legislatii de protectie, bunastare si gestionare,avea un si-un spil abscons. In momentul cand incarcau cainii si-si luau talpasita catre Brasov, hingherii intocmeau cu primariile pentru care prestasera, niste bonuri de lucru pe baza carora urmau sa incaseze toti banii ( per cap de caine pt. capturare/transport/hranire/eutanasie.
incinerarea se platea la Protan). Din moment ce primisera banii iar toata lumea-i vedea cum pleaca cu cainii, ar fi fost de-a dreptul tampiti sau… cinstiti sa ajunga cu toate animalele in adapost cand puteau sa lase jumate pe aratura, pt. a mai fi chemati si alta data (lucru care ar bucura orice iubitor de animale daca nu s-ar sti ca animalele lasate pe aratura ar fi probabil inhatate la urmatoarea tura, eventual dupa ce se mai inmultesc “putin”).

- “Numaratul cainilor”. ”Masurarea” activitatii reale a serviciilor de hingherit era o himera. Nimeni “nu le numara hingherilor cainii”! Nici pe cei prinsi in orasele de bastina nici pe cei importati. Nimeni nu stia cati caini se ruleaza in realitate de la capturare la incinerare, mai ales ca documentele sanitar-veterinare pentru Protan erau completate tot de hingheri care apreciau “la ochi” greutatea cadavrelor (dar o apreciau extrem de “precis” cu multe cifre si chiar cu zecimale!) si-o adecvau la un nr. la fel de imposibil de verificat, de animale omorate. Puteau sa scrie c-au prins 5000 si ei sa fi prins jumatate. Smenul cel mai probabil era “inmultirea” in documente a numarului de caini capturati in realitate. Animalele care intrau in adapost fictiv, trebuiau sa iasa tot fictiv, iar acest fapt era posibil numai prin eutanasieri fictive ( in 25 iunie 2009 la Brasov s-au omorat cf. documentelor intre 131 si 154 de caini. Un martor care a asistat, dar si mai multe probe, indica faptul ca s-au omorat doar 90 de caini. Multe din animalele omorate atunci “proveneau” din Victoria, Fagaras sau alte localitati; in 4 noiembrie 2009 hingherii din Brasov au capturat 46 de caini din Covasna. Cainii n-au intrat nici in adapostul din Brasov nici in cel din Covasna dar covasnenilor li s-a spus ca au fost dusi la Brasov iar noua c-au fost cazati la Covasna. In data de 1 iune 2010, hingherii Brasoveni au prins 48 de caini la Sangeorgiu de Mures, caini pe care i-au transportat la adapostul din Reghin. Reghinul a receptionat doar 25 de animale).
- O alta smenuiala se putea face cu cifrele adoptiilor, mai ales ale adoptiilor catre adaposturi private. Cainii adoptati erau si ei bagati la “caini eutanasiati”(In anul 2008 hingherii brasoveni au dat spre adoptie cel putin 400 de animale catre Asociatia “Milioane de Prieteni” insa in documentele hingheresti cifra adoptiilor este 0).
- Se putea ciupi, bineinteles si din cainii morti in adapost trecand in registre un nr. mult mai mic de caini morti pt. a trece grosul la “caini eutanasiati”.(Pt anul 2008, mortalitatea in adapost care apare in evidentele SPGA Brasov este de 79 de caini, adica un caine la cca 4 zile iar in primele sase luni din 2009, de doar 23 de caini adica doar un caine la 8 zile. In realitate, cainii morti in adapost sunt mult mai multi, cel putin 3-400 in 2008 si cel putin 150 in 2009). Pe urma, mai erau si cadavrele gasite sau declarate ca gasite pe domeniul public. Daca nu erau cadavre si erau caini care faceau pe mortii pentru ca vroiau sa patrunda miseleste in stabiliment pentru a hali ceva si a-si elibera pe urma semenii? Trebuiau eutanasiati! Din toate matrapazlacurile astea hingherii se alegeau cu economisirea de consumabile pt. eutanasie (tranchilizante sau T61) cam 25-30 de lei de caine (fie se vindeau consumabilele, unele dintre ele foarte scumpe mai ales ca se puteau si trage pe nas, fie se facturau fictiv in cardasie cu depozitele de produse veterinare si-atunci oamenii ramaneau cu banii-n mana).

- Protanul si “incinerarea banului public”. Incinerarea unui caine de 20 de kg costa 10 euro (0,5 euro/kg,). Cum nu exista cantare in adaposturi iar documentele sanitar-veterinare de insotire a cadavrelor prevad ca rubrica corespunzatoare “cantitatii” sa fie completata de catre “expeditor”, completarea se facea prin aprecierea “la ochi” a cantitatii . Cand omori intre 40 si 60 de animale fictive, trebuie sa le apreciezi si greutatea fictiv, adica sa bagi din burta cam 1000 de kg, de pe urma caruia Protanul prizeaza 500 de euro. Daca extrapolezi la un an intreg manevra reiese ca statul ar putea fi furat cu 10 si 15 mii de euro, doar la Brasov, ceea ce nu inseamna evident mare lucru, la cat se fura in Romania.
- Evident ca mecanismul de capusare a banului public e dublat si de o “strategie pe termen lung” cladita pe crearea conditiilor ca animalele fara stapan sa ramana in strada. Astfel: Cand ieseau la prins in alte localitati, pt. ca erau platiti la bucata si la captura hingherii inhatau si ei ce le cadea in mana, mai ales caini cu stapan/ocrotitor, caini reteritorialiati in cf. cu HG 955/2004, adica animale care erau oricum revendicate. Au fost luati caini din fata portilor, cu stapanii langa ei. Au fost luati caini din curti sau de pe strada desi erau insotiti. Multi din cainii revendicati erau scosi (sau nu erau luati din strada) pe spagi si spagulite mai mici decat taxa de revendicare ceea ce la Bucuresti a dus la aparitia unei ”taxe protectie” in toata regula pe care multi o plateau hingherilor.
- Desi problema cainilor agresivi era prioritara, foarte rar erau prinsi cainii agresivi. Cel mai des hingherii luau pui, caini mici, inofensivi si prietenosi, procedura foarte desteapta pentru ca un caine agresiv lasat in strada, intretinea psihoza terorii “maidanezului” si plasa hingherul in sfera aparitiilor “mesianice”.

Probleme… in “paradisul hingherelii”

La sfarsitul lui dec 2007, Camera Deputatilor vota intr-o atmosfera de euforie generala propunerea de modificarea a Legii privind Protectia Animalelor (205/2004) cunoscuta si ca Legea Marinescu. Printre altele, Legea incrimina cruzimea fata de animale ca infractiune si interzicea eutanasierea cainilor si pisicilor care nu sufereau de boli incurabile. Se parea ca ratiunea si bunul simt triumfasera asupra delirului bugetofag si patologiei sanguinare a catorva zeci de primari cu vocatie de hingheri si a catorva mii de hingheri cu apucaturi de infractori, (care timp de 8 ani ingropasera cca 35 de milioane euro intr-un munte de cadavre). Tot in decembrie 2007, Senatul vota modificarea O.U.G. de gestionare a cainilor fara stapan, ce inlocuia eutanasia cu castrarea si reteritorializarea potrivit recomandarilor OMS Geneva si a practicii de succes din mai multe tari. Numai ca cele doua modificari legislative amenintau cu rezolvarea problemei cainilor fara stapan si evident cu extinctia intreagii faune de paraziti care traia de ani buni de pe urma inmultirii si omorarii acestor animale.

Conspiratia hinghereasca

Hingherii si suzeranii lor si-au dat seama la timp ca daca ar fi discutata la inceputul lui 2008, de (catre Comisia de Administratie Publica), PL912 ar trece fara doar si poate, in varianta adoptata de Senat. Singura lor sansa era amanarea pe termen nelimitat a trecerii acestei propuneri. Amanarea ar fi lasat o portita pentru activitatile hingheresti, ar fi blocat posibilitatea de rezolvare reala a problemei, ba mai mult, in timp, ar fi putut fi un pretext foarte potrivit pentru a cere reintroducerea eutanasiei, invocand “inmultirea cainilor” si starea de “neputinta” la care fusesera aduse serviciile de hingherit, de “vidul legislativ” produs, culmea, chiar de blocajul pe care ei il puneau la cale! Rotitele s-au pus, astfel in miscare iar (PL912) s-a intepenit in mod misterios in sertarele Comisiei de Administratie Publica dupa ce primise aviz pozitiv de la Comisia Juridica.
Tagma hinghereasca obtinuse maximum din ce se putea obtine la vremea respectiva.

ANSVSA-ul, DSVSA-urile si alte circuri de stat

Cu toate ca eutanasia fusese interzisa, multe administratii locale au continuat sa omoare in draci falsificand diagnosticele si “imbolnavind” incurabil toate animalele, sau invocand tot soiul de imbarligaturi juridice si pretexte, care mai de care mai tembele (ex: lipsa “normelor metodologice de aplicare a legii”, de parca pentru a te opri din omorat ai nevoie de niste “norme metodolgice” care sa-ti spuna cum s-o faci) Astfel, in multe zone n-a existat niciun blocaj al serviciilor (iar acolo unde a existat, s-a constatat ca nr. cainilor nu a crescut vizibil ci a ramas acelasi). Vreme indelungata situatia a fost tinuta sub control pt. ca la toate reclamatiile adresate “institutiilor competente”-ANSVSA, DSVSA, acestea trimiteau o trupa mascarici, iluzionisti si pitici sovietici care incropeau numere de alba-neagra cu articole din lege, dansau cazacioc pe reclamatii si musamalizau totul cu precizie chirurgicala Practic puteai sa inebunesti, uitandu-te cu un ochi la ANSVSA care extragea intr-una din “joben” rezolutii care ”interziceau eutanasia” si cu celalalt ochi la clovnii sanitar-veterinari “din teritoriu” care dupa ce inventariau macelurile si mizeria sinistra din adaposturi scoteau din nas, din urechi sau mai ales din burta, niste note de control albe precum bilele lui Robert Turcescu.

Un fleac…. i-au sufocat, i-au infometat si i-au omorat, in chinuri, fara anestezie

Pentru a putea produce chestiile de mai sus, hingherii aveau nevoie de tarie de “caracter” (caracter, evident abject). Inainte de asa zisa eutanasiere, animalele trebuiau sa treaca printr-un regim de penitenta si purificare asemanator cu cel al ascetilor, al martirilor crestini dar si al melcilor din fermele de melci inainte de “sacrificare/procesare”. Tratamentul consta in tranchilizare la capturare, insfacarea de blana, coada, urechi si tescuire pe trei straturi in sicrie pe 4 roti, asfixiere lenta, hranire “subliminala” (dupa formula tembela a directorului DSVSA Brasov) timp de doua-trei saptamani in adaposturi sinistre, contaminarea cu tot soiul de virusi care colcaiau prin adaposturi si in fine libertatea…o injectie cu T61 infipta in inima sau pe langa inima de un handralau cu 4 clase (putini medici veterinari intregi la cap, se puteau incumeta la asemenea grozavii) agonie de 10 minute (cu tot tacamul-sufocare, paralizie, liniste, frig)…si poate, daca doza a fost cam mica, ceva caldurica din cuptoarele Protanului…

Acei hingheri vicleni…si registrele lor pline de bozii

Cine-a reusit vreodata sa-si bage nasul prin hartoagele serviciilor de hingherit, a simtit cu siguranta ce simte un profesor condamnat sa inventarieze “perlele” de top ale elevilor repetenti dintr-un intreg judet. In registrele SPGA-ului brasovean am intalnit: masculi diagnosticati cu mamita (boala a femelelor), pui cu senilitate, caini omorati pentru ca prezentau “CAHEXIE” (casexia si nu “cahexia” este o stare de slabire accentuate ce poate fi provocata si de lipsa hranei) cadavre eutanasiate, caini care isi schimbau sexul, marimea si culoarea intre capturare si omorare, caini eutanasiati la date cand nu au avut loc operatiuni de eutanasie samd.

Prima Porunca din Decalogul Hingheresc: fereste-te de ONG-uri!

Pentru ca Serviciile de hingherit sunt progeniturile Consiliilor Locale si “animalele de companie” ale primarilor, ele nu au in mod firesc “dusmani naturali” in randul autoritatilor. Singurul dusman al acestor dihanii, ONG-istul se gaseste in afara faunei institutionale iar dihania hingheromorfa se fereste de el ca dracul de tamaie. Astfel legea de gestionare prevede ca reprezentantii ONG-urilor pot asista la toate actiunile “de capturare, adapostire, vaccinare, deparazitare, adoptie, eutanasie” daca solicita acest lucru. Bineinteles ca hingherul nu da curs solicitarilor si, slava domnului, are motive intemeiate sa n-o faca. Pai ce sa caute ong-istii la capturare, daca se iau cu japca cainii de langa oameni sau din fata portilor, daca se tranchilizeaza ilegal animalele, daca se inghesuie claie peste gramada in sicrie pe roti. Cum sa vada ong-istul cum isi umple hingherul buzunarele cu droguri de risc precum ketamina si cum… bulbuca ochi injectati de alcool? Cum sa asisti la o adapostire cand unele animale sunt ranite si netratate sau varate in custi cu alte animale care le agreseaza (stresate de comportamentul atipic indus de tranchilizare). Ce sa cauti la vaccinare si deparazitare cand chestiile astea se fac doar pe hartie? Ce sa cauti la eutanasie cand tuturor cainilor li se pune din burta diagnosticul de “boala incurabila”?

Hingherul “luminat” si amendamentele lui intunecate

Dupa vreun an jumate in care hingherii au huzurit, omorand pe sustache cu tata bugetului in gura, tinuti in brate, leganati si gadilati de inspectori sanitar-veterinari si politisti, cativa “dusmani” ai interesului autoritatilor, au inceput sa tulbure aceste scene bucolice, trantindu-le protagonistilor mai multe denunturi penale. Huzureala se cam terminase. Simtindu- si amenintati randasii si afacerile, patronii hingherilor au considerat ca era timpul sa demareze planul B: schimbarea legii dupa chipul si asemanarea lor. Situatia era prielnica, trecuse ceva vreme de cand se stia ca oficial eutanasia era interzisa, se putea da vina pe blocajul produs de interdictia respectiva (desi se omorase la greu) pe inmultirea cainilor (desi erau tot atatia ca-n vremurile de aur ale macelului) pe alinierea nefasta a planetelor, pe iesirea din anul porcului si intrarea in anul sobolanului, pe criza economica sau pe incalzirea globala.
Era acelasi lucru. Astfel unul din cei cativa hingheri alfabetizati din Romania, brasoveanul Barbulescu Flavius (30000 de caini omorati in 8 ani, cel putin 6 plangeri penale la activ) a fost delegat alaturi de cativa fartati si sub inaltul patronaj al Zeitei-mama -Panaitescu Simona, sa mazgaleasca niste amendamente la PL 912. Barbulescu s-a inhamat la murdara intreprindere la ordinul “stapanului” sau, George cripcaru, primar al Brasovului, vicepresedinte PDL si mare amator de “javre” incinerate la Protan, care nu vroia decat sa-si exercite in mod “democratic” un hobby mai vechi: acela de a schimba legile care-i incurca socotelile, atunci cand nu mai poate sa le-ncalce in liniste. Amendamentele hingherului cercetat penal au ajuns astfel sa rastoarne cu fundul in sus forma adoptata de Senat a PL 912, sa trimita pe “centura” propunerile ONG- urilor si sa arunce la closet recomandarile OMS Geneva. Barbulescu, modest, urmarea doar doua lucruri: primo, sa nu cumva sa dispara cainii din strada pentru ca el sa poata iesi la pensie dupa 30 de ani de omorat, direct de la o eutanasie stropita cu sampanie si secundo- sa scape basma curata din dosarele penale in care era cercetat prin dezincriminarea porcariilor pe care le facuse. Ceilalti hingheri/primari urmareau acelasi lucru. Supus operatiei hingheresti de indepartare a tesutului sanatos proiectul. ar arata mai hidos ca un decret ceausist:
Barbulescu servea binenteles “specialitatea casei”- EUTANASIA in masa, garnisita cu trimiterea ONG-urilor in décor (pe motiv ca asistand la porcariile hingheresti incurca treburile), si c-o suculenta obstructionare a adoptiei (de ce sa fie adoptate “javrele” cand pot sa fie folosite la “reciclarea” banului public prin capturare/eutanasie/incinerare). Pe urma hingherii “usurau” fara jena O.N.G.-urile de dreptul de a colabora cu politia si DSV-urile si-si dadeau lor privilegiul grotesc de a tranti sanctiuni contraventionale, alaturi de Politie si Dsv-uri, (Desi la o privire mai atenta chestia asta pare logica, pt. ca hingherii, care sunt intotdeauna primii care incalca legea, s-ar putea amenda intre ei, fara sa mai astepte o vesnicie pana ar fi amendati de DSVSA sau o jumatate de vesnicie pana ar veni Politia).

Amendamente mai mult ca “Prefecte”

Odata “amendamentele” hingheresti terminate, trebuia inscenat un circuit al lor cat mai “spontan” prin natura moarta cu barbi, mobila si trompete din sanul democratiei pdl-iste pentru ca poporul sa nu le miroasa originea. Dupa un casting scurt s-a gasit si personajul care sa-mpartaseasca natiunii revelatia hingherului penal: Prefectului Capitalei, un anume domn Atanasoaie, cunoscut pentru balariile pe care le debiteaza pe un ton exaltat. Atanasoaie a inhatat propunerile partidei hingherilor si le-a impartit pe “sticla” transfigurat, transpirat, profetic, soteriologic asa cum impartea Pistruiatul “manifeste in filmele lui Nicolaescu. De-acolo, totul s-a simplificat, “stafeta” hingheriadei a fost preluata de grupul parlamentar pdl din Cam. Dep, in frunte cu Elena Udrea si Sulfina Barbu, care si-au asumat amendamentele si le-au plantat in coasta legii.

Zanfir Iorgus (PDL):” Cea mai buna solutie e castrarea sau…. eutanasia. sau mai bine sa hotarasca Consiliile Locale!”

In toamna lui 2010, la Arcus, langa Sfantu Gheorghe, a avut loc o intalnire a membrilor Comisiei de Administratie Publica, intalnire la care s-au insinuat si cateva Organizatii de Protectie a Animalelor. Omul serii a fost deputatul PDL, Zanfir Iorgus care a bulversat pe toata lumea propunand o solutie complexa si cu mari sanse de reusita, chiar daca s-ar aplica numai pe jumatate (sau mai ales daca s-ar aplica pe jumatate): “Ii castram si-i returnam dar se pot si eutanasia sau, cel mai bine, sa hotarasca fiecare primarie ce sa faca…”

Sulfina Barbu catre ONG-uri: “ar trebui sa impunem prin lege ca autoritatile locale sa faca parteneriate cu ONG-urile”….

In fata Comisiei, reprezentantii ONG-urilor au aliniat cca 453,17 argumente impotriva eutanasiei in masa sau incarcerarii in masa. S-a explicat babeste, moseste, matematic, stiintific, telogic si teleologic ca: eutanasierea si/sau incarcerarea sunt falimentare, ineficiente, inumane, absurde, ca permit praduirea banului public si perpetueaza problema, ca OMS Geneva recomanda sterilizarea si reteritorializarea ca singura solutie viabila, ca nu toti cainii sunt agresivi si doar cei agresivi trebuie retrasi; ca sterilizarea/returnarea atrage contributia ONG-urilor, economisind banii publici, ca UE finanteaza clinici de sterilizare, ca timp de 7 ani, statul roman n-a luat niste masuri elementare, impuse de Conventia Europeana pt. Protectia Animalelor de Companie (ratificata prin Legea 60/2004), masuri care ar fi contribuit la scaderea semnificativa a numarului animalelor fara stapan: nu a identificat/inregistrat cainii si pisicile (masura prin care se putea combate abandonul), nu a impiedicat reproducerea neplanificata a cainior si pisicilor si nu a incurajat/stimulat sterilizarea acestora (se putea pune un impozit pe cainele nesterilizat in paralel cu subventionarea sterilizarii cainilor apartinand persoanelor cu venituri mici); ca hingherii vor sa se sustraga controlului societatii civile, pt a putea calca in picioare toata legile existente sau inexistante; ca nu s-a dat nicio sansa solutiei STERILIZARII, si ca in fapt perioada 2008-2011 este o perioada cinica si absurda de “tranzitie de la eutanasie la eutanasie”, trecand tot prin eutanasie.
Si pentru ca toate astea meritau o replica pe masura, Sulfina Barbu si-a facut numarul de mitomanie uitandu-se in ochii ONG-stilor si declarand cu intelecpciunea cu care probabil ca Matei Basarab l-a povatuit pe fiul sau, Teodosie:…“ Din ce ati spus dvs. am retinut importanta sterilizarii/returnarii si importanta colaborarii cu organizatiile de protectie a animalelor. Eu cred ca ar trebui sa impunem prin lege ca autoritatile locale sa faca parteneriate cu ONG-urile”….

Manipularea

Incrucisarea dintre sforile trase de partida hingherilor prin increngaturile mediatice si molozul desprins din “gandirea libera” a protv-ului au sfarsit prin a prosti din nou poporul acuzand toti cainii de pe strada de pocinogul facut de cativa caini dintr-o curte (tragedia femeii ranite mortal de cainii din curtea A.D.P. sectorul 5), caini care nu numai ca nu erau “maidanezi”/”vagabonzi” ci, mai mult, conform definitiei din O.U.G. 55/2001(a cainilor periculosi si agresivi) nu erau nici macar caini agresivi. Maidanezul era scos “tap ispasitor”, desi, in aceeasi logica puteau fi scosi “tapi ispasitori”: toti cainii agresivi de pe toate proprietatile din Romania, stapanii lor, legea care-ti permite sau te obliga te obliga sa tii cainele agresiv intr-o in curte si nu pe strada, replicile de genul “daca vrei caini, tine-i in casa sau in curte si, evident, Leul de la gradina zoologica din Brasov care a mutilat un copil dupa ce acesta a vrut sa-l traga de mustati. Nici manipulatorii si nici manipulatii nu si-au pus nicio clipa o intrebare relativ simpla: Ce s-ar fi intamplat daca era “liber” la eutanasiere. Raspunsul e dezarmant chiar si pt. cei mai saraci cu duhul: NIMIC! Hingherii n-ar fi putut ridica animalele de la ADP pt. ca nu erau intr-un loc public ci pe o proprietate!

Eutanasierea vine dintr-o poseta vuitton

Bomboana de pe coliva pe care PDL o pregateste maidanezilor, bugetelor locale, societatii civile, recomandarilor OMS si bunului simt, (pentru inca vreo 70-80 de ani) nu putea fi decat Elena Udrea. Udrea este, dupa cum sustine un ziar, primul politician cu poseta vuitton din istorie care isi “asuma in mod transant” responsabilitatea de a bate campii despre gestionarea cainilor strazii si de a incerca sa-i euthanasieze cu scopul de a ridica “gradina carpatilor” de la una la 5 frunze. Invitata la Realitatea. Net in 23 februarie Udrea reitereaza vremurile in care visa cu ochii deschisi ca Suedia are presedinte sau ca Parisul e Capitala Norvegiei si promite ca PDL va rezolva problema maidanezilor printr-un proiect de lege care propune “eutanasiere dupa 14 zile, dupa modelul american, model care are sprijinul societatii civile si care va garanta respectarea normelor internationale de protectie a animalelor”. In debitarea acestor enormitati, femeia politica are insa circumstante. Pt cineva care in toti acesti ani s-a crezut in Kansas, inconjurata de omul de tinichea, sperietoarea de ciori si vrajitorul din Oz si nu pe malul Dambovitei, inconjurata de Scripcaru, Boc si Basescu, e aproape firesc sa-si inchipuie ca vechiul “model romanesc” al uciderii cainilor in masa (care-a dat un rateu monumental si-o teapa pe masura bugetului) e un “model american” sustinut frenetic de societatea civila, ca hingherul cercetat penal din spatele amendamentelor pdl-ului e vreun activist pt protectia animalelor de la RSPCA Houston, ca o mana de primari pdl care vor sa toace banul public sunt “societatea civila” sau ca statiile de exterminare in care sunt incarcerati cainii din Romania sunt de fapt adaposturile civilizate de pe Animal Planet.

Recapitulare pentru “TEZA”

Sa recapitulam: in 2008 legea de protectie interzice eutanasia cainilor, dupa 7 ani in care omorarea in masa se dovedise falimentara si foarte costisitoare. In dec. 2007 Senatul voteaza modif. Legii de gestionare a Cainilor fara stapan (PL 912/2007) in sensul inlocuirii omorarii in masa cu..sterilizarea/returnarea (recomandata de O.M.S. Geneva si aplicata cu succes in mai multe tari). Numai ca metoda sterilizarii/returnarii nu apuca sa fie legiferata/aplicata, Comisia de Administratie Publica din Camera Deputatilor, blocand timp de 3 ani discutarea proiectului.
In acest timp, autoritatile nu fac nimic pentru a controla abandonul sau inmultirea neplanificata (nu inregistreaza cainii de la populatie, nu incurajeaza sterilizarea asa cum prevede Legea 60/2004) dar continua (in multe orase) sa omoare caini, incalcand legea ( Oficial, ANSVSA sustine ca “eutanasia e ilegala” dar inchide ochii la porcariile hingherilor iar DSV-urile (si uneori politia) le acopera si le musamalizeaza cu sarg. Sterilizarea/returnarea e aplicata sporadic, pe banii ONG-urilor sau iubitorilor de animale, fiind sabotata mereu de hingheri, de patronii lor si de piticii de la mansarda acestora care scandeaza 24 din 24, lozinci pro-eutanasie (ex Brasovul unde organizatia germana ETN s-a oferit sa sterilizeze/crotalieze/vaccineze antirabic GRATIS toti cainii fara stapan cu conditia returnarii cainilor neagresivi, a fost trimisa la plimbare). Acolo unde e aplicata coerent, (Oradea) metoda da rezultate foarte bune, cainii imputinandu-se de cca 8 ori in sase ani. Dupa trei ani, in care au blocat PL912 (in ciuda tuturor protestelor), nedand nicio sansa singurei metode viabile de gestionare a cainilor fara stapan (dar tolerand in multe locuri omoarea in masa), in sfarasit, politicienii se mobilizeaza. Dar nu pentru a rezolva problema ci pentru a elibera un hingher prins sub un maldar de plangeri penale si a-i da din nou de lucru timp de inca treizeci de ani!

“TEZA” hinghereasca sau …pactul hinghertop-PDLov

E simpla, logica, “de bun simt”: De vreme ce metoda sterilizarii/returnarii are sanse mari sa reduca drastic numarul animalelor fara stapan, aceasta metoda trebuie combatuta din rasputeri! Ea ar sfarsi prin a lua painea si bacsisurile de la gura hingherilor, “ugerul” bugetului din mana primarilor si profiturile grase din conturile Protan-ului. The show must go on! Rulajul cainilor si banilor publici trebuie sa continue la nesfarsit iar pentru asta. Cainii trebuie sa ramana pe strazi, sa se inmulteasca linistiti si sa se lase omorati pentru a pune botul la propasirea regnului hingheresc.

Cronica unui vot anuntat

Pe 1 martie 2011, in timp ce iubitorii de animale scandau in fata cladirii Parlametului impotriva eutanasiei, Sulfina Barbu ca un prestidigitator experimentat, scotea amendamentele hingheresti din barbuta lui Atanasoaie (invitat de onoare sa-si sustina proiectul hingheresc desi, in mod absolut hilar, discutarea PL 912 nu figura pe ordinea de zi a sedintei ci fusese trecuta pe o lista suplimentara) si le trecea ca prin branza printr-o comisie injumatatita. Discutia pe amendamente, mai degraba o tacere pe amendamente, a durat 5 minute iar singura chestie stabilita, chipurile pe loc, (dar bagata pe teava mai demult) a fost lasarea la latitudinea Consiliilor Locale a deciziei de a omora in masa sau de a incarcera in masa (ceea ce inseamna tot omorare avand in vedere rata de imbolnavire de “boli incurabile” din adaposturile primariilor, rata care se apropie de 100%).

Minunea intoarcerii la Comisie

Pe 7 martie, cand PL912 a fost bagata la vot, in plenul Camerei Deputatilor, s-a produs prima “minune”: 70 de deputati au votat pentru (fata de numai 37 impotriva) intoarcerea proiectului de lege la Comisie “in vederea unei consultari reale a ONG-urilor”. Deputati din toate toate partidele (inclusiv din cel al Sulfinei Barbu) au luat cuvantul/au votat si au dat o prima scatoalca rasunatoare presingului hingheresc. Totodata, intoarcerea PL912 la Comisie, a lasat in offside o serie de primari care-si potrivisera ceasul cu Sulfina Barbu si asteptau “pase in adancime”. (De exemplu, la Brasov, in 7 martie, chiar la ora cand Legea era la vot in plen, Consiliul Local regurgita un vechi si rapciugos HCL care dadea cep omorarii in masa a cainilor, dupa 7 zile).

(Sursa: http://www.adoptiicaini.ro/)

Superb!

2011-04-03T12:07:00.001+03:00

Din categoria "Astrologie"

2011-03-30T22:30:00.007+03:00

Astăzi am dat peste ceva foarte interesant din categoria astrologie. :) Mai precis am găsit un text legat de modul în care îşi exprimă nativii fiecărei zodii agresivitatea. Cu mici exceptii, care provin de la aspectele de pe harta natală a fiecăruia după cum mi s-a explicat, se potriveşte cam tot...dar parcă tot Peştii-s mai aproape de adevăr. :)

(Sursa: http://www.astrosofia.ro/2011/03/zodiile-si-agresivitatea/)

Zodia natală

Leu

Zodia asta de foc si para poate sa para calma pana la proba contrarie si credeti-ne pe cuvant ca nu ati vrea sa va aflati pe langa un leu, atunci cand aceasta se supara. Nu doar ca pare sa vina sfarsitul lumii, dar acest sfarsit poate chiar sa vina pentru cel care il „calca” pe coada pe mandrul leu, cel care ii pune la indoiala succesele, expertiza, experienta, priceperea si maretia, generozitatea si genialitatea. Lucrurile se complica mult mai ales atunci cand il pui in situatie de inferioritate, atunci este in stare sa faca sport sa ajunga in forma fizica maxima si sa te faca una cu pamantul, doar pentru ca ai indraznit sa te crezi mai ceva decat el. Asa ceva in jungla nu se face, cel putin nu cu leul cel perfect si stralucitor, puternic si maret.

Leul la furie face orice ca sa regleze conturile, te poate lovi pe loc sau poate sa astepte pana vine clipa in care umilirea ta sa fie completa, poate sa te agreseze emotional si sa te faca sa te simti tu vinovat pentru greselile lui fata de tine, poate sa te invaluie in cuvinte atat de dragute incat sa te lase fara replica si fara dorinta de a-i raspunde. Asa ca asteapta sa dea cu pumnul sa te faca precum o albie de porci si sa mai si spuna in dreapta si in stanga cat de periculos si de rauvoitor esti cat de tare il neindraptatesti si ce specie daunatoare esti pentru linistea celor din jur. Pe el il supara in general la ceilalti exact ceea ce nu ii place la propria persoana.

Cum se poate calma leul nostru fara sa distruga nimic in jur si fara sa se autodistruga? Pe leu il salveaza creativitatea, il salveaza momentele in care i se cere sa fie generos si sensibil la nevoile altora. El se calmeaza in intimitate cu o persoana draga cu care sa se simta in siguranta si in fata careia sa nu fie nevoie sa straluceasca sau sa poarte masca de om de succes. El se linisteste relativ repede caci prin asta vrea si poate sa isi demonstreze nobletea si puteea de autocontrol. Leului poti sa ii mai redai zambetul si daca ii faci un cadou sau daca il pui intr-o situatia in care sa isi scoata calitatile in evidenta.

Ascendentul (Săgetător/Capricorn)

Sagetatorul

Foc si para se face sagetatorul cand il superi si bunatatea lui proverbiala dispare ca prin farmec. Sagetatorul da si cu pumnul la o adica dar ii place mult si sa iti zica vreo doua de sa il tii minte. Pe el il enerveaza la maxim sa ii limitezi libertatea de miscare si sa il conditionezi, sa nu il lasi sa faca ce vrea si mai ales cand vrea. El este si un spirit justitiar vehement si orice minciuna sau nedreptate este aspru sanctionata de catre corectul sagetator care uita ca si el calca stramb, dar cand vede pe altul facand asta turbeaza de furie. Agresivitatea lui este una potolita totusi in comparatie cu a altor zodii de foc pentru ca el este un pic mai filosof si are si alte metode de „lucru” decat cu pumnii.

Sagetatorul este in stare sa uite ca te cunoaste, el poate sa fie violent fizic mai ales cand este un pic inveselit de un pahar de vin in plus, dar violenta verbala este cea care i se potriveste cel mai bine, chiar daca nu este adeptul injuraturilor, are totusi un repertoriu interesant la care face apel la o adica si chiar te poate surprinde cu bogatia cuvintelor si felul in care le asociaza. El te poate face sa te intrebi daca mai vrei vreodata sa il mai superi sau nu. Dar maxima lui forma de agresivitate este momentul in care iti intoarce spatele si pleaca fara sa te mai bage in seama, fara sa iti mai acorde vreo explicatie sau atentie, ca si cum nu ai exista. Este extrem de agresiva aceasta atitudine de ignorare si asta este arma lui ascunsa.

De potolit il potolesc calatoriile, faptul ca stie ca poate sa plece oricand in orice directie, libertatea lui de miscare necondionata de nimeni sau nimic. Dar mai este un lucru care il linisteste, o discutie prelungita cu prietenii la o cana de vin vechi sau postura de profesor, de om care stie si poate sa impartaseasca altora din experienta sa de viata, om care a invatat lectiile vietii si care stie sa ii ajute si pe altii sa si le invete, un om care stie sa spuna o poveste la momentul oportun, o poveste cu care poate schimba vieti si lumi.

Capricorn

Furia mocnita a capricornului este mai ceva decat pumnul berbecului. Este o agresivitate tacita, care te macina incet sigur. El nu spune multe cuvinte si nu face prea multe gesturi care sa te anunte ca este suparat, dar simti in toata fiinta ta ca ceva nu este in regula, ca i-ai incalcat teritoriul si i-ai luat regulile in deradere. El este cel care te pandeste din umbra sa gresesti nu neaparat sa ii gresesti lui caci are momente cand se crede biciul lui Dumenzeu si cand se simte dator sa aplice corectii care uneori pot friza si violenta. Agresivitatea lui este una rece si calculata de ai impresia ca ai in fata un robot nu o fiinta umana. El nu are nimic cu tine in esenta ci cu faptele tale si cu felul in care te comporti, el sanctioneaza atitudini nu oameni caci are impresia ca asta este rolul lui de un fel de inger al judecatii de apoi.

Formele de manifestare a agresivitatii la capricorn sunt multiple, dar poate chiar sa imbrace si forma privatiunilor materiale la care este gata sa te supuna daca i-ai gresit. El iti refuza ajutorul, nu iti mai da acces la resursele necesare traiului zilnic, te poate concedia fara sa sa iti explice sau te poate da afara din casa, poate sa te puna in situatii umilitoare si sa o faca cu o masca impasibila bine fixata si rece care te tine la distanta si care iti da sentimentul ca esti o furnica. El are furii detasate si distructive si stie sa isi dozeze agresivitatea ca sa obtina un maxim de efect distructiv. Te face praf si pulbere cu o vorba rostita cu detasare si uiti si cum te cheama cand se uita la tine cu o privire care te lasa fara replica. Chiar daca nu i-ai gresiti tot ajungi sa simti ca precis ai calcat cumva o promisiune facuta lui.

Capricornul se linisteste cand are un statut bine conturat si cand se simte respectat si de ce nu temut in cercuri cat mai multe si de preferat cat mai sus puse. Pe el singuratatea il calmeaza, sau o plimbare prelungira, mersul si escaladarea unui munte, sau asceza asumata in lume, o perioada de deprivare materiala, un post prelungit care sa il ajute sa isi adune gandurile si sa ierte pentru a putea merge mai departe.

Luna

Pesti

La pesti nu putem vorbi de agresivitate in sine. Ei tac si fac. Agresivitatea se mainfesta prin retragere, prin tacere, daca nu le convine ceva se culca si lasa divinitatea sa administreze pedepsele pe care le cred de cuviinta. Pestii sunt si ei intr-o forma justitiari dar nu pe fata ci tacit. Ei se simt cu usurinta tradati de oameni si chiar de Dumnezeu, ei se infurie cand nu obtin rasplata pe care cred ca o merita. Devin extrem de agresivi cand simt ca au trecut pe planul doi, ca sunt inselati sau cand sistemul lor de valori spirituale este luat in deradere. Pentru pesti este caracteristica sintagma :”Lasa ca le va da Dumnezeu dupa sufletul fiecaruia” declinandu-si astfel orice agresivitate dar mizand pe pedeapsa divina.

Ei nu prea dau cu pumnul, dar te poti trezi cu un blestem din sinceritatea crestina al sufletului lor evlavios. Pestii nici nu inteleg macar agresivitatea sub forma de raspuns fizic. Nici nu se prea cearta, pentru ca stie ca nu are cu cine. El sta si se uita la omul care l-a suparat, intoarce spatele si pleaca. Zice simplu, daca vrei sa fii mai tare sa fii sanatos. Asta in sine pare sa fie o impertinenta din partea pestelui. Nu prea stie sa raspunda la agresivitate cu agresivitate asa ca de multe el este cel care cedeaza primul si care pleaca lasand conflictul cum se zice in „coada de peste”.

Ce il calmeaza pe peste, un Doamne ajuta, sau un faca-se Doamne voia ta! Il mai linisteste sa se dedice unei cauze sa se sacrifice pentru un copil sau un varstnic, pentru oameni care au nevoie de ajutor. El pleaca repede din lumea aceasta cu un pahar de vin in plus sau cu un drog care sa il ajute sa se detensioneze, dar rugaciunea pare sa fie cel mai mare drog. Agresivitatea pestelui este lipsa lui de agresivitate asa ca daca vreti sa va descarcati nervii pe cineva care sa va si raspunda, cautati alta zodie nu un peste!

"Dacă...înseamnă că..."

2011-03-29T22:26:00.003+03:00

Vi se întâmplă des să aveţi parte de fraze de genul: "Dacă ai/n-ai făcut/spus asta însemnă că..."? Mie da. În ultima perioadă chiar şi de la persoane de la care nu m-aş fi aşteptat...pentru că se presupune că "mă cunosc". Aşadar nu m-am putut abţine să nu mă întreb "de ce?"... De ce trebuie să "judecăm" până şi existenţa sau lipsa a ceva şi mai ales de ce trebuie să atribuim situaţiei în care acel ceva apare sau nu, caracteristicile pe care mintea noastră "le fabrică", doar pentru că o persoană nu reacţionează sau nu acţionează conform aşteptărilor noastre?

Lucrurile de genul acesta sunt cu atât mai greu de înţeles şi de explicat atunci când vin de la cei de la care nu te-ai fi aşteptat...şi se tot repetă...deşi n-ar trebui.

So Very True :)

2011-03-23T18:08:00.002+02:00

Chiar aşa este. :)

Cristina

27 iulie 1983 18:30 (GMT+3) 43°53’N 25°58’E
Giurgiu, România

Calculul temperamentului

			Cald	Rece	Umed	Uscat
Semnul Ascendentului		Săgetător	1	0	0	1
Guvernatorul Ascendentului	Jupiter	Săgetător	1	0	0	1
În aspect cu Ascendentul	Luna	Pești	0	1	1	0
În aspect cu Ascendentul	Saturn	Balanță	1	0	1	0
Semnul Lunii		Pești	0	1	1	0
Luna în al Treilea Pătrar			0	1	0	1
În aspect cu Luna	Venus	Fecioară	0	1	0	1
În aspect cu Luna	Jupiter	Săgetător	1	0	0	1
În aspect cu Luna	Saturn	Balanță	1	0	1	0
Anotimp		Vară	1	0	0	1
Lordul Geniturii	Jupiter	Săgetător	1	0	0	1
Almutenul Lunii	Venus	Fecioară	0	1	0	1
Total			7	5	4	8

Temperament coleric-melancolic (Uscat)

Componenta Uscată înseamnă printre alte lucruri, că vezi ușor diferențele și ești mai atras de argumentele intelectuale decât de pasiune. Deoarece Uscatul se referă la tendința spre o apropiere rezonabilă, în final poate rezulta o izolare completă față de oameni, în timp ce emoțiile te copleșesc.

Sugestia hipocratică pentru a echilibra Uscatul este să bei cât mai multe lichide. Dacă bei băuturi alcoolice este bine să le bei cu o concentrație mai mică de alcool. Înotul este o formă bună de exercițiu fizic. Deoarece ai o accentuare a elementului Uscat, este mai bine să practici înotul într-un mediu social sau într-un club, pentru că te poți izola prea ușor. Chiar dacă inițial intri într-un mediu social, poți începe să faci exercițiile în anonimat, fără să fii observat, sau să dorești să lucrezi acasă. Mulți oameni rezolvă această problemă prin angajarea în activități sociale, de exemplu un prieten îți aduce aminte să mergi la sală. Dar deoarece ești mai puțin sociabil, poți stabili o rutină simplă de care să te ții, de exemplu primul lucru dimineața, de trei ori pe săptămână, o să fac setul acesta de exerciții. Îți va fi mai ușor să efectuezi un sistem repetitiv decât să variezi diferite scheme.

Deoarece există componenta Uscată, va trebui să observi simptomele personale ale lipsei de umezeală din corpul tău. Adesea acestea se manifestă prin prezența cearcănelor sau ai pielea sau buzele uscate. De asemenea fiind Uscat ești mai afectat de boli specifice acestei calități, de exemplu tusea uscată.

Deoarece nu ai o preponderență nici a elementului Cald și nici a celui Rece, aceasta înseamnă că o poți lua pe oricare cale din acestea două. Dacă observi că interacționezi extrem de ușor cu oamenii, sau dorești cu orice preț să vezi lucrurile făcute, înseamnă că ai intrat într-o fază Caldă. Dacă te trezești cu greu dimineața, sau deabea îți vine să ieși din casă, ai intrat în faza Rece.

Aparținând unui singur tip, Uscat, și nu unui tip compus, îți vine mai ușor să te adaptezi la tendințele Uscate, dar îți vine greu să controlezi starea ta când te afli între Cald și Rece.

Când ești Cald, reacționezi rapid la evenimente și îți exprimi furia puternic și imediat, dar ceilalți știu că îți va trece la fel de repede precum a apărut.

Sugestia hipocratică pentru dietă, pentru a echilibra Caldul este de a bea lichide Reci, preferabil diluate. Alimentele trebuie să fie crude sau fierte. Ca exerciții fizice, se potrivesc activitățile aerobice, deși poți merge la extrem în această direcție.

Când ești Cald, exercițiul fizic este un mijloc eficient pentru a-ți controla greutatea, și cu cât faci mai mult sport aerobic, cu atât este mai bine. Pentru a-ți controla greutatea este mai bine să micșorezi cantitatea de lichide înainte de exerciții și să mănânci puțin. Fiind Cald vei aprecia orice exercițiu ce ține de viteză. Cursele de orice fel, și cu orice mijloc ajutător, sunt exerciții ce îți fac plăcere și ți se potrivesc.

Când ești în faza Rece ai o aparență izolată și nu îți arăti emoțiile. Tipul Rece este în principal letargic sau reacționează greu. Nu se exteriorizează imediat, ceea ce permite tensiunilor să se acumuleze în interior. Deoarece te gândești înainte să reacționezi și să te exprimi, în momentul când alegi să faci acest lucru, poți prezenta o variantă mult mai coerentă. Cu toate acestea, adesea ești tentat să nu spui nimic iar dacă problema în cauză este importantă vei acumula resentimente.

În perioada Rece, simptomele unei boli apar gradat și nu rapid, de aceea îți va fi mai dificil să îți dai seama că aceasta există. Deasemenea, trebuie sa observi simptomele care te înțepenesc. Mușchii devin blocați pentru că stai prea mult într-o singură poziție.

Sugestia hipocratică pentru a echilibra Recele, este să mănânci copios. Este recomandată plimbarea rapidă iar dacă dorești să pierzi în greutate atunci trebuie să mănânci imediat după exerciții, când corpul este încălzit. Dificultatea unor exerciții fizice nu este lipsa de disciplină, ci începerea lor. Oamenii Reci acționează puternic din cauza inerției. Un corp care se odihnește va sta liniștit până când va fi forțat să se miște, dar un corp în mișcare, va rămâne în mișcare. Soluția aici este să intri în mișcare. Îți va fi mai ușor să efectuezi un sistem repetitiv decât să variezi diferite scheme.

(Sursa: http://www.mihneafiran.ro/)